The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Gabriel Zetea: Maramureșul are nevoie să sprijine sportul local și performanțele acestuia


Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean a declarat că sprijinirea financiară a sportului de către CJ, atât la nivel de performanță înaltă, cât și sportul de masă a devenit, în ultimii ani, o certitudine și o constantă.
”Eram doar consilier județean când am sprijinit un lucru care a devenit realitate, alocarea unui procent de cel puțin 2,5% din bugetul CJ pentru activitățile sportive, iar de atunci asta nu s-a schimbat nici în prezent. Maramureșul are o tradiție de zeci de ani în obținerea unor performanțe sportive de înalt nivel, iar acest fapt, prin munca susținută zi de zi, sunt sigur că nu va înceta.

În același timp am promovat, în ultimii ani, alocarea cu precădere a resurselor financiare pentru susținerea echipelor de copii și juniori și refacerea infrastructurii sportive. Cred că doar așa vom putea, cu adevărat, să asigurăm viitorul sportului de performanță în Maramureș și în Baia Mare”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Baia Mare are o tradiție îndelungată în obținerea de înalte perfomanțe sportive și este recunoscută pe bună dreptate ca și capitala din nordul țării a sportului românesc. Pentru a menține acest statut PSD Maramureș propune:
•    menținerea finanțărilor publice pentru echipele de prim eșalon din handbal, volei, rugby, fotbal;
•    creșterea substanțială a finanțărilor pentru cluburile de copii și juniori pentru a asigura o bază de selecție largă sportului de performanță.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro