The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Oraşele din România cunosc numai lungimea şi lăţimea

Trăind într-un timp unidimensional, ce curge implacabil dinspre viitor spre trecut, şi un spaţiu tridimensional cu vocaţia nemărginitului, fireşte că majoritatea oamenilor fac pe dracu-n patru să fie reali sau obişnuiţi, adică să-şi muleze cu atâta conştiinciozitate traiul cuminte pe coordonatele cosmice ale existenţei, încât după moartea lor nu rămân decât cel mult nişte vagi amintiri din tot ceea ce constituie marele potenţial uman (gândire, conştiinţă, sentimente, vorbe, fapte).

Decât la vot ca înainte, să mergi la votcă-i mai cuminte!

În ultimul sfert de veac, anii democraţiei originale pusă pe picioare de Ilici şi-ai săi fârtaţi (floarea bolşevismului edulcorat), românii răbdători şi cu bun simţ au fost atât de mult minţiţi şi amăgiţi de politruci, încât – deşi nu sunt consumator de alcool – m-am decis ca, dacă până la alegerile din 2016 nu au loc schimbări majore de conţinut în politrucianismul dâmboviţean, în loc să stric din nou orzul pe gâşte, taman în ziua votului voi alege...compania unor înrăiţi consumatori de votcă. Da, că decât la balul-circ unde se mimează democraţia, mai bine la scandalul verbal unde aceasta este făcută praf...

Fiecare cu problemele lui

Viaţa indivizilor şi popoarelor este interesantă şi rodnică, într-un cuvânt activă, atâta timp cât creează probleme care vizează mai binele (probleme economice, moral-spirituale, de organizare) şi oferă soluţii ingenioase pentru rezolvarea acestora într-un timp rezonabil.
    Căci a vieţui doar pentru satisfacerea propriilor pofte şi capricii, care – ştim cu toţii – sunt mult mai iuţi de picior decât posibilităţile morale şi legale de mulţumire a lor, înseamnă a trăi în chip egoist pentru trup, nicidecum a exista pentru spiritul uman şi cosmic.

A fi sărac nu e ruşine, a fi mizer e grozăvie

Sărăcia exterioară nu numai că nu-i o ruşine, dar nu-i nici un fapt endemic pentru o ţară sau un popor, chiar atunci când (cazul României postdecembriste) ea s-a generalizat într-atât de mult, încât nu mai surprinde pe nimeni – nici pe aceia mulţi ca frunza şi iarba care-i suportă hachiţele, nici pe canaliile înciocoite la care-i pâine şi cuţitul şi care, pentru a-şi prelungi tirania dosită sub aparenţe democratice, fac tot ceea ce-i neomeneşte posibil să adâncească inegalitatea socială prin tirania sărăciei.

Morala câşă a omului zilelor noastre

Omul este om atâta timp cât vrea să ştie de morală şi se comportă ca atare, adică atâta timp cât este moral. Căci valorile cardinale (bine, frumos, adevăr, just, sacru) şi fundamentele umanului (omenia, iubirea, cumpătarea, demnitatea, mila, generozitatea), nu doar că iradiază din morală, ci – după împlinire prin înconştientizarea de sine – ele toate converg spre morală, mai exact spre acel strop de divinitate cu care fiecare dintre noi a fost înzestrat la facere.

Dumnezeu îi dă omului, dar nu-i bagă şi-n traistă!

Spusa românească utilizată ca titlu pentru acest text, sintetizează uimitor de exact starea de lucruri de pe meleagurile noastre: Dumnezeu le-a dat românilor cu ambele Lui mâini, ca ei să poată risipi cu nenumărate mâini, adică prin hoţie, nemuncă, indolenţă şi nepricepere!
    Le-a dat o ţară plină ochi cu avantaje absolute şi relative (sol mănos şi rezerve inepuizabile de ape – circa 30% din rezervele de ape minerale şi termale ale Europei, relief blând şi uriaşe bogăţii ale subsolului, istorie multimilenară şi arta de-a transforma umilinţa răbdării în fatalitatea resemnării), dar i-a potcovit şi cu neputinţa de a-şi folosi mintea atunci când trebuie („Dă, Doamne, mintea românului de pe urmă”, cer ei ca iarăşi şi iarăşi s-o facă de oaie),

Cât din România mai este a românilor?

Aidoma omului, orice ţară este formată din corp (componenta statică sau fizico-geografică din interiorul graniţelor stabilite de istorie sau de tratatele internaţionale) şi din spirit (componenta dinamică, constituită din limbă, cultură şi tradiţii, care – în zilele noastre – cunoaşte o necontenită revigorare prin turism şi marile migraţii dinspre Est spre Vest şi dinspre Sud spre Nord, dar mai ales prin intensificarea fără precedent a legăturilor diplomatice şi a schimburilor informatice, respectiv a produselor destinate consumului imediat şi a celor cultural-spirituale care intră în patrimoniul universal).
    Până la Decembriada din 1989 (fireşte, din cauza neroadei politici comuniste de închidere ermetică a graniţelor ţării), românii – siliţi de acele cumplite decenii de constrângere până la depersonalizare şi de sterilizare spirituală până la deplina uniformizare – şi-au prelungit în arta de-a supravieţui seculara îndatorire exprimată clar şi concluziv de Eminescu prin „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”...

Chinezii zburdă şi gonesc, românii doar nădăjduiesc

Un popor îşi îndeplineşte menirea sa istorică atunci când nu se resemnează în faţa ostilităţii prezentului, astfel conştientizând că-i jalnic să trăiască cu firimituri căzute de la masa înaintaşilor (cam aşa cum se screm grecii zilelor noastre), ci – chiar învins, dar niciodată îngenuncheat! – el are puterea morală şi spirituală, alimentată de măreţia trecutului, să-şi înfrângă slăbiciunile de moment, pentru că numai astfel poate să-şi vadă de rosturile lui fixate de Creator în structura sa intimă cu sute, ba în unele cazuri chiar cu mii de ani în urmă.
    Această introducere, aşa cum se vede chiar din titlu, îi vizează deopotrivă pe români şi pe chinezi, două popoare situate la mare distanţă în spaţiu, dar care în timp sunt aproape, şi – cine ştie – poate că în negurile începuturilor omeneşti chiar se înrudesc prin formidabilele lor civilizaţii şi culturi plăsmuite de tainicul sincronism al fiorului divin, ce pulsează etern neliniştitor pentru scormonitorii în existenţele pământeşti multimilenare.

Dezlegarea la cultura si soarele rasarit pe strada artistilor

A fost nevoie de un singur gand salutar al primarului Catalin Chereches ca sa rasara soarele si pe strada artistilor.
Dintr-o data oamenii de cultura de tot felul spera, au redescoperit speranta.
Poate si-un suras complice a inflorit in coltul ochilor si-n coltul gurii.
Proiectul „Baia Mare – capital cultural 2021” a inceput in forta, cu adevarate declaratii de dragoste facute celor care, pana mai ieri, pareau a fi pleava societatii.

Gheorghe Glodeanu trebuie sa plece imediat de la „Nord Literar”

In cadrul „Zilelor Maramuresului” s-a organizat, la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare o destul de inedita manifestare literara.
Spun asta pentru ca datorita profesorului Gheorghe Glodeanu, om cu manifestari literar critice numai despre scriitorii raposati – ca acolo nu poate gresi in evaluarea valorii acestora, uitandu-se si la ce au scris altii despre acestia, in identificarea unui anume destin si drum literar al preopinentilor – ea a devenit una despre preamarirea scriitorilor satmareni.
Totusi, datorita abilitatilor lingvistice ale poetilor Radu Ulmeanu si Ioan Nistor s-a salvat cumva situatia, deoarece acestia au vorbit de o anumita cale comuna a scriitorilor din Maramures si Satu Mare, chiar nominalizand scriitori cu radacini intr-un judet sau altul, dar cu manifestari plenare in celalalt.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro