The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Președintele Consiliului Județean susține reluarea tradiției raliurilor în Maramureș


În perioada 29-30 august, județul Maramureș a reintrat în calendarul automobilistic sportiv prin găzduirea celei de-a patra etape a „Campionatului Naţional de Viteză în Coastă - Total 2020”.
La propunerea șefului administrației județene, Gabriel Zetea, Consiliul Județean Maramureș a fost partener al evenimentului, finanțând cu 75.000 lei campionatul organizat în comun cu Asociaţia Club Sportiv XPO Racing și Primăria Municipiului Baia Mare.

Cele 51 de echipaje din țară și străinătate, aliniate la start, au parcurs traseul pe DN 18 Baia Sprie – Desești, atât participanții la cursă cât și reprezentanții Federaţiei Române de Automobilism Sportiv declarându-se încântați de ruta care străbate Munții Gutin.

Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 75 de mii de lei „Campionatul Naţional de Viteză în Coastă - Total 2020, etapa a IV- a”


La propunerea șefului administrației județene, Gabriel Zetea, aleșii județeni au aprobat participarea Consiliului Județean Maramureș la realizarea „Campionatului Naţional de Viteză în Coastă - Total 2020, etapa a IV-a”,  în parteneriat cu Asociaţia Club Sportiv XPO Racing.

Regăsindu-se printre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România, viteza în coastă este o formă de motorsport prin care sportivul urmărește să parcurgă în urcare un traseu de asfalt cu diferență de nivel, într-un timp cât mai scurt.

Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 2 milioane de lei echipa de rugby CSM Știința Baia Mare


În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc miercuri, 15 iulie, aleșii județeni au aprobat susținerea activității echipei de rugby CSM Știința Baia Mare prin alocarea sumei de 2 milioane de lei. La ora actuală, sportul românesc se află în colaps, fondurile alocate de ministere fiind extrem de reduse, astfel că singura salvare a structurilor sportive de prim eșalon o constituie autoritățile locale.

Fără sprijinul Consiliului Județean Maramureș, echipa de rugby CSM Știința Baia Mare, campioană de șase ori la rând, risca să nu mai poată participa în competiții, primele dintre acestea fiind programate pentru luna august. Deși concurează cu echipe care dispun de bugete foarte mari, echipa de rugby din Baia Mare a obținut mereu rezultate foarte bune.

Opt structuri sportive de performanță de prim eșalon, finanțate de Consiliul Județean Maramureș în anul 2020


În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc luni, 29 iunie, aleșii județeni au aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea structurilor sportive de performanţă de prim eşalon care vor beneficia de finanţarea programelor sportive, în anul 2020.

Potrivit proiectului, opt structuri sportive de performanță de prim eșalon vor beneficia de finanțare, după cum urmează: Clubul Sportiv „Asociația Sportivă Independența”– echipa de fotbal feminin AS Independența Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Baia Mare  – echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare; Clubul Sportiv „Știința” Baia Mare - echipa de volei masculin CS Ştiinţa Explorări Baia Mare; Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare – echipa de şah; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare - echipa de handbal masculin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Minaur Baia Mare - echipa de handbal feminin CS Minaur Baia Mare; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de baschet masculin CSM Sighetu Marmației; Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației – echipa de şah feminin CSM Sighetu Marmaţiei.

Simona Halep, printre cei care au donat bani pentru echipamente necesare în combaterea COVID-19. Mesajul ei pentru români


Simona Halep a donat o sumă de bani autorităţior medicale din Bucureşti şi Constanţa pentru achiziţionarea echipamentelor necesare. Fostul lider mondial a postat un mesaj pe contul ei de Instragam prin care îi îndeamnă pe oameni să stea acasă.

În România, la ora actuală, sunt 184 de cazuri, dintre care 16 persoane s-au vindecat.

Simona Halep este unul dintre numele mari din sportul internaţional care a ales să folosească reţelele de socializare în lupta contra pandemiei de coronavirus. Fostul lider mondial a postat un mesaj pe contul ei de Instagram, acolo unde îi sfătuieşte pe oameni să rămână la domiciliu, să respecte indicaţiile autorităţilor şi să contribuie, fiecare cum poate, la combaterea acestui virus.

ȘCOALA 8 „LUCIAN BLAGA” - PENTRU PRIMA OARĂ CAMPIOANA MARAMUREȘULUI !


 Sala de sport a școlii gimnaziale „ V.Alecsandri” a găzduit vineri 6 martie a.c. faza județeană a ediției cu numărul XXVII a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la fotbal –băieți. Cu această ocazie s-a înregistrat și o premieră.Astfel,școala gimnazială nr.8„Lucian Blaga” a reușit câștige pentru prima oară  această competiție, după tentativele eșuate din 2005 , 2007  și 2013 când a pierdut de fiecare dată în finală.
   Ediția din acest an a adus față-n față cele mai bune 6 echipe  ale Maramureșului iar rezultatele strânse arată echilibrul care a domnit peste întreaga competiție.
REZULTATE TEHNICE : GRUPA „A”
GroșiiȚibleșului - Șomcuta   1-1 ( Pop Raul / Tîmb ).
ȘC.18 Baia Mare - GroșiiȚibleșului  2-0 ( Mereanzu , Drăgan ).
Șomcuta - ȘC. 18   0-2 ( Mereanzu , Horțea ).

Balonul de Aur vine la Cluj, la Sports Festival


Fabio Cannavaro și fratele său, Paolo, vin la Sports Festival pentru a fi alături de prietenul lor, Adrian Mutu. Ei vor juca la meciul de retragere al marelui fotbalist român, pe stadionul Cluj Arena, alături de alte nume mari precum Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea Pirlo, Gennaro Gattuso și Sébastien Frey.
Fabio Cannavaro, fostul coleg al lui Adrian Mutu de la Juventus, este unul dintre cei mai mari fotbaliști internaționali. În 2006, el a primit Balonul de Aur, cea mai importantă distincție din lumea fotbalului. În plus, Fabio a fost singurul fundaș care a câștigat premiul în acel deceniu și al treilea din toate timpurile după Franz Beckenbauer și Matthias Sammer. După victoria istorică a Italiei din 2006, la Cupa Mondială, el a fost denumit de suporteri “Il Muro di Berlino” datorită performanțelor sale defensive.

Riscurile la care se expun microbiştii împătimiţi


Microbiştii împătimiţi suferă de accentuări periculoase ale nivelului de stres riscând să fie victimele afecţiunilor cardiace, arată un studiu realizat la Oxford.
Specialiştii britanici au realizat studiul testând mostre de salivă provenite de la fani brazilieni din timpul meciului pierdut de echipa lor naţională cu Germania în 2014, explică BBC. Rezultatele au indicat creşteri îngrijorătoare ale nivelului de cortizol, un hormon principal al glandei corticosuprarenale după ce echipa lor preferată a fost înfrântă cu 7-1.
Nivelul de cortizol înregistrat poate fi periculos provocând creşterea tensiunii arteriale şi suprasolicitând inima.
În ciuda prejudecăţii că ”bărbaţii ar fi mai ataşaţi de fotbal”, studiul nu a înregistrat diferenţe între fanii de sex opus.

Manifestări sportive supravegheate de jandarmi


Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării  manifestărilor sportive ce vor avea loc şi în acest sfârşit de săptămână.
  Duminică, începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de handbal feminin dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare şi C.S.U. Cluj Napoca, contând pentru Liga Naţională de handbal feminin.  Premergător şi pe timpul desfăşurării acestei partide, jandarmii vor executa activităţi specifice de prevenire a violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive.
   Participanţii sunt rugaţi să  nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, să acorde atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, să solicite imediat intervenţia jandarmilor atunci când situaţia o impune, să manifeste înţelegere cu privire la  măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej, în zona publică pe traseele de deplasare, în apropierea şi în zona desfăşurării competiției sportive, pentru ca acesta să aibă loc în condiţii optime de siguranţă. Este interzisă ameninţarea cu acte de violenţă faţă de forţele de ordine, ascunderea feţei cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, este interzis refuzul de a părăsi imediat locul de desfăşurare, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele  de ordine.
   Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Manifestări sportive supravegheate de jandarmi

 
     Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării  manifestărilor sportive ce vor avea loc şi în acest sfârşit de săptămână.   
     Sâmbătă, 25 ianuarie a.c., începând cu ora 17:00, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare se va desfăşura meciul de volei masculin dintre echipele Ştiinţa Explorări Baia Mare şi C.S.M. Câmpia Turzii, din cadrul Campionatului Naţional.  
     Premergător şi pe timpul desfăşurării acestei partide, jandarmii vor executa activităţi specifice de prevenire a violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro