The Best bookmaker bet365 Bonus

Noi măsuri de prevenire și combatere a infecțiilor cu COVID-19 stabilite pentru angajații Consiliului Județean Maramureș și cei ai instituțiilor din subordine


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a emis o dispoziție privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea infectării cu COVID-19, aplicabile pe durata stării de alertă, atât pentru instituțiile care își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Administrativ, cât și pentru instituțiile din subordinea Consiliului Județean Maramureș.

În ceea ce privește măsurile adresate instituțiilor care își desfășoară activitatea în sediul Palatului administrativ, acestea prevăd reguli privind accesul în clădire, utilizarea spațiilor comune precum și privind igienizarea și dezinfecția. Măsurile stabilite vor fi aduse la cunoștința persoanelor care doresc să intre în Palatul Administrativ prin plasarea de afișe la intrările principale ale clădirii.

Accesul în clădire a personalului din aparatul propriu al Consiliului Județean Maramureș, precum și a celorlalte instituții care își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Administrativ se face pe bază de legitimație, programul de lucru fiind stabilit astfel încât să se evite aglomerarea spațiilor comune, la începerea și terminarea acestuia. Utilizarea ușii de acces spre cantina aparținând S.C. „Drumuri-Poduri Maramureș” S.A., situată la demisolul clădirii, va rămâne, în continuare, interzisă.

Ajutorul Guvernului pentru cheltuielile cu personalul din serviciile de asistență socială aflat în carantină sau izolare preventivă la locul de muncă, insuficient


Bugetul județului Maramureș a fost rectificat pozitiv cu suma de 370.000 lei prin majorarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu o destinație clară, și anume pentru finanțarea cheltuielilor cu alocația de hrană și cu indemnizația de cazare pentru personalul din serviciile sociale publice și private de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile aflate în izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate, în care nu au acces persoane din exterior.

În această perioadă, potrivit prevederilor legale, administrațiile publice au avut obligația de a asigura toate măsurile de protecție, atât pentru personalul din centrele de asistență socială, cât și pentru beneficiari. Contextul actual a prevăzut ca jumătate din personalul de asistență socială să se auto-izoleze la domiciliu, timp de două săptămâni pe lună, iar pentru cealaltă jumătate, a existat obligația izolării la locul de muncă sau în spații dedicate, obligație instituită prin ordonanțele militare.

Avocaţi: OUG prin care s-au impus reguli este neconstituţională. De cine ascultă românii de luni, de lege sau de ordonanţă?


Ordonanţa sub care se află, până săptămâna viitoare, starea de alertă, este neconstituţională, spun avocaţii. CCR a arătat încă din 6 mai că drepturile nu pot fi restrânse decât prin lege, în vreme ce hotărârea Comitetului condus de Ludovic Orban au fost impuse măsuri care afectează libertăţile.
OUG în baza căreia Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a emis regulile din starea de alertă este neconstituţională, spun avocaţii.
Prin Decizia din 6 mai a Curţii Constituţionale s-a stabilit că actul normativ care restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului, adoptată cu respectarea Constituţiei.
Cu toate acestea, prin modificările aduse de OUG nr. 68/2020, semnată de prim-ministrul Ludovic Orban, a fost emisă Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin care au fost dispuse măsuri neconstituţionale care restrâng/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor.
Astfel, au fost interzise protestele, organizarea de concerte sau activităţi culturale în spaţii închise; şcolile şi facultăţile rămân închise până la finalul anului şcolar/universitar; terasele rămân închise. De asemenea, a fost suspendată temporar activitatea în mall-uri cu suprafaţă mai mare de 15.000 mp şi s-a prelungit măsura suspendării zborurilor spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând de vineri. Totodată, s-a instituit, prin ordin al comandantului acţiunii, măsura carantinării unor clădiri, zone, localităţi la solicitarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor realizate de către direcţiile de sănătate publică şi s-a instituit interdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane cu anumite excepţii.

Amenzile din starea de urgenţă pot fi contestate


Amenzile aplicate în perioada stării de urgenţă pot fi contestate de vineri, timp de 15 zile, în baza deciziei luate de Curtea Constituţională a României.
Decizia CCR 152/2020, prin care Curtea a stabilit că amenzile aplicate pentru nerespectarea ordonanţelor militare sunt neconstituţionale, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că cei ce au primit amenzi le pot contesta în instanţă.
Termenul de 15 zile în care persoanele amendate pot formula plângeri împotriva procesului-verbal de constatatare a fost suspendat pe perioada stării de urgenţă şi începe să curgă de vineri.
Concret, aceştia se pot adresa judecătoriei din zona în care au fost amendaţi până în 2 iunie 2020, inclusiv, în condiţiile în care 30 mai va pica sâmbăta, 31 mai duminica, iar 1 iunie va fi zi de sărbătoare legală, astfel că termenul-limită se mută până pe 2 iunie.
În baza deciziei CCR, instanţa de judecată va anula procesele-verbale de contravenţie. Cei care au plătit deja amenzile îşi vor putea recupera banii de la stat, cu aceeaşi condiţie: să formuleze plângere contravenţională la judecătorie.

Despre „starea de alertă” sau „starea de incertitudine”. Cum vom proceda începând cu 15.05.2020?


În cursul zilei de 04.05.2020, Președintele României Klaus Iohannis a anunțat în mod oficial faptul că starea de urgență instituită pe fondul pandemiei de COVID-19 nu va mai fi prelungită. Totodată, acesta a informat că începând cu data de 15.05.2020, România va intra într-o așa-zisă „stare de alertă”.

Ce înseamnă însă „starea de alertă”? Este ea diferită de „starea de urgență”? Ce măsuri vor putea fi adoptate începând cu data de 15.05.2020 și care va fi soarta măsurilor dispuse în ultimele două luni prin ordonanțele militare?  În cele ce urmează, ne propunem să răspundem punctual la fiecare dintre aceste întrebări.

Ce înseamnă starea de alertă?

“Starea de alertă este reglementată prin O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Ea reprezintă o măsură de prevenție, ce constă în punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor unei situaţii de urgenţă.“ afirmă Ioana Anițulesei, avocat Iordăchescu & Asociații.

La rândul său, situația de urgență este un eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Dat fiind faptul că pandemia de COVID-19 amenință în continuare toate sectoarele vieții cotidiene, putem concluziona că aceasta generează o situație de urgență.

Ce înseamnă starea de alertă? Drepturilor oamenilor pot fi limitate doar prin lege, de Parlament


Starea de alertă este reglementată de articolul 53 din Constituţia României, dar şi de OUG 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Legea fundamentală spune că starea de alertă trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere libertăţii.
Odată cu expirarea decretului care a prelungit starea de urgenţă, în 15 mai, România ar putea intra în „stare de alertă”. Aceasta va permite autorităţilor să menţină anumite restricţii pentru a limita efectele negative provocate de epidemia de COVID-19.
Potrivit articolului 53 alineatul (1) din Constituţie, „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

Președintele a fost acuzat de înaltă trădare și premierul pentru faptul că a contrasemnat actele emise


Pentru că în capitolele V și VII din Anexa I a Decretului prin care a instituit Starea de Urgență pe teritoriul României a încălcat grav atributele Parlamentului, Klaus Johannis cel – acum – cu „numai” cinci case poate fi suspendat din funcție și acuzat de înaltă trădare.
Pentru că a contrasemnat acele acte, premierul Ludovic Orban a fost reclamat pentru răspundere  penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției.

Infracțiuni cu parfum de legalitate

Pentru cei care-au uitat deja – o tempora! – pe teritoriul României s-a instituit Starea de urgență prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020, decret care-a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, din data de 17 martie 2020.
Decretul în sine poate fi privit ca un abuz care îi poate atrage președintelui răspunderea penală pentru înalta trădare, iar premierului Ludovic Orban - pentru contrasemnătura din Monitorul Oficial nr. 212 din 17 martie 2020, pentru Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 - răspunderea penală pentru fapta săvârșită în exercițiul funcției.

Singura fabrică din România care a produs ventilatoare pulmonare se închide după o sută de ani


România așteaptă cu înfrigurare vârful pandemiei, care va lovi după Paști, iar principala îngrijorare este lipsa acută de ventilatoare pulmonare fără de care bolnavii de COVID-19 aflați în stare gravă nu pot supraviețui. Conform datelor oficiale, România dispune de aproximativ 1.700 de ventilatoare, în timp ce Germania, de exemplu, are 30.000.
– Țările din toată lumea au reacționat încă de la începutul pandemiei crescând numărul paturilor de terapie intensivă și achiziționând sau mărind producția de ventilatoare pulmonare. Și în România a funcționat, până de curând, o fabrică specializată în producerea unor astfel de echipamente: Întreprinderea Tehnică Medicală (ITM). Ironia face ca, după o sută de ani de activitate, această fabrică să se închidă chiar acum, când spitalele au nevoie disperată de echipamente.
– În ultimele săptămâni, Guvernul României a anunțat că vrea să achiziționeze câteva sute de ventilatoare pulmonare, dar, în lipsa unui producător autohton, e nevoit să se bazeze exclusiv pe importuri. Iar importurile sunt, pentru moment, sistate pentru că țările producătoare au ele însele nevoie de aceste echipamente pentru a-și proteja propriii cetățeni.

De Paște s-a dat dezlegare la abuzuri liberale


De când mă știu, indiferent despre ce tip de calamitate a fost vorba, guvernanții au fost întotdeauna depășiți de situație.
Abia puși în fața faptului împlinit au început să reacționeze cu stângăcie și lipsă de dibăcie.
Așadar, într-o țară în care știm mereu că vine iarna dar nu pregătim utilajele de deszăpezire și în care știm că vine seceta dar nu facem nimic pentru sistemele de irigații, n-aveam cum să fim pregătiți pentru această pandemie.

Indiferența absolut criminală

Paradoxal, în data de 13 martie 2019, la Știrile ProTV prezentate de Andreea Esca era dată o știre din care reieșea că Organizația Mondială a Sănătății anunța iminența apariției unei noi pandemii.

Federația FAIR-MediaSind solicită Guvernului Orban să nu distrugă sectorul Cultură și Mass-Media prin măsuri populiste!


Federația FAIR-MediaSind, singura organizație reprezentativă, conform legii, la nivel de sector Cultură și Mass-Media, solicită Guvernului României să nu distrugă acest important domeniu, adoptând măsuri populiste, precum obligativitatea intrării în șomaj tehnic pentru angajații bugetari.
Federația FAIR-MediaSind atrage atenția guvernanților că lipsa dialogului social, cu reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative din sector, a generat situația dezastruoasă în care se află acum cei peste 100 000 de lucrători din cultură și mass-media. Conducătorii Ministerului Culturii, de cele mai multe ori oameni fără viziune, numiți politic, au adoptat politici păguboase, care au demonstrat că, mai ales în perioade de criză cum este aceasta pe care o traversăm, pot produce adevărate drame umane în sistem, atât în instituțiile centrale cât și în cele locale.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata