The Best bookmaker bet365 Bonus

Simularea Evaluării Naţionale 2018 la Limba română, clasa a VIII-a. În 1.100 de școli, profesorii vor boicota simularea


Aproape 180.000 de elevi din clasa a VIII-a sunt înscriși să participe la simularea testelor de la Evaluarea Națională 2018, care începe luni. Notele nu vor fi trecute în catalog. Prezența la testare este însă de mare folos elevilor, ei având ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de examen și să-și verifice nivelul de pregătire  la acest moment. În unele școli, însă, simularea Evaluării Naționale nu va avea loc. Duminică, FSLI a anunțat că în 1.100 de școli, simularea examenului va fi boicotată, iar profesorii nu vor intra în clase să împartă subiectele și să supravegheze elevii.

Ce trebuie să știe elevii care susţin proba

”Simularea trebuie privită cu mare seriozitate. Elevii au posibilitatea să vadă care sunt rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, să-și evalueze  nivelului real de pregătire la care au ajuns în acest moment,  astfel încât să intensifice pregătirea acolo unde mai au lacune. Recomandăm elevilor să nu lipsescă la probele care încep luni”, spune, pentru Libertatea, Sorin Spineanu-Dobrotă, director adjunct al Centrului Național de Evaluare și Examinare.



Organizarea simulării respectă strict procedura de organizare și desfășurare a examenului național

Astfel, există comisia județeană, respectiv aceea a Municipiului București, care va coordona organizarea și desfășurarea simulărilor. Aceasta este aceeași care se ocupă de organizarea și desfășurarea examenului național.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Simulările se desfășoare în săli cu sisteme de supraveghere audio-video.

Subiectele de la simulare și baremele aferente vor fi postate, după finalizarea probei, pe site-ul www.subiecte 2018.edu.ro.

Tot acolo, elevii găsesc modele de subiecte pentru examenele naționale, dar şi subiectele de la simulările din anii precedenți.

Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.

Transmiterea subiectelor pentru simulare este asigurată de CNEE, care are și obligația de a informa inspectoratele școlare.

Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Comisiile din unitățile de învățământ în care se desfășoară simulările naționale au obligația să informeze telefonic, în cel mai scurt timp, comisiile județene, respectiv a municipiului București cu privire la eventualele nereguli care apar în procesul de transmitere a subiectelor pentru simularea națională.

Unitățile de învățământ iau toate măsurile pentru ca activitatea didactică a claselor neimplicate în simulările naționale să se desfășoare în mod corespunzător, după un program stabilit de către conducerea respectivei școli.


Simularea Evaluării Naţionale 2018 la Limba română, clasa a VIII-a. Examene boicotate în 1.100 de școli

În 1.100 de școli, simularea Evaluării Naționale nu va avea loc. Sindicatele din educație anunță că luni vor boicota simularea evaluării naționele pentru clasa a VIII-a, în 1.100 de școli, în perioada 5-7 martie.

„Cadrele didactice, membre de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, au optat să boicoteze simularea examenului de evaluare naţională, care are loc în perioada 5-7 martie 2018. Angajaţii din educaţie au recurs la această formă de protest din cauza nemulţumirilor majore şi a lipsei de răspuns din partea Guvernului, dar şi a liderilor celor două camere din Parlamentul României, la solicitările federației noastre”, a anunţat Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Astfel, membrii de sindicat din 1.100 de unităţi de învăţământ, din 28 de judeţe și din Municipiul București, au decis să nu participe la simularea examenului de evaluare naţională care se desfăşoară în perioada 5-7 martie 2018.

Principalele nemulțumiri ale sindicatelor sunt legate de salariile din învățământ și de pensionarea cadrelor didactice.

Calendarul simulării Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a

5 martie – Limba și literatura română,

6 martie – Matematică

7 martie – Limba și literatura maternă.

Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.

https://www.libertatea.ro/stiri/simularea-evaluarii-nationale-2018-la-limba-romana-clasa-a-viii-a-2163489

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata