The Best bookmaker bet365 Bonus

Redresare și Reziliență NU înseamnă Austeritate și Sărăcie!


Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ( PNRR) propus de Cîtu ascunde bombe sociale cu efect social imediat. În documentele oficiale ale guvernului Cîțu scrie negru pe alb despre înghețarea veniturilor, creșterea vârstei de pensionare, eliminarea pensiei anticipate, despre anularea facilităților fiscale pentru firme – ceea ce înseamnă taxe și impozite mai mari, susține deputatul PSD Maramureș, Gheorghe Șimon.
Dezbaterea din Parlament determinată de PSD a scos la iveală mizeria pe care Cîţu vrea prin toate mijloacele să o ascundă sub preş. O țară întreagă poate vedea că actualul guvern nu este capabil să asigure reforme și dezvoltare, așa cum ar fi normal, ci doar austeritate crâncenă și un nou jug social. Alături de colegii mei din PSD vom combate ferm, pe toate căile legale și constituționale, tentativele Coaliției PNL-USRPLUS-UDMR care afectează grav nivelul de trai al populației și pune noi biruri, noi taxe și impozite în cârca oamenilor și a companiilor.


Degeaba încearcă să se disculpe reprezentanții puterii de acuzele publice în privința condiționalităților dure, de tip FMI, asociate PNRR-ului. NU PSD e de vină și nici Comisia Europeană! PNRR-ul este ”opera” exclusivă a guvernului Cîțu, după cum și variantele eșuate anterioare au fost ”creații” ale guvernului Orban/Cîțu. PSD a propus soluţii coerente, concrete, dar care nu au fost luate în calcul, încălcând probabil socotelile politrucilor aflaţi temporar la putere.
Alte țări europene n-au inclus în PNRR-urile lor așa-zise reforme ale pensiilor sau salarizării și nici n-au accesat componenta de împrumut cu prețul unui nou jug social. PSD susține total absorbția fondurilor europene, dar pentru dezvoltare și prosperitate, NU pentru austeritate și NICI cu prețul unui jug social pe următorii 5 ani.
Guvernul trebuie să reevalueze componentele din PNRR de tip FMI care a impus strângerea drastică a curelei, cu efecte grave asupra populației și economiei. Redresare și Reziliență NU înseamnă Austeritate și Sărăcie!


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro