The Best bookmaker
bet365 Bonus
RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2024 AL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ MARAMUREŞ
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Joi, 27 Martie 2025 07:19
- Scris de Adriana Scoropan
- Accesări: 101
Programul de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş pentru anul 2024 reprezintă baza organizării şi desfăşurării activităţii de inspecţie a muncii, fiind permanent adaptat măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității Sociale. Acţiunile din Programul Cadru de acţiuni pentru anul 2024 au urmărit o mai bună aplicare de către angajatori a prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă, precum şi informarea şi conştientizarea angajatorilor cu privire la modificările legislative apărute în domeniul relaţiilor de muncă. In acest sens au fost utilizate metode de inspecţie şi proceduri aliniate celor mai bune practici folosite şi în ţările membre ale Uniunii Europene.
În vederea informării angajatorilor în ceea ce priveşte modificările aduse legislatiei în domeniul relaţiilor de muncă, au fost organizate întâlniri cu angajatorii şi cu reprezentanţii acestora, iar noutăţile legislative au fost mediatizate atât prin comunicate de presă, apariţii media cât şi pe site-ul instituţiei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş a organizat pe parcursul anului 2024 o serie de întâlniri cu angajatorii, cu rol de promovare a legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi s-a continuat informarea angajatorilor prin scrisori de notificare trimise unui număr de 593 angajatori.
În 2024, activitatea de control s-a desfăşurat în baza Programului Propriu de Acţiuni pe anul 2024 al instituţiei, aprobat de Inspecţia Muncii şi înregistrat sub nr. 18755/13.12.2023.
SITUAŢIA ÎN DOMENIUL RELAŢIILOR DE MUNCĂ PE 2024
Acţiunile de control din 2024, în domeniul relațiilor de muncă, au constat în verificarea modului în care agenţii economici aplică și respectă prevederile legislației muncii, și a cuprins următoarele acţiuni principale:
acțiuni de verificare a modului în care se aplică și se respectă prevederile legislației muncii de catre agenții economici, urmărindu-se, în principal, dacă:
- informarea, respectiv încheierea contractului individual de muncă se face anterior începerii raporturilor de muncă;
- tuturor salariaților li s-au încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă;
- tuturor salariaților li s-a înmânat, anterior începerii activității, un exemplar din contractul individual de muncă;
- în contractele individuale de muncă nu sunt stipulate clauze contrare prevederilor legale;
- sunt respectate prevederile legale cu privire la durata perioadei de proba înscrise în contractul individual de muncă;
- sunt respectate prevederile legislației muncii cu privire la executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractului individual de muncă;
- sunt respectate prevederile Codului muncii cu privire la contractul individual de muncă cu timp parțial, inclusiv la interdicția efectuării de ore suplimentare, cu excepția cazurilor prevăzute expres în lege;
- sunt respectate condițiile legale care justifică încheierea contractului individual de muncă pe durata determinată și respectarea perioadei pentru care poate fi încheiat;
- sunt respectate prevederile Legii 53/2003, modificată și completată, referitoare la:
- timpul de muncă și timpul de odihnă;
- modul în care se ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat;
- durata normală a timpului de munca pe zi si pe saptamană;
- efectuarea muncii suplimentare numai cu acordul salariatului și în cazurile permise de lege;
- durata maximă legală a muncii suplimentare și compensarea acesteia cu timp liber plătit în urmatoarele 90 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, cu plata unui spor la salariu;
- munca de noapte, și informarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș cu privire la utilizarea frcventă a acesteia;
- repausul zilnic și saptămânal;
- concediul de odihnă;
- sunt respectate prevederile legale privind încadrarea în muncă a minorilor, respectiv regimul de muncă al acestora;
- sunt respectate prevederile legale referitoare la negocierea, stabilirea și garantarea în plată cel puțin a salariului minim brut pe țară;
- s-au respectat prevederile legale cuprinse în contractele colective de muncă aplicabile (de exemplu cele privind negocierea și stabilirea, cel puțin a salariului de baza minim brut orar pe țară și cele privind aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare în cazul salariaților care au alte meserii/funcții decât cea de muncitor necalificat);
- sunt respectate alte prevederi privind drepturile și obligațiile salariaților și angajatorilor;
participarea la campanii naționale, inițiate de către Inspecția Muncii
privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale, precum și la alte acțiuni concrete de identificare a angajatorilor care folosesc personal fără forme legale de angajare;
preluarea registrelor generale de evidența a salariaților în format electronic
transmise de către angajatori, a căror evidență se ține într-o baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii;
înregistrarea şi soluţionarea petiţiilor;
colaborarea cu alte instituții, în vederea unei soluționari cât mai eficiente și
operative în cazul unor situații complexe;
alte activități specifice, pentru care legislația muncii îi conferă competența.
Pe parcursul anului 2024, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă al ITM Maramureş au efectuat un număr de 1640 controale la tot atâtea unităţi economice. Au fost constatate 2436 neconformităţi pentru care au fost dispuse masuri de intrare în legalitate, s-au încheiat 356 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilori aplicându-se 531 sancţiuni din care 193 de amenzi în valoare totală de 1706100 lei, respectiv 338 avertismente scrise.
În capitolele ce urmează prezentăm o sinteză a activității Serviciului Control Relații de Muncă din cadrul I.T.M. Maramureș.
1.Acțiuni privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia, a muncii tinerilor si copiilor
Munca fără forme legale are un dublu efect nociv: atât direct, asupra persoanelor care lucrează fără a li se fi întocmit contracte individuale de muncă și care sunt astfel private de beneficiile la care ar avea dreptul conform legislației muncii în vigoare(protecție socială, siguranța plății muncii prestate, vechime în muncă, etc.), cât și indirect, ducând la diminuarea resurselor bugetare, cu consecințe grave, nedorite și inevitabile, atât imediat, cât și pe termen lung. Date fiind acestea, identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată reprezintă o prioritate în activitatea inspectorilor de muncă din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș.
În cursul anului 2024, au fost controlate un număr de 1492 entităţi economice, la care au fost efectuate verificări având ca scop identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. Au fost depistați în controalele efectuate de către inspectorii de munca un numar de 38 angajatori care utilizau muncă nedeclarată. Au fost depistate 51 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Au fost aplicate 38 de amenzi în suma de 1000000 lei.
Acțiunile de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş au vizat preponderent domenii de activitate in care frecvența muncii fără forme legale este mai mare, și anume:
- întreținerea și repararea autovehiculelor;
- exploatarea şi prelucrarea lemnului;
- fabricarea produselor de morarit si panificație;
- restaurante;
- comerț;
- confecții textile, pielărie și încălțăminte;
- construcţii rezidenţiale şi nerezidenţiale;
- transporturi rutiere de mărfuri şi transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători;
- activităţi de protecţie şi gardă;
- unităţi cu profil de activitate sportiv.
Inspectorii de muncă nu s-au limitat la sancționarea contravențională a angajatorilor care nu respectă prevederile legislației muncii, ci, conștienți fiind de însemnatatea prevenției, au pus un accent deosebit pe îndrumarea angajatorilor și conștientizarea angajaților cu privire la dezavantajele muncii fără forme legale, precum și a consecințelor neaplicării și nerespectării celorlalte prevederi ale legislației muncii.
Dat fiind că necesitatea de a interzice și a elimina cele mai grave forme de nerespectare a prevederilor legale referitoare la munca copiilor reprezinta o prioritate naționala, în 2024 inspectorii de munca din cadrul I.T.M.Maramureş au acordat, în controalele pe care le-au efectuat, o atenție deosebită identificării la munca a tinerilor sub 18 ani, precum și modului în care angajatorii respectă atât activitațile pentru care este permisă încheierea unui contract de muncă cu un angajat minor, respectiv activități care nu sunt susceptibile să dăuneze sănătății sau dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale, cât şi prevederile legale în vigoare.
A fost verificat modul în care se respectă prevederile legale referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă, la durata redusă a timpului de muncă pentru angajatul minor, la acordarea pauzei de masă, a concediului de odihnă suplimentar, la interdicția de a folosi munca tinerilor pe timpul nopții, etc.
Ținând cont de precizarea ca prin sintagma “munca copilului” se ințeleg, conform prevederilor art. 3 din Conventia O.I.M. nr. 182/1999, ratificată de România prin Legea nr. 203/2000, acele munci care, “prin natura lor sau condițiile în care se exercită sunt susceptibile să dăuneze securității, sănătății sau moralității copilului” și având în vedere constatările în urma controalelor efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș, a fost indentificat în luna aprilie un angajator la care presta munca un tânar fără contract de muncă încheiat, societatea a fost sancționată și amendată cu suma de 20000 lei.
2.Verificarea modului in care angajatorii respectă prevederile
Legii nr.53/2003 modificată și completată
În cursul anului 2024 au fost efectuate 1640 de controale care au avut ca principal scop verificarea aplicării şi respectării de către angajatori a prevederilor Legii nr.53/2003 modificată și completată, incluzând aici şi controalele pentru muncă nedeclarată. Cu ocazia acestor controale au fost identificate un număr de 2436 de neconformităţi şi s-au aplicat un număr de 531 de sancţiuni din care 193 amenzi, în suma de 1706100 lei. Amenzile aplicate pentru încălcarea altor prevederi ale Legii nr.53/2003 republicată, au fost pentru:
- negarantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, 7 amenzi în suma de 13600 lei;
- nerespectarea dispoziţiilor privind repausul săptămânal, 6 amenzi în suma de 12500 lei;
- nerespectarea prevederilor legale privind evidența orelor de munca prestate de salariați, 70 amenzi în suma de 154500 lei;
- încălcarea prevederilor referitoare la munca de noapte, o amendă în suma de 3000 lei;
- nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, o amendă în suma de 1500 lei;
- nerespectarea dispozițiilor pentru clauze contrare, o amendă în valoare de 2000 lei;
- nerespectarea prevederilor legale privind neânmânarea unui exemplar din CIM anterior începerii activității, 3 amenzii în suma de 6000 lei;
- nerespectarea prevederilor legale privind neplata drepturilor salariale, o amendă în suma de 100000 lei.
În ceea ce priveşte contractele colective de muncă, inspectorii de muncă au verificat, acolo unde legea impune, existenţa contractelor colective de muncă și dovada inițierii negocierii colective. Nu au fost situații care să necesite sancționarea angajatorilor.
3. Verificarea respectarii prevederilor directivelor europene, transpuse in legislația națională, și a altor prevederi privind legislația muncii
În cazul muncii cu fracțiune de normă, s-a urmărit dacă salariații încadrați cu contracte de munca cu timp parțial se bucura de drepturile salariaților cu normă întreagă și dacă se respectă interdicția de a efectua ore suplimentare. De asemenea s-a urmărit ca salariaţii având contracte de muncă cu timp parţial să nu desfăşoare activitate peste durata stabilita în contractele individuale de muncă.
S-a acordat atentie contractelor încheiate pe durata determinată, mai ales modului în care se respectă cazurile în care este justificată încheierea unor astfel de contracte individuale de muncă. Inspectorii de muncă au îndrumat angajatorii cu privire la acest tip particular de contracte individuale de muncă și au dispus măsuri de intrare în legalitate acolo unde a fost cazul.
Când vorbim despre timpul de lucru ne referim la durata normală a timpului de muncă, la munca suplimentară, la orele de noapte, la timpul de odihna etc. Abaterile de la prevederile legale constatate au fost sancționate contravențional și s-au dispus măsuri pentru remedierea lor.
Au fost sancționate un numar de 33 de unități pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 108/1999 privind inființarea și funcționarea Inspecției Muncii, amenzile cumulând un total de 225000 lei.
De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României, în anul 2024 a fost aplicate 2 sanctiune în temeiul O.G. 25/2014, cu amenda, in suma de 40000 lei iar pentru incalcarea dispozitiilor legale privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale pe teritoriul Romaniei, s-au efectuat un număr de 11 controale și a fost aplicată o sancțiune constând în avestisment scris, în temeiul legii 16/2017.
Au fost sancționți 3 angajatori pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă de către agenții de muncă temporară și de cătra utilizatorii salariaților temporari cu amendă, în sumă de 40000 lei.
In cadrul controalelor privind respectarea de catre beneficiari a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activitati cu carácter ocazional desfasurate de zilieri, republicata, au fost aplicate 2 amenzi în suma de 12000 lei.
4.Verificarea modului în care se respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă la angajatorii care desfașoară activități în centre rezidențiale, de ingrijire, abilitare si reabilitare, etc.
În cursul anului 2024 s-au desfăşurat acţiuni avand ca obiectiv verificarea respectarii legislaţiei muncii la angajatori care desfasoara activitate in centre avand cod CAEN 8710, 8720, 8730, 8790, 8899. Au fost efectuate 19 de controale la centre pentru persoane varstnice, cu dizabilitati sau altele.
Principalele aspecte controlate au fost:
Incheierea in forma scrisa a contractelor individuale de muncă;
• Timpul de muncă;
• Timpul de odihnă;
• Salarizarea, etc.
În urma controalelor efectuate au fost dispuse 31 de măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, dintre care 2 amenzi în suma de 3000 lei.
5.Control cu privire la respectarea prevederilor HG 905/2017, privind registrul general de evidenţă a salariaţilor
În cursul anului 2024 inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 1584 de controale care au avut ca tematică respectarea prevederilor HG 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor. S-au constatat 383 de neconformitati si au fost sancţionaţi 121 angajatori. Au fost aplicate 148 sancţiuni din care 25 amenzi în suma de 96000 lei si 118 avertismente.
6. Campanie privind respectarea de catre angajatori a prevederilor Legii nr.156/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate
În cursul anului 2024 s-au efectuat 10 controale la unitati care au ca şi obiect principal de activitate recrutarea si plasarea forţei de muncă în străinătate. Nu s-au constata incalcari ale prevederilor legale cu privire la conditiile de functionare si procedura de inregistrare a persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei ca agenti de plasare forta de munca in strainatate.
7. Verificarea respectării de către angajatori a prevederilor
Legii nr.367/2022 a dialogului social
În cursul anului 2024, au fost verificați 86 agenți economici care au mai mult de 10 salariaţi, sub aspectul respectării dispoziţiilor art. 97 din Legea dialogului social nr.367/2022 modificata si completata.
Dintre agenţii economici verificaţi, un număr de 76 nu respectă prevederile legale privind obligaţia negocierii şi încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pentru remedierea deficienţelor constatate au fost dispuse 76 măsuri.
În sprijinul angajatorilor interesaţi, pe site-ul instituţiei au fost afişate prevederile legale ce stau la baza obligativitatii negocierii colective la nivel de unitate.
8. Acţiune de identificare şi combatere a cazurilor de muncă nedeclarată şi subdeclarată în domeniul construcții, lucrări de geniu
În cursul anului 2024 s-au efectuat controale la angajatori care desfăşoară activitate având cod CAEN 41 – Construcții clădirii, cod CAEN 42 – Lucrări de geniu civil și cod CAEN 43 – Lucrări de geniu civil. Rezultatele acţiunilor s-au concretizat in:
• 121 controale efectuate;
• 206 neconformităţi constatate;
• 56 sancţiuni, din care 23 amenzi în suma de 190000 lei şi 33 avertismente scrise.
RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2024
AL INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ
MARAMUREŞ ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
1. Prezentare generală
În îndeplinirea obiectivelor prevăzute de Legea 108/1999, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş a desfăşurat pe parcursul anului 2024 activităţi specifice, urmărind respectarea aplicării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi protecţia salariaţilor ce lucrează în condiţii deosebite.
Pentru realizarea obiectivelor sale, Inspectoratul Teritorial de Munca Maramureş, şi-a desfăşurat activitatea pe anul 2024 cu un număr de 10 inspectori de muncă SSM.
Programul de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş pentru anul 2024 a reprezentat baza organizării şi desfăşurării activităţii de inspecţie a muncii fiind permanent adaptat măsurilor care au fost dispuse de conducerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Acţiunile din Programul Cadru de acţiuni pentru anul 2024 au urmărit îmbunătăţirea stării de securitate şi sănătate în muncă, în special în acele domenii de activitate în care s-au produs un număr mare de accidente de muncă şi îmbolnaviri profesionale. În acest sens au fost utilizate metode de inspecţie şi proceduri aliniate celor mai bune practici folosite în tările membre ale Uniunii Europene.
S-a urmărit conştientizarea angajatorilor şi lucrătorilor asupra rolului securităţii şi sănătăţii în muncă, constientizarea angajatorilor privind îmbunatăţirea condiţiilor de muncă în conformitate cu strategia comunitara, care dezvolta conceptul de “stare de bine la locul de muncă” prin asigurarea unor condiţii de muncă care să satisfacă nevoile fizice, morale şi sociale ale lucrătorilor, lucru care să conducă la scăderea numărului de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale.
În vederea informării angajatorilor în ceea ce priveşte modificările aduse legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost organizate întâlniri cu angajatorii şi cu reprezentanţii acestora. Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş a organizat pe parcursul anului 2024 o serie de întâlniri cu angajatorii, cu rol de promovare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a relaţiilor de muncă.
S-a avut în vedere susţinerea activităţii Comitetelor de Securitate şi Sănătate în Muncă din întreprinderi, ca formă de implicare a lucrătorilor în luarea deciziilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, verificându-se modul de constituire şi activitatea acestora în societăţile din judeţ la care legislatia specifica impune astfel de cerinte.
2. Statistici privind controalele efectuate
2.1. Indicatori privind activităţile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Rezultatele activităţii de control desfăşurate de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramures, evaluate pe baza indicatorilor specifici pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, sunt prezentate sintetic în tabelul următor:
INDICATORI SPECIFICI Anul 2023
Anul 2024
1. Număr de unităţi controlate: 1197 1048
2. Număr de controale efectuate: 1322 1193
3. Fond de timp disponibil (în zile): 2722 2540
4.
Fond de timp utilizat (în zile):
■ nr. zile, în domeniul SSM, utilizate pentru: 2309 1901
• controale preventive 1686 1392
• cercetare evenimente, avizare dosare de cercetare 403 352
• consultanţă şi expertiză 0 0
• instruiri 2 11
• soluţionare scrisori, sesizări, reclamaţii 2 0
• lucrări de birou 167 141
• perfecţionare profesională 49 5
2.2. Indicatori specifici domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2024 numărul de controale a scăzut față de anul anterior, numărul angajaţilor din unităţile controlate fiind de 76411. Astfel, numărul controalelor efectuate a fost de 1193, reprezentând o scădere cu 9,75 % faţă de anul anterior.
În cursul anului 2024 inspectorii de muncă au continuat acţiunile de informare şi conştientizare a tuturor actorilor implicaţi (angajatori, lucrători, membri ai CSSM, medici de medicina muncii, reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor etc.) privind necesitatea dezvoltării culturii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Numărul de unităţi controlate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pe activităţi ale economiei naţionale
2023 2024
Indicatori pentru domeniul agricultură
Numărul de unităţi existente în anul 2024 a fost de 3646.
Numărul de unităţi controlate în anul 2024 a fost de 11, faţă de 8 în anul 2023.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 287, faţă de 41 în anul 2023.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
• 162 bărbaţi;
• 125 femei.
•
Indicatori pentru domeniul extractiv
Numărul de unităţi existente în anul 2024 a fost de 122.
Numărul de unităţi controlate în anul 2024 a fost de 2, faţă de 27 în anul 2023.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 31, faţă de 324 în anul anterior.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
• 26 bărbaţi;
• 5 femei
Indicatori pentru domeniul transporturi
Numărul de unităţi existente în anul 2024 a fost de 3126.
Numărul de unităţi controlate în anul 2024 a fost de 82, faţă de 108 în anul 2023.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 8491, faţă de 1052 în anul anterior.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
• 898 bărbaţi;
• 154 femei.
Fondul de timp utilizat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2024, fondul de timp utilizat de inspectorii de muncă din acest domeniu a fost de 2540 zile, distribuit astfel:
• 1392 zile pentru activitatea de controale preventive, cu 17,43% mai putin faţă de anul 2023;
• 352 zile pentru cercetarea şi avizarea evenimentelor, cu 12,65% mai putin faţă de anul 2023;
• 141 zile pentru lucrările de birou, cu 15,56% mai puţine faţă de anul 2023;
• 11 zile pentru instruirea persoanelor cu atribuţii în domeniul SSM, cu 550% mai multe faţă de anul 2023;
• 5 zile pentru perfecţionare profesională, cu 89,79% mai multe putine de anul 2023.
Fondul de timp utilizat în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
în anul 2024
Autorizarea sau avizarea funcţionării agenţilor economici din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramures a autorizat sau a avizat, după caz:
• funcţionarea agenţilor economici din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, conform Legii nr. 319/2006,
• producerea, prepararea, deţinerea, transportarea, comercializarea, folosirea şi depozitarea materiilor explozive, în baza Legii nr. 126/1995.
În acest sens, inspectorii de muncă au acordat consultanţă şi/sau au efectuat expertiză pentru verificarea îndeplinirii, de către agenţii economici, a condiţiilor impuse de legislaţie pentru obţinerea autorizaţiilor/avizelor.
Nr. total unităţi autorizate/avizate Nr. unităţi autorizate/avizate în baza unor legi speciale
Legea nr. 319/2006 Legea nr. 126/1995 Alte legi
77 43 23 11
3. Statistici privind sancţiunile aplicate
În vederea remedierii neconformităţilor constatate în timpul controlului sau în timpul cercetării accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge la următoarele mijloace juridice:
aplicarea de măsuri (stabilite prin procesul-verbal de control), cu termene precise de realizare şi raportare, în vederea remedierii neconformităţilor cu prevederile legale;
aplicarea de sancţiuni contravenţionale (stabilite prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor) principale sau complementare. Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională.
În funcţie de natura şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi:
anularea sau retragerea autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională cu înscrierea măsurii de sistare a activităţii în Certificatul constatator;
sesizări ale organelor de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri prevăzute de lege ca fiind infracţiuni;
cereri de radiere a persoanei juridice din Registrul Comerţului, în cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă.
Situaţia sintetică a sancţiunilor contravenţionale aplicate
INDICATORI Anul 2023
Anul 2024
1. Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate: 1289 906
2. Valoarea sancţiunilor aplicate (lei): 553000 516000
3. Numărul propunerilor de urmărire penală înaintate instituţiilor competente 0 0
4. Numărul locurilor de muncă a căror activitate a fost sistată 1 2
5. Numărul echipamentelor de muncă oprite din funcţionare 24 55
3.1. Sancţiuni aplicate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate în anul 2024 a fost de 906, faţă de 1289 în anul anterior. Cuantumul valoric al sancţiunilor aplicate în anul 2024 a fost de 516000 lei, cu 6,70% mai mic faţă de cel înregistrat în anul anterior.
Activitatea desfăşurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş în anul 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, pentru realizarea obiectivelor şi a indicatorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, se prezintă astfel:
INDICATORI Anul 2023
Anul 2024
Nr. sancţiuni contravenţionale aplicate: 1289 906
• nr. amenzi 87 78
• nr. avertismente 1202 828
Valoare amenzi aplicate (lei) 553000 516000
Nr. măsuri dispuse pentru neconformităţi depistate 1274 906
Nr. sistări de activitate 1 2
Nr. echipamente de muncă oprite din funcţionare 24 55
În anul 2024, pentru nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice, a prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, nu a fost cazul de propuneri de cercetare penală înaintate organelor de urmărire penală.
Pe parcursul anului 2024 nu au fost contestate procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
Sancţiunile contravenţionale aplicate pentru
încălcările legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă,
pe domenii ale economiei naţionale
Distributia sanctiunilor contraventionale pe domenii de
activitate economica, în anul 2023
Distributia sanctiunilor contraventionale pe domenii de
activitate economica, în anul 2024
AGRICULTURĂ anul 2024 TRANSPORTURI anul
2024
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: 11 Nr. total de sancţiuni contravenţionale: 59
nr. avertismente 11 nr. avertismente 55
nr. amenzi contravenţionale 0 nr. amenzi contravenţionale 4
Nr. total de propuneri de urmărire penală 0 Nr. total de propuneri de
urmărire penală 0
Nr. total de sistări: 0 Nr. total de sistări: 0
locuri de muncă 0 locuri de muncă 0
echipamente de muncă 0 echipamente de muncă 0
INDUSTRIA EXTRACTIVA anul 2024 COMERŢ, INDUSTRIE ŞI ALTE DOMENII anul 2024
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: 4 Nr. total de sancţiuni contravenţionale: 832
• nr. avertismente 4 • nr. avertismente 758
• nr. amenzi contravenţionale 0 • nr. amenzi contravenţionale 74
Nr. total de propuneri de urmărire penală 0 Nr. total de propuneri de urmărire penală 0
Nr. total de sistări: 0 Nr. total de sistări: 57
• locuri de muncă 0 • locuri de muncă 2
• echipamente de muncă 0 • echipamente de muncă 55
3.2. Sancţiuni aplicate în domeniul supravegherii pieţei
Cu ocazia controalelor efectuate în domeniul supravegherii pieţei au fost constatate 7 deficienţe, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale și s-au dispus măsuri de remediere.
4. Rezultatele acţiunilor planificate
Principalele acţiuni prevăzute în Programul propriu de acţiuni pentru anul 2024 au fost campaniile de control şi conştientizare şi acţiunile specifice în domeniile: securitate şi sănătate în muncă si supravegherea pietei.
4.1. Organizarea și desfăşurarea Săptămânii Europene de Securitate şi Sănătate în Muncă – "Sănătate şi securitate în muncă în era digitală, sub egida Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.
S-au conceput, editat şi transmis la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava organizator al seminarului dedicat Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, două lucrări cu caracter ştiinţific în format de prezentare şi de tipărire, conform instrucţiunilor stabilite de organizator.
S-au prezentat şi susţinut lucrările ştiinţifice la seminarul dedicat Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, organizat de I.T.M. Suceava.
A fost organizată în data de 12.11.2024 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş o sesiune de informare şi conştientizare cu tema: Săptămâna Europeana de Securitate şi Sănătate în Muncă - "Sănătate şi securitate în muncă în era digitală".
4. 2. Campania naţională
„Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”
pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor
din licee şi şcoli profesionale
Obiectivele campaniei sunt:
• Identificarea, stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini creative şi interes sporit pentru acest domeniu de studiu: securitate şi sănătate în muncă;
• Dezvoltarea competenţelor elevilor, prin activităţi de bune practici în securitate şi sănătate în muncă;
• Dobândirea de cunoştinţe suplimentare în acest domeniu, familiarizarea cu metodele de studiu din acest domeniu, cu literatura de specialitate;
• Educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importanţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur;
• Crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.
Pe parcursul semestrului I al anului 2024 conform metodologiei, au fost efectuate următoarele acţiuni:
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost contactaţi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean pentru prezentarea proiectului şi selectarea unităţilor de învăţământ care să participe la derularea campaniei;
au fost nominalizate un număr de 7 unităţi de învăţământ, care să participe la derularea campaniei, cu un număr total de 28 de elevi, ce au participat la faza județeană a concursului;
la sfârșitul lunii mai s-a desfășurat etapa națională a concursului, la care au participat 8 elevi; aceștia au obținut o mențiune și un premiu special.
4.3. Campanie naţională de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor – cod. CAEN 41, 42, 43.
Obiectivele campaniei sunt:
• Creşterea gradului de implicare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălţime, al surpării malurilor la lucrările de excavaţii. Asigurarea de echipamente colective de protecţie şi individuale în proporţie de 100%.
• Asigurarea de echipamente colective de protecţie şi individuale.
• Respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte instruirea lucrătorilor în activităţile din domeniul construcţiilor;
• Implementarea măsurilor de siguranţă la utilizarea instalaţiilor de ridicat.
În anul 2024 au fost realizate conform metodologiei campaniei următoarele:
s-a realizat o acţiune de informare şi conştientizarea privind modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor la care au participat 30 angajatori;
Au fost realizate 107 controale la angajatorii din grupul ţintă, ocazii cu care au fost identificate 89 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, s-au aplicat 80 avertismente și 7 amenzi in cuantum de 47000 ron, şi a fost dispusă sistarea activităţii la un loc de muncă datorită pericolului de surpare a malurilor unei săpături.
4.4. Campanie națională de informare, conștientizare și monitorizare a angajatorilor privind riscurile existente la locurile de muncă unde se utilizează zilieri și/sau salariați temporari.
Obiectivele campaniei sunt:
• Creşterea gradului de conştientizare a agenţilor de muncă temporară în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile;
• Creşterea gradului de conştientizare, a utilizatorilor/beneficiarilor, a salariaţilor temporari și a zilierilor, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale aplicabile;
• Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către agenţii de muncă temporară, a utilizatorilor și a beneficiarilor, a prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă;
• Identificarea beneficiarilor care folosesc zilieri şi luarea măsurilor care se impun pentru nerespectarea de către aceştia a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a normelor metodologice de aplicare a acestei legi;
• Creşterea gradului de conştientizare al beneficiarilor şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stipulate de Legea nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.
Pe parcursul anului 2024 au fost efectuate următoarele acţiuni:
a fost elaborată metodologia acţiunii la nivel naţional;
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost identificaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea acţiunii;
au fost realizate 9 controale la angajatorii din grupul ţintă, a fost identificate 3 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere; s-au aplicat 2 avertismente și 1 amendă în cuantum de 10000 ron.
4.5. Acțiune de control privind verificarea modului în care se respectă cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase - cod CAEN 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri
Obiectivele acțiunii sunt:
• Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activități specifice în domeniul transportului rutier de mărfuri periculoase, a prevederilor legale în domeniu.
• Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul SSM.
• Eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate.
Pe parcursul anului 2024 au fost efectuate următoarele acţiuni:
a fost elaborată metodologia acţiunii la nivel naţional;
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost selectaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea campaniei;
au fost realizate 24 controale la angajatorii din grupul ţintă, au fost identificate 13 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere; s-au aplicat 10 avertismente și 3 amenzi în cuantum de 23000 ron.
4.6. Campanie naţională de supravegherea pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, conform Programului sectorial pentru anul 2024, coordonat de către Comisia Europeană
Obiectivul campaniei - verificarea implementării de către producători, importatori şi distribuitori, a prevederilor actelor normative cu privire la introducerea pe piaţă a produselor, prin care s-au transpus directivele europene.
Pe parcursul anului 2024, s-au controlat 75 societăţi comerciale, verificându-se prin sondaj un număr de 218 produse, pentru care s-a urmărit respectarea prevederilor directivelor europene aplicabile acestora, precum şi aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene şi a Regulamentului (CE) nr. 765/2008, care armonizează condiţiile de comercializare a produselor şi supravegherea pieţei în domeniile reglementate:
Maşini industriale - 140 produse;
Echipamente de joasă tensiune - 2 produse;
Emisii de zgomot - 68 produse;
Motoare termice - 89 produse;
Echipamente individuale de protecţie - 54 produse;
Articole pirotehnice 20 produse.
Cu ocazia controalelor, agenţii economici au fost informaţi în legătură cu unele măsuri de supraveghere a produselor introduce pe piața, reglementate de legislaţia Uniunii Europene, respectiv Regulamentul(CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.
In urma controalelor efectuate, au fost identificate 7 produse neconforme, pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale si s-au dispus măsuri de remediere.
4.7. Acțiune de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii de către agenții economici care dețin conducte de transport produse petroliere și gaze naturale.
Obiectivele acțiunii sunt:
• Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii din activitatea de transport petrol și gaze;
• Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menţionat;
• Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniul de activitate vizat de acţiune.
Pe parcursul anului 2024 au fost efectuate următoarele acţiuni:
a fost elaborata metodologia acţiunii la nivel naţional;
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost selectaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea campaniei;
a fost realizat 1 control la un angajator din grupul ţintă, au fost identificate 2 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere; s-au aplicat 2 avertismente.
4.8. Acțiune privind respectarea prevederilor
legale de securitate și sănătate în activitatea de
manipulare manuală/mecanizată a coletelor și corespondenței
Obiectivele acțiunii sunt:
• Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii și angajații din acest domeniu.
- Obiective specifice:
• creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în societățile comerciale care au acest obiect de activitate;
• realizarea și implementarea evaluărilor de risc, de către angajator, privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor în timpul activităților de manipulare coletărie și corespondență;
• întocmirea planului de prevenire şi protecție, de către angajator, bazat pe evaluarea riscurilor;
• elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementarilor de securitate şi sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
• asigurarea, de către angajator, a instruirii suficiente şi adecvate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toți lucrătorii angrenați în activitatea de manipulare a coletelor/ corespondenței, atât la locul de depozitare și sortare, pe parcursul desfășurării logistice cât și în cazul transferului coletelor și corespondenței cu ajutorul mijloacelor auto. Verificarea consemnării instruirii în fișa de instruire individuală a lucrătorilor;
• implementarea de măsuri ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților.
Pe parcursul anului 2024 au fost efectuate următoarele acţiuni:
a fost elaborată metodologia acţiunii la nivel naţional;
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost selectaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea campaniei;
au fost realizate 9 controale la angajatorii din grupul ţintă, au fost identificate 6 deficienţe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, s-au aplicat 6 avertismente și au fost oprite din funcțiune două echipament de muncă.
4.9. Acţiune de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în industria metalugică (diviziunea CAEN 24)
Obiectivele acțiunii sunt:
Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii din industria metalurgică sau din unităţile precizate anterior;
- Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniile de activitate sus-menţionate;
- Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activitățile specifice ale societăților comerciale din domeniile de activitate vizate de acţiune.
Pe parcursul anului 2024 au fost efectuate următoarele acţiuni:
a fost elaborata metodologia acţiunii la nivel naţional;
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost selectaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea campaniei;
a fost realizat un control la un angajator din grupul țintă, au fost identificate 2 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere; s-au aplicat 2 avertismente.
4.10. Acţiune de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.
Obiectivele acţiunii sunt:
Identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.
Rezultatele acţiunii sunt următoarele:
au fost efectuate 15 controale;
nu s-au constatat neconformităţi;
4.11. Acţiune de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă.
Acţiunea îşi propune următoarele obiective:
• Deţinerea de către toţi angajatorii a Fişelor cu date de securitate actualizate pentru toţi agenţii chimici periculoşi prezenţi la locurile de muncă şi punerea acestora la dispoziţia lucrătorilor;
• Asigurarea purtării de către toţi lucrătorii expuşi la agenții chimici periculoşi a echipamentelor individuale de protecţie adecvate;
• Monitorizarea punerii în aplicare a prevederilor legale europene privind asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor expuşi la agenți chimici periculoşi;
• Centralizarea datelor în vederea elaborării rapoartelor naţionale privind punerea în aplicare a directivelor/regulamentelor europene specifice.
Pe parcursul anului 2024 conform metodologiei, au fost efectuate următoarele acţiuni:
• Au fost selectaţi angajatorii care vor participa la desfăşurarea acţiunii;
• S-a realizat o acţiune de informare şi conştientizare privind modul de identificare a riscurilor de expunere la agenţi chimici periculoşi şi necesitatea stabilirii măsurilor care se impun pentru prevenirea producerii unor evenimente grave lucrătorilor din cauza riscurilor de expunere la agenţi chimici periculoşi existente la locul de muncă;
• Au fost realizate 5 controale la unităţi din grupul ţintă, au fost identificate 7 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere şi s-au aplicat 7 avertismente.
4.12. Acţiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de muncă din microîntreprinderi (1 - 9 lucrători)
Acţiunea are ca obiectiv monitorizarea respectării prevederilor legale privind prevenirea riscurilor profesionale în microîntreprinderi, precum şi cu privire la măsurile de prevenire şi protecţie aplicate.
Acţiunea de monitorizare urmăreşte, pe de o parte, conştientizarea angajatorilor cu privire la necesitatea respectării cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi, pe de altă parte, identificarea situaţiei actuale a activităţilor de prevenire şi protecție realizate in microîntreprinderi.
Pe parcursul semestrului I al anului 2024 conform metodologiei, au fost efectuate următoarele acţiuni:
s-a nominalizat grupul local de lucru;
au fost nominalizate microîntreprinderile care vor participa la acţiunea de monitorizare;
s-au transmis chestionarele privind respectarea cerinţelor minime generale de securitate şi sănătate în muncă la un număr de 160 microîntreprinderi;
au fost centralizate şi analizate datele din chestionarele transmise de 120 de angajatori.
au fost efectuate controale la 43 angajatori, constatându-se 31 deficienţe pentru care s-au dispus masuri de remediere; s-au aplicat 29 avertismente și 2 amenzi in valoare de 10000 ron.
5. Statistici ale accidentelor de muncă şi
bolilor profesionale
5.1. Situaţia accidentelor de muncă produse în
anul 2024
In anul 2024, în judeţul Maramureş au fost inregistrate un număr de 145 accidente de muncă în urma cărora au rezultat incapacităţi temporare de muncă şi 6 accidente mortale la:
- S.C.DACRIVIC TRANS S.R.L. și AL.GUARD S.R.L., ca urmare a unor accidente de circulație;
- WOOD’ N IOANA S.R.L., ca urmare a strivirii de către un utilaj forestier;
- D.R. TALOȘ&CO ARDELEANA S.R.L., ca urmare a electrocutării pe un șantier de construcții;
- FÜRESZEȘ MIRCEA I.I., ca urmare a căderii de pe acoperișul unei hale;
- TIMARA S.R.L., ca urmare a răsturnării unui stivuitor peste operator.
Descrierea sectiunii Nr. total de accidente Nr. accidente cu itm Nr. accidente mortale
TOTAL an 2024 151 145 6
Agricultură, silvicultură şi pescuit 4 3 1
Industria extractivă 1 1 0
Industria prelucrătoare 95 95 0
Producţia şi furnizarea de
En. electrică şi termică, gaze, apă caldă 0 0 0
Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare 2 2 0
Construcţii 16 14 2
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor 10 9 1
Transport şi depozitare 5 4 1
Hoteluri şi restaurante 4 4 0
Informaţii şi comunicaţii 0 0 0
Intermedieri financiare şi asigurari 0 0 0
Tranzacţii imobiliare 0 0 0
Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice 1 1 0
Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport 3 2 1
Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale in sistemul public 3 3 0
Învăţământ 4 4 0
Sănătate şi asistenţă socială 3 3 0
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative 0 0 0
Alte activităţi de servicii 0 0 0
Activităţi ale gospodăriilor private în calit.de angajator de personal casnic 0 0 0
Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale 0 0 0
Indicele de frecvenţă (IF) care indică frecvenţa de accidentare, respectiv, câţi accidentaţi revin la 1000 de lucrători şi se determină astfel: IF = (nr. total accidentaţi/ nr. mediu de salariaţi) x 1000 pentru o anumită perioadă de raportare.
IF = 1,18
5.2. Aspecte generale ale morbidităţii profesionale
În cursul anului 2024 au fost semnalate un număr de 57 îmbolnăviri profesionale, din care 57 confirmate.
Situația bolilor profesionale confirmate in cursul anului 2024, in urma cercetării cazurilor semnalate este următoarea:
ANUL TIPUL DE BOALA PROFESIONALA TOTAL CAZURI
BOLI ALE APARATULUI RESPIRATOR BOLI PROFESIONALE CAUZATE DE EXPNEREA LA VIBRATII BOLI ALE ANALIZATORULUI AUDITIV BOLI MUSCULO - SCHELETALE BOLI PROFESIONALE CAUZATE DE EXPNEREA AGENTI BIOLOGICI - BORELIOZA BOLI ALE APARATULUI CARDIO - VASCULAR DERMATITA ALERGICA DE CONTACT
2023 6 0 1 30 0 1 0 38
2024 7 48 2 57
Conform cu datele din tabelul de mai sus, in evidența anului 2024, se constată un număr de 21 cazuri de imbolnăviri profesionale, fiind mai mic cu 3 cazuri față de cel de imbolnăviri din anul 2023.
Ponderile bolilor profesionale cele mai semnificative în bilanțul actual al anului 2024, are următoarea distribuție:
- boli musculo scheletale 84,00 %
- boli ale aparatului respirator 12,00 %
- boli ale aparatului cardiovascular 4,00 %
RAPORT DE ACTIVITATE AL COMPARTIMENTULUI COMUNICARE ŞI
RELAŢII CU PUBLICUL PE ANUL 2024
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 544/2002 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii 233/2002 privind aprobarea O.G.nr 27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, în perioada 01.01.2024 - 31.12.2024, în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş s-au prezentat la biroul de informare şi relaţii cu publicul sau au solicitat informaţii telefonice, în contextul modificărilor legislative un număr de aproximativ 6.800 de persoane, care au solicitat diverse informaţii. Un număr de aproximativ 5.600 fiind solicitări de informaţii de interes public, din care 14 solicitări pe suport de hârtie şi un număr de 62 solicitări pe suport electronic (e-mail sau portal), diferenţa fiind solicitări adresate verbal sau telefonic în mod special, coroborat cu numărul mare de acte normative adoptate, raportat la acest interval de timp. Răspunsurile au fost comunicate petenţilor în termenele legale, iar informaţiile solicitate verbal sau telefonic au fost soluţionate pe loc. Marea majoritate a informaţiilor de interes public au fost solicitate de persoane juridice, aproximativ 5.000 şi aveau ca obiect informaţii referitoare la acte normative şi la reglementări legale sau modul în care, pot fi rezolvate anumite situaţii apărute ca urmare a modificării legislaţiei şi impunerea măsurilor restrictive şi de siguranţă pe fondul situaţiei existente. Diferenţa de 1.800 de solicitări au fost adresate de persoane fizice şi vizau în special, situaţii juridice privind raporturile de muncă şi drepturile salariaţilor raportat la situaţia contractului individual de muncă.
Pentru o cât mai bună informare a cetaţenilor în legătura cu categoriile de documente produse şi/sau gestionate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş şi de către Insdpecţia Muncii a documentelor de interes public, acestea au fost afişate imediat după apariţie la punctele de informare deschise în cadrul instituţiei şi completate cu toate modificările apărute ulterior emiterii lor şi au fost publicate pe pagina de internet , respectiv pe pagina de facebook a instituţiei.
Au fost organizate campanii de informare a agenţilor economici prin comunicate de presă şi informări prin intermediul presei locale, materialele fiind postate şi pe pagina de internet şi facebook a instituţiei, materiale în care au fost prezentate actele normative apărute şi obligaţiile angajatorilor şi salariaţilor.
În intervalul 01.01.2024 – 31.12.2024 au fost înregistrate un număr de 481 sesizări scrise, care au fost repartizate la compartimentele de specialitate, răspunsurile la acestea fiind transmise în termenele legale petenţilor. Tot în această perioadă la compartimentul informare relaţii cu publicul s-au prezentat sau au contactat peste 1.600 de persoane cu sesizări verbale, din care ponderea cea mai mare viza aspecte în care erau prezentate încălcarea de către angajator a obligaţiilor legale ce decurg din executarea raporturilor de muncă, respectiv neplata drepturilor băneşti, refuzul de acordare a drepturilor stabilite prin acte normative în perioada de pandemie, neplata orelor suplimentare, neacordarea repausului săptămânal şi a concediului de odihnă, refuzul angajatorului de a elibera adeverinţele de vechime, etc. . În această perioadă s-a încercat pe cât posibil, rezolvarea pe loc a situaţiilor reclamate, acolo unde aspectele sesizate sau informaţiile solicitate nu au fost de o complexitate deosebită şi nu a necesitat efectuarea unui control, sau să recomandăm persoanelor care aveau o anumită problemă, modul cel mai simplu, legal şi eficient de rezolvare, evitând în acest fel supraîncărcarea compartimentelor de control cu sesizări care nu vizau obiectul de activitate al instituţiei, respectiv, să eliminăm timpii morţi din rezolvarea unor probleme. Acesta este motivul pentru care numărul sesizărilor scrise este atât de mic, comparativ cu numărul de persoane care s-au prezentat la acest compariment să depună o reclamaţie.
De la începutul anului 2024 au fost organizate întâlniri cu presa locală, prin întâlniri directe, prin acordarea de interviuri și participarea la emisiuni, au fost transmise un număr de 31 de comunicate de presă, fiind prezentate aspecte ale activităţii instituţiei raportate la acea perioadă, recomandările specifice legislaţiei muncii raportat la situaţia existentă. Alte numeroase apariţii în presa locală materializată prin 113 de apariţii, în urma acordării de interviuri, comunicate de presă, la posturile locale de radio sau televiziune, au fost transmise informatii opiniei publice despre activitatea instituţiei noastre şi de evenimentele la care Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş este parte sau participă.
Pe pagina de internet şi facebook a instituţiei au fost publicate un număr de 131 de materiale informative privind campaniile de informare şi control desfăşurate, precum şi rezultatele acestor campanii atât ale inspectoratului cât și ale Inspecției Muncii.
În cursul anului 2024 au fost organizate și două întâlniri de lucru cu angajatorii, fiind dezbătute aspecte legislative în materia legislației muncii raportat la situații concrete din activitatea specifică fiecărui angajator.