The Best bookmaker
bet365 Bonus
Șase tineri, admiși în programul de internship al Instituției Prefectului – Județul Maramureș
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Marți, 25 Iulie 2017 06:51
- Scris de IP
- Accesări: 808
Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în parteneriat cu Guvernul României, organizează, în premieră în județul nostru, un program de internship destinat tinerilor. Programul este organizat în baza unui protocol de colaborare semnat între cele două instituții, printre obiectivele căruia se mai numără: • dezvoltarea abiltăţilor tinerilor în vederea inserţiei acestora pe piaţa muncii prin activităţi de învăţare a fluxurilor şi procedurilor administrative generale, vizite instituţionale, ateliere practice, sesiuni de instruire şi alte activităţi în condiţiile legii; • conştientizarea rolului tinerilor în domeniile de activitate ale administraţiei publice; • informarea şi facilitarea accesului la oportunităţi pentru tineri. Printre responsabilitățile care revin Secretariatului General al Guvernului prin acest protocol se numără și primirea vizitelor participanţilor la programul de internship desfăşurat în judeţul Maramureş la sediul Guvernului, sau în alte locații, la date stabilite de comun acord cu partenerul Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş și tinerii participanți.
Duminica, 23 iulie 2017, “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” porneste din Targu Lapus!
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Vineri, 21 Iulie 2017 07:55
- Scris de Peter Hurley
- Accesări: 1102
![]()
La kilometrul 0 al orașului Targu Lapus, la rascrucea unde se intalnesc 3 biserici, ortodoxa, romano-catolica si reformata, traficul rutier va fi inchis pentru o mare petrecere pe strada in stil lapusean.
Imediat dupa slujbele bisericesti de duminica dimineata, delegatii din satele lapusene pornesc spre Targu Lapus, se intalnesc la Primaria orasului si defileaza spre centru intr-o parada a bucuriei și a portului popular.
“Va invitam cu drag sa participati activ la sarbatoarea organizata de Primaria orasului Targu Lapus impreuna cu Asociatia Interculturala de Traditii, duminica, 23 iulie 2017, incepand cu ora 12.00, in centrul orasului. Am fi deosebit de incantati daca ne-am intalni cu dumneavoastra imbracati in straie populare sau purtand cel putin un obiect vestimentar cu motive populare”, declara Mitru Lese, primarul orasului Targu Lapus.
Aflat la cea de-a opta editie, festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” se desfasoara anul acesta in doua etape, pe parcursul a doua saptamani: 23 - 30 iulie 2017 in Tara Lapusului si 13 - 20 august 2017 in Tara Maramuresului.
11 copii din Ucraina, în tabără la Repedea
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Joi, 20 Iulie 2017 07:06
- Scris de IP
- Accesări: 967
![]()
Ca urmare a desfășurării în condiții excelente, în luna octombrie 2016, a unei tabere de recreere pentru 20 de copii din Ucraina, organizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș, în cadrul întâlnirii subprefectului județului Maramureș, Gavriș Ardelean, cu Excelența Sa Yevhen Levytskyi, Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ucrainei în România, în luna martie 2017, au fost reluate discuțiile privind organizarea unei noi tabere de odihnă pentru copii din Ucraina în anul 2017. În urma acestor discuții, prefectul Sebastian Mihai Lupuț și subprefectul Gavriș Ardelean, împreună cu primarul comunei Repedea, Ioan Miculaiciuc, au identificat posibilitatea organizării unei tabere de recreere pentru copii din Ucraina în această localitate, în perioada 31 iulie – 9 august. Cei 11 copii vor fi însoțiți de 3 profesori, împreună cu care vor desfășura diverse activități. Tabăra se va desfășura în baza unui parteneriat încheiat între cele două instituții.
APEL PENTRU UN CONGRES ANIVERSAR LA CHIȘINĂU
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Marți, 18 Iulie 2017 08:21
- Scris de Viorel Dolha
- Accesări: 962
![]()
Simpla enunțare a faptelor istorice ascunse până acum și petrecute la 1917 în Chișinău și Tiraspol poate întoarce cu fața către adevăr o națiune ținută în întuneric!
Sute de cadre didactice din R.Moldova (inclusiv raioanele nistrene), România, Ucraina și Serbia speră că vor avea sprijinul autorităților de la București și Chișinău în organizarea unui congres aniversar de amploare în perioada 1 – 13 august 2017. Iată doar câteva dintre evenimentele istorice aniversate, din păcate extrem de puțin cunoscute pe malurile Prutului cât și ale Nistrului:
S-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Marți, 11 Iulie 2017 07:44
- Scris de IP
- Accesări: 1032
Luni, 10 iulie, la Palatul Administrativ din Baia Mare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință, condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, președintele CJSU. Ordinea de zi a cuprins două puncte:
1.Aprobarea Planului de măsuri pentru diminuarea potențialelor efecte negative ale caniculei și secetei pe teritoriul județului Maramureș pe anul 2017;
2.Aprobarea Centralizatorului privind pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase pe teritoriul județului Maramureș, în perioada 20 februarie – 24 iunie 2017.
Planul de măsuri pentru diminuarea potențialelor efecte negative ale caniculei și secetei pe teritoriul județului Maramureș pe anul 2017 a fost prezentat de col. Ioan Mureșan, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș.
Părintele Nicolae Steinhardt a fost ales post-mortem membru al Academiei Române
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Vineri, 07 Iulie 2017 11:06
- Scris de RGN
- Accesări: 985
![]()
Părintele Nicolae Steinhardt a fost desemnat post-mortem membru al Academiei Române. Numirea a avut loc cu prilejul Adunării Generale dedicate alegerii de noi membri corespondenți, membri de onoare din țară și străinătate și membri post-mortem, scrie www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
În şedinţa de lucru din 28 şi 29 octombrie 2015, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca în anul 2017 să fie comemorat Patriarhul Justinian împreună cu toți apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului.
Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt. Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala Clementa), și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. Este autorul cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar.
România, reprezentată la Ziua Dunării din Tyaciv (Ucraina)
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Vineri, 07 Iulie 2017 06:45
- Scris de IP
- Accesări: 816
![]()
Subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean, a participat sâmbătă, 1 iulie, la sărbătorirea “Zilei Dunării” în bazinul Tisa, care a avut loc în localitatea Tyaciv din Ucraina. Deplasarea a avut loc în urma invitațiilor adresate de către Consilul Raional Tyaciv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina, Ministerul Mediului din Ucraina precum și a Ministerului Apelor și Pădurilor din România. Scopul evenimentului l-a reprezentat strângerea relațiilor de colaborare dintre administrațiile locale și centrale din România și Ucraina.
Din partea României au mai făcut parte din delegație Radu Farcaș-Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa - responsabil compartiment Relații transfrontaliere, Anca Timar, biolog în cadrul Biroului Plan de Management Bazinal (Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa), Stelian Ivașcu – inginer-sef în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, Alexa Bout - șeful Sistemului Hidrotehnic Tisa (Maramureș), specialist relații presă (Maramureș).
REZULTATE BAC 2017. Vezi toate notele obţinute la Bacalaureat, judeţ cu judeţ
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Joi, 06 Iulie 2017 07:39
- Scris de DN
- Accesări: 985
Rezultatele la BAC 2017 au fost afişate astăzi (miercuri, 5 iulie) la licee şi pe portalul EDU.RO. Notele obţinute de elevi la BAC 2017
Tiberiu Alexa îşi continuă activitatea ca director al Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic” Baia Mare
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Marți, 04 Iulie 2017 12:52
- Scris de CJMM
- Accesări: 810
![]()
Mandatul directorului Muzeului Judeţean de Artă „Centrul Artistic” Baia Mare a fost prelungit cu încă patru ani. Astfel, un nou contract de management a fost semnat atât de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, cât şi de directorul muzeului, Tiberiu Alexa.
Făcând o introspecţie în timp, Tiberiu Alexa se arată încântat de măsura dezmembrării fostului muzeu judeţean, care a avut o loc în anul 2006, şi apreciază această măsură ca fiind una de bun augur pentru evoluţia celor trei muzee: Muzeul Judeţean de Artă „Centrul Artistic” Baia Mare, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Etnografie şi Artă Populară.
Recomandari cadru pentru prevenirea incidentelor in timpul perioadelor de temperaturi extreme
- Detalii
- Categorie: Social
- Publicat: Joi, 29 Iunie 2017 10:22
- Scris de DSP MM
- Accesări: 888
![]()
Pentru a preveni aparitia efectelor caniculei în vara 2017, vă transmitem recomandările Directiei de Sanatate Publica Maramures adresate populaţiei:
a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;
d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
Mai multe articole...
- Dumitru Dobrican și Florentina și Petre Giurgi au fost sărbătoriți în cadrul Festivalului Național de Folclor ”Ion Petreuș”
- ASTROMANIA III 2017 | UNIVERSUL: SĂ ÎNCEAPĂ AVENTURA CUNOAȘTERII: 8 ZILE MINUNATE PRINTRE PLANETE, STELE, CONSTELAȚII ȘI GALAXII
- O nouă analiză poate prezice dacă o persoană va muri în următorii cinci ani
- Gheorghe Șimon: ”Fotoliul de premier sau de ministru nu este moștenit, acestea rămân în dezbaterea celor care au făcut nominalizările”
















