The Best bookmaker bet365 Bonus

Prefectul Rudolf Stauder pedepsește ”la comanda” președintelui lui Ionel Bogdan locuitorii din Vișeu de Sus


Un nou abuz a avut loc la nivelul orașului Vișeu de Sus din partea administrației județene, respectiv a reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul penelist Rudolf Stauder. Alături de municipiul Baia Mare și comuna Petrova, orașul Vișeu de Sus a fost exclus de la acordarea sumelor de bani transmise de Guvernul României în teritoriu, în baza H.G. nr. 1183 publicată în 29 noiembrie 2023. Atunci în județ au venit 42 de milioane de lei, cu mențiunea de a fi acordați tuturor UAT-urilor care au nevoie de fonduri. Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a arătat că din cele 76 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș, doar trei au fost excluse de la acordarea ajutorului financiar. Edilul susține că, cel puțin în cazul orașului Vișeu de Sus s-a răspuns cu celeritate tuturor adreselor și solicitărilor primite de la Prefectură prin care se cereau sumele necesare pentru bunul mers al administrației locale.

Marea investiție pe care VITAL Maramureș în parteneriat cu ADI Maramureș trebuiau să o facă în comunitățile județului a devenit istorie


Cu mai bine de 1 an în urmă, respectiv în data de 2 februarie 2023, în cadrul Palatului Administrativ din Baia Mare a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru implementarea marelui și mult așteptatului ”Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”, având că semnatari Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, pe de o parte, reprezentat pe atunci de ministrul Marcel Boloș, respectiv S.C. VITAL S.A și ADI Maramures, în calitate de beneficiar, pe de cealaltă parte, avându-i ca reprezentanți pe Alexandrina Bancoș, director VITAL S.A, Cătălin Cherecheș, primar al orașului Baia Mare la acea vreme, respectiv Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș, principalul – și cel mai important - reprezentant al ADI Maramureș.

9,17 milioane de lei finanțare pentru asfaltarea a 8,6 km de drumuri în Dragomirești


Marți, 6 februarie 2024 la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, primarul orașului Dragomirești, Vasile Țiplea a semnat un contract de finanțare pentru asfaltarea a 8,6 km de strazi. Valoarea totală a investitiei este 10,7 milioane de lei, din care 1,53 milioane lei vor fi alocați de la bugetul local al Orașului Dragomirești, iar 9,17 milioane de lei sunt finantați prin programul guvernamental ,,Anghel Saligny ".
Primarul Vasile Țiplea a avut o întâlnire la Palatul Parlamentului și cu deputatul PSD Gabriel Zetea care a susținut încă de la început acest proiect, așa cum a susținut toate proiectele de finanțare ale județului Maramureș. ”Primarii harnici sunt cei care continuă să muncească zi de zi pentru comunitatea care i-a creditat cu încrederea și un astfel de prim-gospodar este Vasile Țiplea care reprezintă Primăria Dragomirești din Maramureș. L-am asigur pe primarul Vasile Țiplea că voi continua să fiu alături de toate proiectele orașului Dragomirești și mi-am reafirmat sprijinul pentru realizarea unui alt proiect de dezvoltare, respectiv reconstrucția bazei de tratament cu ape sulfuroase din frumoasa localitate de pe Valea Izei”, a declarat Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților.

175 de milioane de lei au fost alocați de Guvernul PSD pentru înființarea rețelei de gaz în Maramureș


Începutul de an a venit cu vești mari pentru Maramureș și pentru maramureșeni. Guvernul României condus de Marcel Ciolacu a alocat, prin Programul Național ”Anghel Saligny”, suma de 175 de milioane de lei pentru înființarea și extinderea sistemului de distribuție a gazelor în județul nostru. Acest lucru a fost posibil datorită muncii depusă de primarii harnici din Maramureș și de echipele alături de care au lucrat, cu care au scris proiectele, le-au depus și ulterior au primit finanțarea din partea MDRAP.
Deputatul Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților a arătat că fiecare casă din județ trebuie să beneficieze de gazul metan iar în ultimii ani parlamentarii PSD Maramureș au făcut demersuri notabile pentru ca acest vis al maramureșenilor să fie mai aproape de realitate.

Liberalii”confiscă” proiectele realizate pentru a ascunde inactivitatea lor în Maramureș


Penelistul Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean și borșeanul liberal Gabriel Ștețco, administrator public al Județului Maramureș au avut o nouă încercare patetică de a confisca proiectele locale sau județene deja realizate de alții tocmai pentru că ei sunt incapabili să demareze și cu atât mai mult să finalizeze un proiect mare, susține deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Asta s-a întâmplat și în cazul emisiunii pe care un post național de televiziune a filmat-o în Borșa și unde cei doi peneliști au încercat să își aroge merite pe care nu le au în ceea ce privește proiectul Telegondola și pârtie de schi în orașul Borșa. Vorbim despre o investiție de peste 20 de milioane de euro care este realizarea exclusivă a primarului de Borșa, Ion Sorin Timiș și a comunității locale. Au contribuit decisiv pentru finanțarea acestui proiect fostul secretar de stat în Ministerul Turismului, Bogdan Tomoiagă și guvernările PSD.

A fost semnat Acordul pentru construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa


Zi istorică pentru Maramureș, în urma semnării Acordului între Cabinetul de miniștri al Ucrainei și Guvernul României privind construcția unui pod rutier de frontieră peste râul Tisa, la granița româno-ucraineană, între localitățile Bila Tserkva (Biserica Albă, Ucraina) și Sighetu Marmației (Maramureș, România). Premierul Marcel Ciolacu și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal au semnat miercuri, 18 octombrie 2023, la finalul ședinței comune a executivelor celor două țări desfășurată la Kiev, Memorandumul care prevede construcția acestui pod așteptat de peste trei decenii în județul nostru. Proiectul care va fi realizat din fonduri europene are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, dar și scurtarea legăturilor rutiere, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Deputatul Gabriel Zetea a fost ales chestor al Biroului Permanent din Camera Deputaților


Camera Deputaților a votat luni, 4 septembrie 2023, la începutul acestei sesiuni parlamentare, noii vicepreședinți, secretari și chestori din Biroul Permanent. Lista a fost adoptată cu 211 de voturi „pentru”, 38 de voturi „împotrivă” și cinci abțineri. Grupul parlamentar PSD va fi reprezentat de doi vicepreședinți, un secretar și doi chestori, o poziție de chestor fiind obținută de parlamentarul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
”Le mulțumesc colegilor din Partidul Social Democrat pentru încrederea pe care mi-au acordat-o în această sesiune parlamentară și voi face tot ce stă în puterile mele pentru a lua cele mai bune decizii în această funcție onorantă. Suntem în fața unei perioade extrem de solicitante, pentru că avem de aprobat și de revizuit legi care să aducă o viață mai bună pentru toți cetățenii României.  Avem de depășit multe provocări dar am convingerea că, la fel ca și până acum, vom găsi cele mai bune căi pentru a comunica atât în interiorul coaliției, cât și cu colegii din opoziție, dorința tuturor fiind aceea de a oferi un trai mai bun pentru toți românii.

Contract de peste 10 milioane de euro din PNRR pentru dotarea unităților de învățământ din Baia Mare


Guvernul condus de președintele PSD Marcel Ciolacu își onorează angajamentul de a face o prioritate de prim-rang din educația tinerelor generații și își asumă un demers major, menit să îndrepte deficiențele și lipsurile din Educație din ultimii 30 de ani. Miercuri, 26 iulie 2023 la Guvernul României a avut loc ceremonia de semnare a celor peste 2.500 de contracte pe PNRR, în sumă de aproximativ 1 miliard de euro, care sunt menite să asigure învățământ modern, accesibil tuturor copiilor și tinerilor din România. Au fost prezenți la acest moment extrem de important pentru România și primarii din orașele reședință de județ, municipiul Baia Mare fiind reprezentat de primarul social-democrat Cătălin Cherecheș. Parteneriatul politic și administrativ pe care PSD l-a încheiat cu primarul din Baia Mare cu aproximativ o lună în urmă prinde contur și are deja rezultate concrete pentru băimăreni.
Primarul Cătălin Cherecheș a semnat pentru Baia Mare proiectul cu finanțare europeană ”Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar - Ecosistem Digital de educatie si formare în Municipiul Baia Mare.

Proiectul ”Asumat – ne dezvoltăm” aduce activități inovative pentru tinerii cu dizabilități


În următoarele 5 luni, Asociația Esperando va derula mai multe activități cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii tinerilor cu dizabilităţi din Baia Mare.
Acestea vor fi organizate în cadrul proiectului ”Asumat – ne dezvoltăm”, proiect realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare conform legii 350/ 2005.
Alături de partenerii noștri, Colegiul Național Mihai Eminescu, Colegiul Național Vasile Lucaciu Baia Mare,  Asociația Energia Mișcării, Asociația Team for Youth, ne dorim să promovăm voluntariatul, includerea socială, asumarea responsabilităţilor individuale, protejarea mediului, dar și să dezvoltăm oportunități sănătoase de petrecere a timpului liber.
Acest proiect este o ”punte a cunoașterii”, creată pentru tinerii din școlile de masă, tinerii cu nevoi speciale și voluntari.
O oportunitate de a petrece timp împreună în cadrul acțiunilor de informare care vor avea loc în școli, dar și la atelierele de creație, pentru a cunoaște capacitățile și abilitățile celuilalt, pentru a ne accepta unii pe alții și a ne sprijini în parcursul nostru.

Gheorghe Șimon, deputat „Guvernul a oferit profesorilor tot ce se putea da în cadrul bugetului din acest an”


Greva dascălilor și refuzul de a-și continua activitatea până când nu vor fi soluționate toate revendicările afectează grav actul educațional. Parlamentarii PSD privesc cu îngrijorare prelungirea artificială a unui conflict care ar putea fi rezolvat fără să afecteze miile de elevii care sunt în prag de examene.
„S-a răspuns la toate problemele ridicate de sindicaliști. Practic, greva a atins nivelul maximal care putea fi obținut pentru acest an. Guvernul a oferit profesorilor tot ce se putea da în cadrul bugetului din acest an. De acum încolo, greva nu mai aduce niciun beneficiu profesorilor, ci doar deservicii pentru toate părțile și în special pentru elevi. Dreptul la protest al profesorilor nu trebuie să îngrădească dreptul la educație al elevilor. Elevii și profesorii trebuie să revină în clase. Sunt și alte forme de protest la care pot recurge sindicatele, astfel încât să nu afecteze programul școlar al elevilor”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro