The Best bookmaker bet365 Bonus

13 ani de Esperando, 13 ani de progrese pentru persoanele cu nevoi speciale


În urmă cu 13 ani, în Baia Mare, câţiva părinţi ai unor copiii cu nevoi speciale au hotărât să ia atitudine pentru copiii lor. Au renunţat să mai aştepte o schimbare, şi au produs-o chiar ei. Atât pentru copiii lor, cât şi pentru numeroşi alţi copii, tineri şi adulţi cu nevoi speciale din Maramureş şi nu numai.
Astfel a luat fiinţă Asociaţia Esperando, care în 5 februarie  2001 a “văzut lumina zilei”. După câteva luni, a fost înfiinţat şi Centrul de Zi de Recuperare al Asociaţiei, care în toţi aceşti ani a fost precum o a doua casă pentru nenumăraţi copii şi tineri cu nevoi speciale.
Aici, ei au beneficiat de servicii precum: recuperare fizică, psihoterapie, logopedie, formarea deprinderilor de viaţă independentă, terapie ocupaţională dar şi de excursii, ieşiri la iarbă verde, vizite la muzee şi diverse alte lucruri care le-au adus zâmbetul pe buze şi bucuria în suflet.

Însă, în mod special, aici au găsit oameni deosebiţi care le-au oferit grija şi iubirea lor.
Ei au simţit acest lucru şi asta îi face să îşi dorească să petreacă cât mai mult timp la Centru.
De 13 ani încoace, în 5 februarie, sărbătorim “ziua de naştere” a Asociaţiei, şi la fel se va întâmpla şi în acest an. Această zi fiind un motiv în plus de a ne simţi bine împreună: copii, tineri, adulţi cu nevoi speciale, părinţi ai acestora şi angajaţi ai Asociaţiei.
Vom da o petrecere şi ne vom bucura că suntem alături unii de ceilalţi, şi că ne oferim înţelegere şi prietenie reciprocă, lucruri care sunt esenţiale în derularea activităţilor.
Evenimentul va avea loc miercuri, 5 februarie, începând cu ora 11:00, la Millennium Business Center.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro