The Best bookmaker bet365 Bonus

Măsuri de prevenire pentru limitarea efectelor inundațiilor


În conformitate cu adresa Ministerului Apelor și Pădurilor, respectiv a evoluției situației meteorologice, tendinței de încălzire și posibilitatea căderilor de precipitații sub formă de ploaie, prefectul Vasile Moldovan, în calitate de președinte al CJSU Maramureș, a solicitat luarea unor măsuri de prevenire la nivelul unităților-administrativ teritoriale
”Prognoza meteorologică prevede creșterea temperaturilor, dar și precipitații sub formă de ploaie. Topirea stratului de zăpadă poate contribui la scurgeri de pe versanți, torenți sau creșterea debitelor unor văi și pâraie, cu antrenare de aluviuni și plutitori care să contribuie la blocarea unor secțiuni de scurgere la podețe și poduri. În acest context, pentru a limita efectele unor potențiale inundații am solicitat Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență luarea unor măsuri de prevenire la nivel unităților administrativ-teritoriale pentru asigurarea scurgerii apelor pe cursurile de apă (permanente și nepermanente), mai ales în zona podețelor și podurilor subdimensionate”.


 Autoritățile administrației publice locale au obligația asigurării scurgerii apelor pluviale prin șanțuri, rigole, guri de canalizare, respectiv întreținerea și curățarea acestora. De asemenea, trebuie să aibă pregătite stocurile de materiale și mijloacele de apărare împotriva inundațiilor, iar formațiunile de intervenție să poată interveni eficient, dacă situația o va impune. O altă solicitare vizează respectarea prevederilor planului județean de apărare împotriva inundațiilor, respectiv a planurilor locale de apărare în care sunt identificate zonele inundabile pe cursurile de apă (revărsări/scurgeri de pe versanți), podurile și podețele subdimensionate care necesită supraveghere în perioadele cu precipitații sub formă de ploaie. O atenție deosebită trebuie acordată iazurilor piscicole și iazurilor de decantare pentru a evita producerea unor incidente sau deversări accidentale.
Vom transmite o adresă în teritoriu cu privire la aceste măsuri, iar prin dispeceratele ISU Maramureș și SGA Maramureș vom monitoriza situația la nivelul județului, a mai adăugat prefectul de Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata