The Best bookmaker bet365 Bonus

Campania de strângere de fonduri “A iubi înseamnă a dărui”, a ajuns la final


Vreme de 2 ani, Asociația Esperando a derulat campania de strângere de fonduri „A iubi înseamnă a dărui”.
Primul aviz pentru această campanie s-a primit în martie 2018, ulterior depunându-se o solicitare de prelungire, pentru încă un an. Datorită restricțiilor impuse de pandemie, aceasta s-a finalizat în luna iunie a acestui an.
Pe toată durata campaniei, Asociația Esperando a avut amplasate urne de strângere de fonduri, în mai multe locații din Baia Mare. Locațiile au fost puse la dispoziția noastră de către oameni de bine, care au ales să se implice în acest fel în sprijinirea celor în nevoie, și cărora le mulțumim în mod deosebit.
Pe parcursul celui de-al doilea an de campanie, a fost colectată suma de 11.361,90 RON.
În total, în cei doi ani de campanie s-a strâns suma de 26.819,68 RON.


Aceasta a fost cea mai de succes campanie de strângere de fonduri a Asociației Esperando, din 2003 până în prezent.
Mulțumim celor care au ales să doneze pentru a sprijini copiii, tinerii şi adulţii cu afecțiuni/ dizabilități fizice, care beneficiază de serviciile Asociației Esperando.
Sumele colectate au fost și vor fi utilizate pentru asigurarea celor necesare pentru derularea activităţii zilnice, din Centrul de Zi de Recuperare Esperando unde, persoanele cu nevoi speciale au parte de şedinţe de kinetoterapie, psihoterapie, fizioterapie, educație adaptată şi alte tipuri de terapii necesare recuperării lor, dar și pentru reamenajarea noului Centru de Recuperare, în care sperăm să ne mutăm cât mai curând.

Asociaţia Esperando intenţionează să înceapă o nouă campanie.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această campanie !


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata