The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Poezia postmodernistă între iluzii și deziluzii


Se spune, și pe bună dreptate, că tot românul este poet. Mai ales acuma, cu ofensiva postmodernismului, nici n-ai trebuință de mare lucru ca să te poți împopoțona cu titlul de poet: nu tu cultură, nu tu reguli gramaticale, nu tu har poetic și sensibilitate.
    Totul este ca respectivul să se pună temeinic pe scris, înșirând cuvintele după o logică de-a baba oarba, de care simțirea poetică fuge mai ceva ca dracu de tămâie, că de celelalte se ocupă alții: de ai prieteni în tagma scriitoricească și reportericească, te publică ei tot acuși-acuși, chiar cu riscul de-a pierde unii cititori insuficient dați la rindeaua culturii fără frontiere în ale formei și conținutului;

Pe Valea Teleajenului


M-am despãrţit de noua mea cunoştinţã, profesorul Bocioacã, în faţa muzeului, promiţându-i cã voi mai trece prin Vãlenii de Munte pentru a continua dialogul început... (Din păcate, au trecut de-atunci câțiva ani și eu n-am izbutit să-mi respect promisiunea.) Apoi am urcat în maşinã şi ne-am continuat drumul pe Teleajen în sus. Soarele tomnatec se dovedea deosebit de generos, azvârlind asupra pãmântului un adevãrat potop de luminã şi cãldurã, în zare deja se profilau brâurile albãstrui ale munţilor, iar pãdurile se tot îndeseau şi, prin covorul odihnitor al verdelui stropit cu pete de ruginã, ofereau un adevãrat festin ochilor avizi de culoare.

Paul Johnson şi densitatea informaţiilor furnizate de tratatul său O istorie a evreilor


1.Orice are un început

    
Dacă luăm aminte la mărturisirea făcută de Edward Gibbon, autorul monumentalei lucrări “Istoria declinului şi a prăbuşirii Imperiului Roman” (“History of the Decline and Fall of the Roman Empire”), atunci cartea de istorie poate să apară fie ca o cronică monotonă, fie ca o declamaţie retorică. Asemeni lui Titus Livius, care în “Ab urbe condita” (“De la fundarea Romei”) ne-a lăsat o operă de mare valoare literară, Edward Gibbon s-a ferit ca de foc să cadă în vreuna din extremele mai sus menţionate. Recunoaşte, de altminteri, că a făcut multe experienţe până ce a nimerit tonul de mijloc, convins fiind că “stilul unui autor ar trebui să fie imaginea minţii sale, dar alegerea şi stăpânirea limbii sunt fructul exerciţiului”.

Patriotism şi naţionalism


Vremurile noastre fac mult tam-tam pe marginea celor două noţiuni, de regulă aşezate într-un nemeritat raport de contrarietate: patriotismul – o însuşire pozitivă ce trebuie mereu adâncită şi dezvoltată (bunăoară ca la americani), naţionalismul – o trăsătură negativă, ori în cel mai bun caz parţial negativă. Oricum, o însuşire cu conotaţii politico-sociale neagreate pe la marile case democratice, motiv pentru care ea trebuie veştejită încă din faşă.

Lumea privită prin fundul paharului


Că se consumă nepermis de mult alcool în România de azi, o ştie oricine. S-a băut pe rupte şi înainte vreme, de pildă înainte de Decembrie ’89… Măcar atunci s-au luat nişte măsuri prohibitive : interzicerea consumului de alcool în localuri înainte de ora 10, controale severe, amenzi usturătoare, mă rog, un set de măsuri coercitive care înfricoşau pe unii comercianţi (cei mărunţi şi fără relaţii), chiar dacă pentru consumatori – mai ales pentru cei dependenţi de alcool -, efectul acestor măsuri a fost aproape contrar celui scontat.

Acasă la Nicolae Iorga


Din Ploieşti până la Vălenii de Munte este o aruncătură de băþ, drum pe care îl parcurgi cu maşina cam într-un sfert de ceas. Aflat în vizită la fratele meu, într-o superbă zi de la sfârºitul lui septembrie, ne-am hotărât să o luăm pe Valea Teleajenului. Zis şi făcut. Am urcat în maşină şi iată-ne rulând în sus spre munţi pe o şosea surprinzător de bună şi de puţin circulată, comparativ cu Valea Prahovei. Trecem printre livezi cu pomi încărcaţi de rod şi prin aşezări de oameni cu stare, aşa cum lesne se poate deduce după aspectul îngrijit al caselor şi curţilor.

Balada-nțigănirii necurmate


Oriunde ochii ți-i arunci
pe-ntinsul plaiul străbun,
dovezile de-nțigănire
au devenit un fapt comun.

Nu doar prin aprigi ciorditori
ce fac din furt o meserie,
ori prrin cohorte de milogi
cu diplome-n ticăloșie,

ci prin acel ceva distinct
ce-n nație s-a-nsinuat,
încât în spirit România
pare un țigănesc olat...

Flori de câmp în poza făcută de aproape


„duminică dimineaţa am cules câteva
flori de câmp
le-am aşezat într-o vază şi le-am fotografiat
am descărcat poza pe calculator
arată foarte bine poza făcută de aproape
m-am uitat apoi la florile din vază
aşezate pe o masă verde în decorul grădinii
par minuscule
aşa e şi cu viaţa
depinde din ce unghi şi în ce mărime o priveşti

Copacul inimii mele


De când am început să-mi conștientizez trăirile, adică de pe la vreo 5-6 ani, am sădit în mine un copac. L-am sădit cu mânuțele, apoi, împreună cu timpul, l-am udat cu lacrimi, l-am stropit cu învățături. I-am plantat rădăcinile în pământul inimii mele. Mi-am dorit să crească, o dată cu mine. Și uite așa am început să crestez cu penelul sufletului, cuvinte. Cuvintele creșterii și dezvoltării mele ca om. M-am străduit să scriu doar cuvinte care să exprime adevărul trăirilor mele. M-am chinuit să decorez firavele crenguțe doar cu lumina vieții, să-l înfrumusețez  cu frunze multicolore și fel de fel de  flori, am chemat în coroana copacului meu , fluturi și păsări și îngeri.

Aurel I. Rogojan lanseaza in Baia Mare volumul ”Apusul Agorei”


Volumul  a fost lansat la Targul de Carte Gaudeamus de la Bucuresti, in 21 noiembrie 2013, prezentarea fiind moderata de Dr. Teodor Ardelean, printre invitati si vorbitori aflandu-se si academicianul Dinu C. Giurescu.
Despre aceasta lansare de succes, Viorel Roman scria la vremea respectiva: ”Dinu Giurescu face parte dintr-o familie mereu in prima linie in apararea statului ortodox si constata deprimat, ca si inaintasii lui, ca acesta e vulnerabil, mereu in situatia de a se destrama. Trei milioane au fugit spre Vest speriati de incompetenta de la Bucuresti, care se crede a patra Roma.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro