The Best bookmaker bet365 Bonus

Tribulații pandemice

Se mai îndoiește cineva de faptul că lumea de azi este cu gaibaracele în sus sau că – vorba lui Eminescu – „s-a întors mașina lumii”?! Dacă da, atunci acei îndărărătnici neîncrezători n-au decât să privească în jur. Lesne vor vedea, îndeosebi când pielea lor este în joc la slujbă sau pe la diverse instituții (primărie, judecătorie, administrația financiară, poliție, bănci etc.), că negrul a devenit alb, răul a luat locul binelui tradițional și minciuna îi dă cu tifla adevărului.

Despre aceia ce-s pe jar, deși au lefuri de...coșmar

    Se știe și chiar s-a scris enorm pe marginea „emblematicului” paradox al României postdecembriste: țara cea mai săracă din Uniunea Europeană (asta rezultă din principalii indicatori ai nivelului general de trai), cu toate că – potrivit probelor prezentate de diverși specialiști – ea se situează pe locul trei în Europa la capitolul „Bogățiile solului și ale subsolului”! Unde mai punem formidabilul fapt că, la asasinarea cuplului Ceaușescu taman în ziua de Crăciun a anului 1989 (cică s-a făcut vinovat de genocid economic!), România nu doar că poseda un apreciabil potențial economic (însuși redutabilul antibolșevic Petre Țuțea recunoștea că Nicolae Ceaușescu, în pofida unor grave erori politico-ideologice, a scos România din feudalism și a propulsat-o în familia țărilor emergente ale lumii, unde – ca să dau doar un exemplu – ocupa un foarte onorant loc patru la capacitatea totală a transportului maritim și fluvial), dar - și asta este cu adevărat remarcabil – ea nu avea la sfârșitul fatidicului an niciun cent datorie externă (câte țări se puteau mândri cu așa ceva?), dimpotrivă, avea de încasat creanțe de miliarde dolari de la țări africane și arabe, contravaloarea lucrărilor efectuate de specialiștii și muncitorii români în perioada ceaușistă.

Sfânt în țară și infractor în exterior

Johannis a fost criticat dur de OSCE pentru că a pactizat cu PNL la alegeri

Încă o dată s-a dovedit faptul că din exteriorul țării se vede mai bine ce mizerii face președintele Johannis în exercițiul funcției sale.
Bătrânii noștri spuneau că pe la noi se poartă băgarea „gunoiului sub preș”, ascunderea lui „după ușă”, sau că „ce știe tot satul, nu știe bărbatul”.



Scurt istoric, antecedente

Când PSD-ul condus atunci de Liviu Dragnea a taxat de fiecare dată aceste derapaje constituționale, președintele germanofil s-a victimizat și, pe românește, a crescut în sondaje, ca-n basme.
Bărbatul țanțoș a fost lacheul lui Trump și este în continuare al lui Angela Merkel.

Democrația de fațadă a Uniunii Europene

    Într-o adevărată democrație, poporul votează nivelul executiv (președinte, guvern) și nivelul legislativ – Parlamentul (în unele țări sunt aleși prin vot și membrii de frunte ai corpului judecătoresc/juridic – procurorul general, judecătorii și procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție), iar între primele două niveluri ale puterii democratice (executiv și legislativ), care trebuie/ar trebui să respecte cu sfințenie principiul separației puterilor în stat, acționează permanent mult necesarele mecanisme de verificare și echilibrare.
    Poate că nu-i inutil să se spună cât mai des că rolul președintelui, chiar într-o struțo-cămilă precum România postdecembristă (republică semiprezidențială) nu constituie nicidecum acela de-a încălca sistematic Constituția prin modul sfidător în care apără păcătoasele interese ale camarilei sau ale formațiunii politice din care provine (de pildă, Klaus Werner Iohannis continuă și în al doilea mandat să lupte fără jenă împotriva tuturor adversarilor politici ai orbanienilor, în special împotriva pesediștilor, astfel contribuind în mod decisiv la divizarea și învrăjbirea românilor), respectiv de-a promulga legile care-i convin și când nu mai are încotro, de-a decora pe unii (de multe ori niște nevrednici),

Nefericita tragicomedie a alegerilor din România postdecembristă

Din capul locului vreau să precizez că această nefericire (nu și tragicomedia!) nu-i vizează câtuși de puțin pe aleși și ciracii lor, care – așa cum preabine se știe – au transformat antedecembrista demonocrație proletaro-activistă în una tâlhăreasc-ciocoistă, pentru ca neam de neamul lor să poată trăi în chip sfidător, mai ceva ca-n sânul lui Avraam: imunități ce spun totul despre (ne)calitatea beneficiarilor prin însăși menținerea acestora, cârdășii indestructibile (taman cei în cauză, de ochii lumi hulesc atotputernicia statului paralel), opulență de rang mafioto-occidental (lefuri și pensii bugetare de peste 10.000 euro, căsoaie și moșii de mari sforari, mașini bengoase, conturi burdușite cu sutele de miliarde șutite „legal” din averea poporului, pe care tot ei l-au adus la sapă de lemn).

Fâsurile politicii postdecembriste

Cică din decembrie 1989, mai exact după asasinarea cuplului Ceaușescu în chiar ziua de Crăciun, fapt care – desigur – l-a îndreptățit (sic!) pe necalificatul și traseistul Petre Roman să demareze politica de distrugere sistematică, România ar fi o țară democratică. Adică toate cele de pe aceste meleaguri urmează, cu încăpățânare politrucianisto-tâlhărească, linia demo(no)crației originale: cu legi făcute de hoți pentru hoți, prin care se ia de la săracii majoritari ca să se dea ciocoilor minoritari și cu obraz de toval; cu venituri de toată jena (câțiva lei sau – în caz fericit – câteva sute de lei pentru grosul românilor) și cu venituri bugetare (lefuri, pensii) nesimțite pentru „descurcăreții” cu rol decizional în muribundul stat la vedere, condiția sine-qua-non ca statul paralel să fie cu adevărat atotputernic și indestructibil, iar decalajul dintre veniturile minime și  cele maxime să devină realmente monstruos în țara considerată cea mai săracă și cu cele mai acute probleme economico-sociale și cultural-identitare din Uniunea Europeană;

Cui îi mai pasă de România?

Dacă s-ar face un sondaj de opinie, sunt absolut convins că cei mai mulți dintre concetățenii noștri, în primul rând cei unși cu toate alifiile ipocriziei, lăcomiei și descurcărelii, ar spune ca la cartea globalismului și cosmopolitismului că ei sunt vrednici români și că-și iubesc atât de mult țărișoara în care s-au născut (care, chipurile, acuma nu mai poate să mulțumească hoiturile tuturor!), încât – la o adică – n-ar ezita să-și dea viețile, mai mult sau mai puțin inutile, întru apărarea de-a-ndoaselea (prin ponegrire și batjocorire, atunci când o cer interesele personale și/sau de clan) a românismului și a meleagurilor natale.
    Cum altfel, când aproape toți ăștia acționează după exemplul oferit de detestabilul miliardar Ion Țiriac (cosmopolitul ăsta se crede un mare român, dar n-am știre să-și fi ajutat în mod consistent compatrioții în vremuri de restriște, precum cele pandemice, chit că a profitat de pe urma lor cu vârf și îndesat), respectiv nu se abat cu o iotă de la faimoasa clasificare naeionesciană a locuitorilor de pe aceste meleaguri în români și buni români.

Cu botnițele fără noimă vor fi alegeri doar de formă...

Te uiți la orbanieni (că alde Șică Mandolină, Raluca Turcan, Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Costel Alexe, ministrul „Grindă” sau culturnicul Bogdan Gheorghiu nu sunt liberali nici măcar de leac!) și, funcție de starea psihică, ba te minunezi, ba te umflă râsul, ba te înfurii ca naiba când iei aminte la sistematicul dezastru de pe meleagurile noastre (desigur, de câteva luni „ocrotit” și generos alimentat de enigmaticul coronavirus), tot acest carusel politrucianist fiind intens cosmetizat mediatic și condimentat cu statistici măsluite, cu confruntări eminamente sterile și cu promisiuni înfăptuite doar parțial și accidental, în consecință, constant nesemnificative pentru uriașele trebuințe ale grosului nației: nivelul general de trai, respectiv gradul real de cultură, sănătate și educație.
    Ați văzut vreun politruc postdecembrist care să se rușineze și, eventual, să-și pună cenușă în cap pentru contribuția sa (mai mare sau mai mică, funcție de rolul decizional) la crucificarea României, știut fiind faptul că în luna decembrie 1989, adică după asasinarea cuplului Ceaușescu taman în ziua de Crăciun, ea a fost înșfăcată de sinistra troică alogeno-bolșevică Brucan-Iliescu-Roman fără niciun cent datorie externă, dimpotrivă, cu creanțe de câteva miliarde dolari, nerecuperate integral până în prezent?

Cu-acest Covid înverșunat tot omul este alertat...

Existența coronavirusului este, din păcate, indiscutabilă și – cu excepția teribiliștilor, respectiv a neîncrezătorilor sau negaționiștilor încă neafectați – cam toți pământenii sunt conștienți de riscul infectării cu perfidul vrăjmaș și de groaznicele suferințe pe care le produce după încuibarea sa în corpul uman.
    Prin urmare, problema fundamentală a acestei pandemii nu constă în dovedirea ei de către organismele internaționale (de exemplu,OMS – Organizația Mondială a Sănătății) și autoritățile cu rol decizional la nivel național sau suprastatal (directive, restricții, statistici mai mult sau mai puțin discutabile), ci în modul cum cetățenii unei țări, fără ingerințe politice sau presiuni psihice, sunt pregătiți de cârmuitori pentru cele două faze:
    1)Faza prevenirii prin acte normative (la noi, de pildă, starea de urgență, starea de alertă, recenta lege a carantinării) și prin stresantele mesaje guvernamentale din mass-media cu purtatul măștii, spălatul des pe mâini, evitarea aglomerațiilor și păstrarea distanței sociale;

Hotărât lucru, trăim în două Românii paralele

De mai mult timp observ o învrăjbire între cetăţenii României, o lipsă de solidaritate cu cei mai năpăstuiţi de soartă, cu cei vulnerabili, care ar merita o dezbatere în Parlamentul României. Numai că aşa ceva nu se va întâmpla când la conducerea sărmanei ţări va fi actuala clasa politică. O clasă politică coruptă, lipsită de caracter, cu traseişti politici, fără mari somităţi în partidele ce contează pe scena politică românească. După "episodul Ciucă" când un pensionar ce a lucrat ca lăcătuş-mecanic o viaţă de om are o pensie de 1186 lei, azi la ştiri, pe un post TV foarte urmărit, aflăm că la marginea Ploieştiului oamenii nu au canalizare, drumuri asfaltate, apă decât la fântâni iar o bătrânică este întrebată ce fac cei de la primărie, răspunsul ei a fost deosebit de înţelept: "Maică, vin când sunt alegerile şi toţi ne promit, dar aşa mare sărăcie cum este acum eu n-am văzut în viaţa mea!". Ei, asta ar trebui să le dea de gândit actualilor politicieni, cei cu salarii şi facilităţi mai ceva ca în ţările super-dezvoltate. Dar credeţi că o fac?! Da de unde! Azi noapte, pe la ora 2,oo din noapte (!!!) doi deputaţi PSD s-au dus să mănânce o shaorma, dar au intrat în respectivul local fără măşti, aşa cum prevede legea.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro