The Best bookmaker bet365 Bonus

Ipocrizia din Parlament

11 decembrie 2017. Scriu data pentru că ar trebui să ne aducem mereu aminte cât suntem de ipocriţi în momentele de răscruce ale naţiunii române.
Omagierea personalităţii Regelui Mihai în Parlamentul României. Lume multă şi bună(?)...
Citez câteva fragmente din luările de cuvânt, pline de respect, chiar de evlavie pe alocuri. Toţi au recunoscut că Majestatea Sa defunctă a fost un foarte bun conducător, că dacă ar fi fost el la putere altul ar fi fost traseul ţărişoarei noastre fărâmiţate în partide şi interese de grup sau de...group.

Ziua națională a României integrată politic și dezintegrată în esența ei spirituală

Luând aminte la dezastrul programat al României postdecembriste (unul semnificativ în plan economico-financiar și esențial în plan spiritual-identitar), întru sfidătoarea prosperitate a tâlharilor interni și externi, nu poți să nu te întrebi care este câștigul efectiv al milioanelor de români, mulți dintre ei mai săraci și mai oropsiți ca Iov, după aderarea țării la NATO și Uniunea Europeană.
    Poate că unii (dacă nu cu totul convinși, atunci sigur încrezători în scremutul democrației noastre originale și în atrocele elan partinic al aleșilor de două parale) vor susține că țara a beneficiat de însemnate sume europene, cu toate astea sub nivelul cotizațiilor anuale ale României, că Uniunea Europeană și SUA sunt permanent cu ochii pe sforarii dâmbovițeni cu ștaif (vezi recenta nemulțumire a diplomației americane vizavi de manevrele pesedisto-aldiste din justiție) și că fără avertismentele venite din partea acestora, fărădelegea ar huzuri pe meleagurile noastre, caz în care sintagma „stat paralel” s-ar dovedi de prisos.

În țara cu stat paralel, guvernu-i amplu și tembel

De ceva timp, mai exact de când ticăloșii cu ștaif din arcul guvernamental pesedisto-aldist au fost serios împiedicați de DNA (Direcția Națională Anticorupție) să-și facă mendrele, pe piața politicii de tot râsul pentru unii și de tot plânsul pentru cei mulți, a apărut sintagma „statul paralel”. Nu se știe cu exactitate cine și când a fătat această găselniță politicianistă (înainte sau după ce, în premieră mondială, ăștia și-au dărâmat propriul guvern prin moțiune de cenzură?), dar se știe foarte bine, doar trăim aparent liberi într-o țară a substanțialei netransparențe, că atât Călin Popescu-Tăriceanu (personajul numărul doi în stat), cât și Liviu Dragnea (personajul numărul trei) se plâng necontenit de statul paralel și atotputernic, care – chipurile – ar atenta neîntrerupt la legitimitatea statornicită anul trecut prin cele 18 procente și un pic, ce le-au revenit cârmuitorilor de-acuma din totalul opțiunilor românilor cu drept de vot.

Moravurile-n decădere sunt mană pentru hahalere!

Motto:
Cu cât un ins mai sus ajunge
prin procedee deocheate,
cu-atât esența lui de om
e mai săracă în carate.

(În varianta populară
avem superba formulare:
„A fi mare nu-i mirare,
a fi om e lucru mare”.)

    Se spune că omul a fost croit (de Creator sau de poznașa evoluție?) să dorească tot mai mult și că acesta ar fi motorul progresului său. Că, adică, fără așa ceva (desigur, în inseparabilă legătură cu minciuna, egoismul, ipocrizia și cruzimea), n-am fi ajuns nefericiții beneficiari ai unei civilizații care se întoarce nimicitor împotriva noastră: apa, aerul și alimentele infestate ne îmbolnăvesc, medicamentele contrafăcute ne crează iluzia însănătoșirii, mașinile ne fac zob peste tot, aparatele electronice ne sporesc suferințele prin perfidia lor lăuntrică, iar propaganda oficială a globalismului ne transformă, încet dar sigur, din cobai „numai trup și numai lut” în roboți eficienți și joviali, părți indistincte și dirijate într-o viitoare omenire temeinic dezumanizată.

Pensionarii la grămadă simt a politicii obadă...

Unde sunt vremurile în care înțelepciunea bătrânilor era recunoscută, apreciată și urmată de cei tineri, astfel că toate toate comunitățile (de la familie și până la popor) erau temeinic așezate, fapt pentru care se și spunea că „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”? Da, căci pe-atunci (din zorii istoriei umane și până în cei ai utilitarismului modern), bătrânii nu erau doar respectați pentru bogata lor experiență de viață, inepuizabilul izvor al artei și științei de-a distinge între bine și rău, respectiv între adevăr și minciună, ci erau realmente iubiți pentru faptul că există și că prin acest dar divin ei se constituiau în vrednice modele de urmat, implicit în necesari factori întru menținerea tihnei și echilibrului din comunitate.

Ascensiunea extremei drepte în Germania și Austria

Întrucât oricare extremă violează ideea de echilibru social, obligatoriul proces de reechilibrare se realizează prin apariția contraponderii sale. Istoria contemporană ne oferă un elocvent exemplu în acest sens: spre sfârșitul primei conflagrații mondiale, mai exact în octombrie 1917, Lenin și ciracii săi instaurează în Rusia bolșevismul (extrema stângă), ceea ce face ca în mai multe state europene (Italia, Ungaria, Germania, Portugalia, Spania) să fie îmbrățișată extrema dreaptă, aproape la fel de dictatorială ca și cea bolșevică, fie ea de orientare fascistă, hortistă, hitleristă sau salazaristă, fie de tip carlist, ultimul regim dictatorial din Europa interbelică, impus de regele Carol al II-lea în România.

Români uitați de țara lor

După cum lesne se poate constata în România postdecembristă (întreaga țară tescuită și grosul românilor ajunși campioni europeni la trebuințele vitale), eforturile politrucilor, în parte necalificați și în totalitate ticăloșiți, n-au vizat câtuși de puțin fondul problemelor naționale, precum la fiecare-un strop de fericire și-a patriei mereu cinstire, ci statornic au pus umărul la crearea aparențelor de legalitate și progres social (pentru săraci doar gologani, pentru aleși saci plini cu bani), astfel încât – prin inducerea impresiei în mentalul distorsionat al maselor că, fără ei la butoanele puterii, suferințele noastre din cei 27 de ani sunt floare la ureche în comparație cu cele pe care ni le pregătise oculta mondială – să-și asigure rampa de lansare întru nesfârșita lor realegere.

Progresul nostru-ntr-o ureche....

Ne amăgim cu gândul și cu statisticile deocheate că omenirea a progresat necontenit de la stadiul primitiv din urmă cu mai multe mii de ani (câte anume?) și până la actualul postumanism, unde preaștiințificul om al zilelor noastre are îndrăzneala să se considere „colaboratorul” lui Dumnezeu. Un „colaborator”, fie vorba între noi, aidoma broaștei din fabulă, care – prins neiertător în propria capcană a procesului de decreștinare – urmărește cu nechibzuință chiar detronarea Atoatefăcătorului și care, cuprins de febra trufiei sale, uită cu totul de inspiratul avertisment al apostolului Pavel din 1 Corinteni 3/19: „Căci înțelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu”! Îndeosebi, adaug eu, atuncea când ea îl face pe om să uite de Acela care este  izvorul și temelia întregii existențe...

Infanticidul demonstrează că-i terragenocidu-n prima fază!

Oamenii corect informați știu (cei mai mulți bănuiesc) că lumea este condusă din umbră de iluminați, acea mână de păpușari influenți și putrezi de bogați, care se întâlnesc anual în mare secret pentru a juca pe degete soarta omenirii. Constituiți în atotputernicul grup Bilderberg, clubul esoterico-exclusivist al unor fabuloase dinastii, precum Rothschild sau Rockefeller, ei alcătuiesc tainicul guvern planetar, care elaborează politica noii ordini mondiale și o duce la înfăptuire (fie cu ajutorul unor guverne obediente, chipurile legal alcătuite, fie peste capul celor nărăvașe și fără simțul realității constrângătoare), dar totdeauna având la dispoziție strivitoarea monstruozitate a resurselor financiare și mediatice, instrumente cu ajutorul cărora câștigă alegerile doar sculele sforarilor din culisele adevăratei puteri.

Iar noi locului ne ținem...

Nu-i cu putință ca un individ, o familie, un popor sau o țară să le aibă pe toate (sănătate, bogăție, frumusețe, înțelepciune) și toate să-i meargă din plin pe drumul anevoios spre fericirea deplină (combinația de vis dintre desăvârșirea moral-spirituală și mulțumirea material-corporală). Căci, dacă așa ceva ar fi posibil, atunci ateii s-ar umfla în pene și ar striga din fundul bojocilor: Iată, răul poate fi învins de om în scurta lui viață și fericirea nu-i un ideal imposibil de atins, prin urmare, Dumnezeu, Judecata finală și binomul răsplătirea drepților-pedepsirea păcătoșilor sunt concepte numai bune pentru cei care țin morțiș să creadă în ele!...

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2017  -  powered by DSdata