The Best bookmaker bet365 Bonus

PROGRAMUL NAŢIONAL PENTRU DEZVOLTAREA FOTBALULUI ROMÂNESC (I)


Alegerile pentru funcţia de preşedinte al federaţiei Române de Fotbal care se vor desfăşura pe 5 martie 2014, prilejuiesc şi nutresc pentru prima dată, o schimbare radicală a fotbalului românesc, aceasta şi datorită faptului că Mircea Sandu actualul preşedinte şi-a exprimat intenţia de a nu mai candida pentru funcţia pe care o deţine din anul 1990.
Lansat cu surle şi trâmbiţe în campania electorală pentru funcţia de preşedinte al FRF, Gică Popescu, căpitanul tricolorilor din Generaţia de Aur, supune în atenţiei opiniei publice şi întregului sistem fotbalistic de la noi din ţară, o nouă organizare a sistemului fotbalistic, mergând până la rădăcina lui,

un nou sistem care dacă va fi pus în practică, aşa cum arată el ca program, va duce INEVITABIL la rezultatele mult aşteptate de lumea fotbalului de la noi din ţară, de iubitorii sportului cu balonul rotund, la toate nivelurile.

Parcurgând acest Program, putem să ne conturăm deja unele concluzii cu privire la cauzele care au generat rezultatele sub aşteptări, dezatruoase ale echipelor naţionale de fotbal ale României, mergând de la seniori până la ultima echipă de juniori.

Încet dar sigur, întreaga societate românească, incepe (cam târziu, ce-i drept) să se debaraseze de structurile securisto-comuniste care au acaparat după Revoluţie toate instituţiile vitale ale statului, sau acolo unde exista un interes financiar enorm, pentru imbogăţirea peste noapte şi inavuţirea tot aceloraşi persoane care în vremuri apuse au tras înapoi dezvoltarea acestei ţări în toate domeniile de activitate.

Este explicabil de ce fostul conducător al echipei Securităţii, Mitică „Corleone” Dragomir a ieşit la un atac murdar şi mizerabil la adresa lui Gică Popescu.

Dacă facem un exerciţiu de memorie, aceiaşi oameni care ne-au condus fotbalul nostru, în stil comunist, cu „avânt”...înainte, spuneau despre componenţii Generaţiei de Aur că sunt aşteptaţi cu braţele deschise să „facă ceva” pentru fotbalul românesc! Da, dar ce nu stim noi prea bine este că erau aşteptaţi să fie nişte marionete sub „mâna forte”, conducătoare, ale celui care habar n-are (sau nu avea) ce înseamnă TVA-ul, mai ales atunci când trebuia sa-l achite pentru lucrările făcute la sediul LPF.

Spre cinstea lor, Gică Popescu împreună cu echipa sa n-au acceptat acest lucru, dovedind o dată în plus tărie de caracter, şi că, ce au văzut la alţii, mai dezvoltaţi fotbalistic ca noi, e SĂNĂTOS şi NECESAR a fi implementat şi în fotbalul românesc.

Dar fără Mircea Sandu, Mitică Dragomir şi „gaşca” lor!

ACUM e momentul schimbării!

Tocmai de aceea, ne propunem să aducem în faţa iubitorilor de fotbal din ţara noastră Programul cu care Gică Popescu şi echipa sa va schimba faţa fotbalului românesc, o viziune care are la bază o suită de idei, principii şi reguli, care dacă vor fi respectate întocmai va conduce INEVITABIL la succes!

Este imposibil să nu ai rezultate cu un asemenea Program îndrăzneţ!

Toate celelalte încercări firave, înşelatoare de a prezenta o alternativă, pălesc în faţa acestor măsuri aşteptate şi necesare, bazate pe respect şi dezvoltarea sportivului de la cele mai fragede vârste.

În următoarele zile vă veţi putea convinge asupra acestui lucru. Vă veţi convinge şi veţi trage o concluzie asupra nivelului redus al fotbalului românesc de astăzi şi unde ar trebui să ajungem!

Astăzi, vom prezenta gândurile lui Gică Popescu înscrise la începutul Programului său de candidatură la preşedenţia Federaşiei Române de Fotbal.

Citiţi şi bucuraţi-vă!

E timpul!

Respect, România!

 

PROGRAMUL NATIONAL PENTRU DEZVOLTAREA FOTBALULUI ROMÂNESC!

Pasiune pentru fotbal!

Am plecat din România in vara lui 1990. Jucasem 6 ani la Universitatea Craiova, echipa Olteniei şi a tinereţii mele. „Un-te duci mă, că-n trei luni eşti înapoi!”, mi-a zis Gheorghe Pârjol unul dintre „veteranii” Dunării Calafat, echipa la care am deschis ochii şi de care Nea Ţâcă Zamfir m-a luat la Craiova să mă înveţe „mecanica fină” în atelierul „campioanei unei mari iubiri”.

În Dacia tatălui meu am „inghiţit” cei 88 de kilometri de la Calafat la Craiova eu şi încă doi colegi. Cu Dorin Giurcă şi Doru Rămoiu am mâncat totă vara saci întregi de cartofi, prăjiţi în tigaie, visînd la tricoul alb-albastru al lui Ştefănescu, al lui Balaci sau al lui Cămătaru şi al celorlalţi uriaşi cărora lumea fotbalului le-a spus „Craiova Maxima”. După selecţia, priceperea, severitatea şi ochiul lui Nea Ţâcă, în curtea în care se dezbrăcaseră pe vremuri Oblemenco şi Deselnicu am rămas doar eu.

Odată, în primăvara lui 1989, după un meci cu F.C. Argeş, în care luptam pentru calificarea in Cupa UEFA cu Flacăra Moreni, şi-n care eu am marcat golul victoriei, oamenii m-au aşteptat la vestiare şi mi-au spus: „Coboară din maşină să te îmbrăţisăm, sau treci cu maşina peste noi!”. Devenisem căpitanul „campioanei unei mari iubiri”.

Când părinţii mei m-au vizitat prima dată în Olanda, în toamna lui 1990, mamei mele i s-a făcut rău. În Eindhoven erau piste pentru biciclişti, magazinele erau cât piaţa din Calafat, iar pe „Philips Stadion” erau loje şi radiatoare pentru tribunele în aer liber. Eu eram deja titular în iarba din care zâmbeau Romario, Gerets, Vanenburg ori Van Breukelen.

Am jucat în fotbalul adevărat şi mare, vreme de mai bine de un deceniu. Se spune că un fotbalist moare de două ori: prima data atunci când îşi pune ghetele în cui. La retragere, Pele a spus că fotbalul este „Love, love, love”, apoi a izbucnit în lacrimi. Eu am privit relaxat şi încrezător momentul retragerii. Relaxat, ştiind ca va veni. Încrezător, pentru că ştiam ce mă aşteaptă. Către finalul carierei, cluburile la care am jucat mi-au făcut oferte de a rămâne în structurile lor. Chiar şi cu puţin în urmă, Galatasaray Istanbul m-a ofertat să fac parte din conducerea clubului.

Dar m-am întors în România. Nu doar eu şi familia mea, am adus în ţară şi mare parte din banii câştigaţi în anii trăiţi pe traseul Eindhoven – Londra – Barcelona – Istanbul – Lecce – Hanovra. E mai degrabă traseul carierei mele de după 1990, decât „traseul” meu financiar.

Mă aflu pentru a doua oară în postura de candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Am deschis acest drum în 2005, când, prin candidatura mea, am demonstrat că se poate. Nimeni nu mi-ar fi dat atunci vreo şansă. Dar atunci am propus ÎN PREMIERĂ, fotbalului românesc UN PROGRAM ŞI O STRATEGIE de dezvoltare. Am făcut mii de kilometri să stau de vorbă cu mulţi dintre dumneavoastră. Am propus atunci un program electoral, am venit cu o campanie electorală. Cu întâlniri şi analize cu toţi membrii afiliaţi. Cu o deschidere totală faţă de mass-media.

În cariera mea de fotbalist, am mângâiat cu o echipă de club Everestul. Această echipă se numeşte FC Barcelona. Veneam de la Tottenham. Îmi aduc aminte şi acum, ca şi oricând, prima mea seară în Barcelona. Am fost de unul singur în Portul Olimpic unde se legănau yachturile şi visurile mele. M-am plimbat singur. Pentru că eram singur. Mi-am spus atunci în gând că nu pot rata şansa carierei mele. A doua zi păşeam în vestiarul în care vorbea Johann Cruyff.

Peste doar un an am devenit căpitanul uneia dintre cele mai mari echipe ale istoriei fotbalului. Am scos de zeci de ori pe teren o formaţie care avea 3 Baloane de Aur în componenţă: Ronaldo, Stoicikov şi Figo. În total, eram în vestiarul Barcelonei 17 internaţionali din ţările din care proveneam.

Eram mândru că toată lumea ştia că un român e căpitanul Barcelonei.

Am spus-o în mai multe rânduri: echipa naţională a fost vitrina de lux a

generaţiei noastre. În urmă cu 24 de ani, intr-o după-amiză însorită, dar rece, alături de colegii mei am deschis un deceniu de mari performanţe: 5 calificări la turnee finale de Campionat Mondial şi European. Jucam contra Danemarcei şi aveam o singură şansă de calificare: victoria. Doar câştigătorii grupei se calificau la Coppa del Mondo, iar aceia am fost noi. Pe 15 noiembrie 1989, când am păşit pe gazonul stadionului din Ghencea, nu ştiam ce se va întampla, dar ştiam că o calificare ar fi însemnat enorm pentru fotbalul românesc. Aşa a şi fost. Calificarea la Campiontul Mondial din Italia, obţinută cu o lună si un pic înaintea Revoluţiri, a deschis aripile generaţiei noastre spre o lume care părea până atunci greu de visat: cea a fotbalului profesionist. Cea a fotbalului adevărat.

Astăzi. Cred că eu şi mulţi dintre colegii mei din acea generaţie vom putea

redeschidevalul speranţelor pentru un astfel de fotbal. De data aceasta, la noi acasă.

În luna decembrie am vizitat federaţiile importante din Europa. Am văzut acolo

ce se află în spatele performanţelor obţinute de ei. Dar, dincolo de toate acestea, sunt mândru că eu şi cei din echipa mea, am fost primiţi ca la noi acasă. Sunt multe idei şi imagini pe care le-am preluat. Câteva dintre ele se regăsesc în programul meu. Altele le vom dezvolta. Mă opresc însă doar la două exemple.

L-am invitat pe Michel sablon, timp de 10 ani director tehnic al Federaţiei

Belgiene de Fotbal, la Bucureşti. Pentru că azi, fotbalul belgian şi, mai ales, echipa naţională a Belgiei, sunt din nou în top. 90 la sută din realizările fotbalului belgian din ultimul deceniu se datorează faptului că un număr e 72 de specialişti s-au implicat în acest proiect. Erau conducători de club, antrenori, reprezentanţi ai mediului universitar, personalităţi media.

Fotbalul spaniol nu acceptă sacrificarea unui principiu pentru obţinerea unui

rezultat.Dar nu putem sacrifica un principiu.

În 2005 am candidat şi am propus fotbalului românesc pentru prima dată un

program de dezvoltare. Am primit 102 voturi, cele mai multe obţinute de un contracandidat al domnului Mircea Sandu din 1990 pînă azi. Am făcut mii de kilometri în ţară pentru a sta de vorbă cu oamenii.

Mi-a, spus stunci că mă voi întoarce şi voi deveni într-o zi preşedintele

Federaţiei Române de Fotbal.

În lunile în care am lucrat la acest program, dar şi în cele care vor urma, îmi

voi aminti de o seară din vara lui 1995 şi o să-mi închipui că mă plimb în portul de la Barcelona, ca atunci când îmi promiteam în gând că voi cuceri gruparea care are pe frontispiciu logo-ul „mai mult decât un club”.

Suntem împreună în echipa asta!

Hai, România!

Al vostru,

Gică Popescu

Bucureşti, România, 2014

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro