The Best bookmaker bet365 Bonus

Este timpul să ne aplecăm asupra problemelor tinerilor

Moto: “Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi” ( Tudor Arghezi )
         Se întâmplă lucruri în România - cu toate că lumea mai este încă în concediu, Parlamentul României e şi el demult în moleşeală, justiţia independentă în vacanţa judecătorească, omul de rând se trage la umbră şi el de la atâta căldură - cum ar fi: găinarii şi hoţii de rang înalt fură, dacă primii fură mărunţişuri şi oameni bătrâni şi neajutoraţi dar şi pe Elena Băsescu şi Alexandru Arşinel, ceilalţi… statul român, violatorii stau şi ei la pândă, fotbaliştii se fac că joacă fotbal, vezi FCSB în Europa League şi echipele din Liga I, drumarii muncesc printre „pauzele lungi şi dese/cheia marilor succese” la autostrăzile ţării care există pe hârtie dar şoferii nu le prea văd şi totul e minunat.

A fi sărac nu e ruşine, a fi mizer e grozăvie

Sărăcia exterioară nu numai că nu-i o ruşine, dar nu-i nici un fapt endemic pentru o ţară sau un popor, chiar atunci când (cazul României postdecembriste) ea s-a generalizat într-atât de mult, încât nu mai surprinde pe nimeni – nici pe aceia mulţi ca frunza şi iarba care-i suportă hachiţele, nici pe canaliile înciocoite la care-i pâine şi cuţitul şi care, pentru a-şi prelungi tirania dosită sub aparenţe democratice, fac tot ceea ce-i neomeneşte posibil să adâncească inegalitatea socială prin tirania sărăciei.

Morala câşă a omului zilelor noastre

Omul este om atâta timp cât vrea să ştie de morală şi se comportă ca atare, adică atâta timp cât este moral. Căci valorile cardinale (bine, frumos, adevăr, just, sacru) şi fundamentele umanului (omenia, iubirea, cumpătarea, demnitatea, mila, generozitatea), nu doar că iradiază din morală, ci – după împlinire prin înconştientizarea de sine – ele toate converg spre morală, mai exact spre acel strop de divinitate cu care fiecare dintre noi a fost înzestrat la facere.

Dumnezeu îi dă omului, dar nu-i bagă şi-n traistă!

Spusa românească utilizată ca titlu pentru acest text, sintetizează uimitor de exact starea de lucruri de pe meleagurile noastre: Dumnezeu le-a dat românilor cu ambele Lui mâini, ca ei să poată risipi cu nenumărate mâini, adică prin hoţie, nemuncă, indolenţă şi nepricepere!
    Le-a dat o ţară plină ochi cu avantaje absolute şi relative (sol mănos şi rezerve inepuizabile de ape – circa 30% din rezervele de ape minerale şi termale ale Europei, relief blând şi uriaşe bogăţii ale subsolului, istorie multimilenară şi arta de-a transforma umilinţa răbdării în fatalitatea resemnării), dar i-a potcovit şi cu neputinţa de a-şi folosi mintea atunci când trebuie („Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă”, cer ei ca iarăşi şi iarăşi s-o facă de oaie),

Canicula îi afectează în primul rând pe parlamentari

Aud mai zilele trecute că mai mulţi parlamentari, 32 de deputaţi şi senatori la număr, au iniţiat un proiect de lege potrivit căruia cetăţenii români pot să facă donaţii la MApN pentru dotări, iar în schimb pot să primească compensaţii, inclusiv grade militare (!!!), chiar şi cel de general. Vă daţi seama ce aberaţie au putut născoci pe vremea asta caniculară?! Adică dacă Bercea Mondialul, Irinel Columbeanu sau Nuţu Cămătaru ar dona armatei suma de 500 mii lei, ar putea ajunge generali. Sau Gigi Becali.
Eu am făcut armata şi mă mândresc cu asta şi ştiu că fiecare grad militar se lua pe merit, pe profesionalism, sudoare şi dragoste de ţară. Inclusiv de către soldat. A mai fost o tentativă de înaintare în grad a parlamentarilor, dacă vă mai amintiţi, că românul are mintea scurtă!

O fi bine, o fi rău?!

Decizia premierului Victor Ponta de a renunţa la şefia partidului de guvernământ m-a surprins şi întristat în acelaşi timp. Nu mă aşteptam la acest gest atâta timp cât foarte multă lume l-a votat şi i-au acordat încredere. Inclusiv eu. Pe facebook Domnia sa şi-a explicat gestul prin a lăsa justiţia să-şi facă treaba dar printre rânduri am citit şi faptul că „se simte hărţuit de DNA”. Retragerea lui dă apă la moară ca să mă exprim aşa acelora care sunt infinit mai corupţi decât ginerele lui Ilie Sârbu.

Cât din România mai este a românilor?

Aidoma omului, orice ţară este formată din corp (componenta statică sau fizico-geografică din interiorul graniţelor stabilite de istorie sau de tratatele internaţionale) şi din spirit (componenta dinamică, constituită din limbă, cultură şi tradiţii, care – în zilele noastre – cunoaşte o necontenită revigorare prin turism şi marile migraţii dinspre Est spre Vest şi dinspre Sud spre Nord, dar mai ales prin intensificarea fără precedent a legăturilor diplomatice şi a schimburilor informatice, respectiv a produselor destinate consumului imediat şi a celor cultural-spirituale care intră în patrimoniul universal).
    Până la Decembriada din 1989 (fireşte, din cauza neroadei politici comuniste de închidere ermetică a graniţelor ţării), românii – siliţi de acele cumplite decenii de constrângere până la depersonalizare şi de sterilizare spirituală până la deplina uniformizare – şi-au prelungit în arta de-a supravieţui seculara îndatorire exprimată clar şi concluziv de Eminescu prin „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”...

Chinezii zburdă şi gonesc, românii doar nădăjduiesc

Un popor îşi îndeplineşte menirea sa istorică atunci când nu se resemnează în faţa ostilităţii prezentului, astfel conştientizând că-i jalnic să trăiască cu firimituri căzute de la masa înaintaşilor (cam aşa cum se screm grecii zilelor noastre), ci – chiar învins, dar niciodată îngenuncheat! – el are puterea morală şi spirituală, alimentată de măreţia trecutului, să-şi înfrângă slăbiciunile de moment, pentru că numai astfel poate să-şi vadă de rosturile lui fixate de Creator în structura sa intimă cu sute, ba în unele cazuri chiar cu mii de ani în urmă.
    Această introducere, aşa cum se vede chiar din titlu, îi vizează deopotrivă pe români şi pe chinezi, două popoare situate la mare distanţă în spaţiu, dar care în timp sunt aproape, şi – cine ştie – poate că în negurile începuturilor omeneşti chiar se înrudesc prin formidabilele lor civilizaţii şi culturi plăsmuite de tainicul sincronism al fiorului divin, ce pulsează etern neliniştitor pentru scormonitorii în existenţele pământeşti multimilenare.

Nu se cade!

Sâmbătă, 13 iunie, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Laura Bradu, afirma mass-mediei din România că: „Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Maramureş, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru profanare de morminte, după ce a fost surprins în timp ce săpa o groapă pe mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop”. Imediat comunicatul a fost preluat de toate televiziunile iar acestea dădeau titluri care de care mai bombastice gen : „Maramureşeanul care a profanat momântul Sfântului Ardealului!”, „Scene cutremurătoare la mănăstirea Prislop cu un maramureşean”!
În aceste două zile, adică sâmbătă şi duminică, atât de mult m-au supărat emisiunile cu acest nedorit eveniment, care începeau cu propoziţia „Un maramureşean…”, comentatorii şi spusele acestora, încât m-am simţit dator să apăr acest Ţinut binecuvântat de Dumnezeu şi Maica Sfântă numit - Maramureş.

Dezlegarea la cultura si soarele rasarit pe strada artistilor

A fost nevoie de un singur gand salutar al primarului Catalin Chereches ca sa rasara soarele si pe strada artistilor.
Dintr-o data oamenii de cultura de tot felul spera, au redescoperit speranta.
Poate si-un suras complice a inflorit in coltul ochilor si-n coltul gurii.
Proiectul „Baia Mare – capital cultural 2021” a inceput in forta, cu adevarate declaratii de dragoste facute celor care, pana mai ieri, pareau a fi pleava societatii.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata