The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Atenție la vipere - 6 persoane au ajuns la UPU, în 2018


În cursul anului trecut, 6 pacienți au beneficiat de asistență medicală în cadrul Unității de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ din Baia Mare, după ce au fost mușcați de vipere, a precizat medicul șef - Dr. Dan Roman.

Există câteva semne care ajută la recunoașterea mușcăturii de viperă: plaga mușcată cu două puncte situate la 5 -13 mm una de alta; la scurt timp pielea din jur devine violacee, iar uneori pot apărea vezicule.
Manifestările clinice depind de cantitatea de venin injectat, locul mușcăturii, greutatea victimei și antecedentele personale, spun specialiștii.
Manifestările locale se caracterizează prin durere ascuțită, urmată de furnicături (durerea poate să fie minimă sau chiar să lipsească); edem local care se extinde proximal; flictene hemoragice la nivelul plăgii mușcate; creșterea în dimensiune a ganglionilor limfatici regionali și sensibilitate la palparea lor, la câteva ore de la momentul mușcăturii; limfagită; sindrom de compartiment și necroze la nivelul membrelor.

Plan de măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei și secetei la nivelul județului Maramureș


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară și a aprobat planul de măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale caniculei și secetei la nivelul județului nostru. ”Planul prevede adoptarea de măsuri eficiente destinate prevenirii și protecției populației, respectiv limitării consecințelor negative, dinamizarea acțiunilor de identificare și supraveghere a riscurilor specifice sezonului estival, creșterea capacității operative și de intervenție în scopul gestionării eficiente a situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase (secetă, caniculă, vânt puternic, precipitații, căderi de grindină, incendii etc), cooperarea între serviciile publice deconcentrate și descentralizate, creșterea interesului public la acțiunile de intervenție, respectiv limitarea factorilor de risc care generează producerea unor situații de urgență”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
Planul de măsuri include acțiuni de informare a populației cu privire la respectarea regulilor în perioadele de caniculă pentru atenuarea efectelor acesteia, comunicarea de măsuri preventive cu privire la riscul scăldatului în locuri neamenajate;

Viitorul se definește acum, la Bienala de Arhitectură Transilvania 2019


A patra ediție a Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019, organizată de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Transilvania, în parteneriat cu filialele OAR din Bihor, Satu-Mare, Alba și Nord-Vest, va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 7-23 noiembrie. Scopul acestei ediții este reflectat de tema aleasă, ”Viitorul/Acum”, respectiv  dorința de a implica întreaga comunitate în planurile și deciziile arhitecților, urbaniștilor, peisagiștilor, autorităților, pornind de la premisa că numai așa viitorul poate reflecta ceea ce ne dorim cu toții.

”Suntem contemporanii care încercăm să materializăm vise. Necesitățile unei familii sau ale unei comunități ne sunt transmise prin teme de proiect, iar noi începem apoi să imaginăm și să schițăm viitorul. Calitatea mediului construit, de la peisaj arhitectural, spațiu urban sau rural, până la cele mai mici detalii ale locuințelor, toate au un impact asupra dezvoltării noastre ca oameni și ne definesc ca și comunitate.

Pacient ajuns la UPU în stare gravă, din cauza ciupercilor


Numărul persoanelor care au nevoie de asistență medicală de urgență din partea specialiștilor Spitalului Județean de Urgență “Dr Constantin Opriș” din Baia Mare, după ce au consumat ciuperci este în continuă creștere. Ultimul caz de intoxicație cu ciuperci a fost tratat în noaptea de luni spre marți.
“Pacientul a ajuns în stare gravă, cu agitație psihomotorie intensă. A fost stabilizat în UPU și internat pe secția ATI interne. În prezent, starea acestuia s-a ameliorat”, a precizat dr. Dan Roman, medic șef UPU-SMURD Baia Mare.
În primele 11 zile ale lunii iunie, la Unitatea de Primire Urgențe au ajuns 4 pacienți după ce s-au intoxicat cu ciuperci.
Specialiștii recomandă populației să trateze cu maximă seriozitate acest subiect, având în vedere consecințele foarte grave care pot fi provocate de consumul ciupercilor și atenționează că trebuie să se prezinte la urgență, imediat ce identifică primele simptome.

Ajutoare de urgență pe parcursul acestui an, pentru sprijinirea populației afectate de inundații, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, produse începând cu luna mai 2019


     La ședința cu secretarii unităților administrativ-teritoriale desfășurată astăzi, 10 iunie a.c., în sistem de videoconferință, au fost abordate probleme referitoare noutățile legislative, acordarea de ajutoare de urgență pentru sprijinirea populației afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase, respectiv modificări la legea cadastrului și publicității imobiliare.
Consilierul superior Marinela Haidu, din cadrul AJPIS Maramureș, a prezentat modificările legislative prin care  ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă a ministrului Muncii și Justiției Sociale, pe baza borderourilor agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, borderourile fiind avizate de primarii localităților afectate și de prefecți. Pentru sprijinirea promptă a populației pe parcursul anului 2019 și pentru combaterea rapidă a riscului de excluziune socială a celor afectați, normele de acordare a ajutoarelor de urgență au fost simplificate. Astfel, familiile sau persoanele afectate nu mai trebuie să completeze cereri, iar efectuarea anchetelor sociale a fost eliminată.

Cursul festiv al absolvenților Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare


Studenții promoției 2019 a Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au avut vineri, 7 iunie, cu începere de la ora 12.00, cursul de absolvire a facultății. Baloane, serenade, robe și togi colorate, așa s-a desfășurat emotionantul moment al absolviri. Alături de conducerea Centrului Universitar Nord din Baia Mare, -decanul și prodecanul Facultății de Litere, Mircea Fărcaș și Delia Suiogan- și decanul Facultății de Științe, Petrică Pop Sitar s-a aflat și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, evenimentul fiind organizat la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare.  
     Reprezentantul administrației județene, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș a felicitat toți absolvenții Facultății de Litere și le-a dorit mult succes în examenele finale, subliniind faptul că, Maramureșul și țara întreagă au nevoie de oameni bine pregătiți în toate domeniile de activitate. Filosofi, profesori de limba română sau limbă străină, jurnaliști, etnografi, fiecare își va găsi locul pe piața muncii, fie în administrația publică, fie în mass media, în instituțiile deconcentrate sau în corporații.

Primul avion spre Antalya a decolat pe de Aeroportul Internațional ”Maramureș”


Primul avion spre Antalya a decolat de pe Aeroportul Internațional Maramureș în dimineața zilei de sâmbătă, 1 iunie 2019. Este vorba despre cea mai mare aeronavă care a aterizat și a decolat de pe pista maramureșeană, un Airbus 321, de 216 locuri, care a plecat din Baia Mare cu un grad de încărcare de peste 90%.
În cadrul conferinței de presă care a fost susținută la Aeroportul Internațional Maramureș, directorul Prestige Tour, Alin Rățoi a ținut să mulțumească autorităților locale pentru buna colaborare, respectiv președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și directorului Aeroportului Internațional, Dorin Buda, dar și partenerilor agenției de turism care au făcut posibilă vânzarea biletelor în Maramureș și în județele limitrofe. Astfel, la discuții au fost prezenți și reprezentantul Sfara Tours, Diana Iluț, directorul operațional al Sfara Tours, Elena Gorun, Cristina Farcaș, reprezentat Busola Travel, Dana Grigorescu, reprezentant Mara Internațional Tour dar și alți parteneri. Directorul Prestige Tour, Alin Rățoi a subliniat faptul că, așa cum a promis încă din luna octombrie 2018, prima aeronavă cu turiști a decolat spre Antalya, Turcia, chiar de Ziua Copilului.

Maramureșean internat din cauza unei intoxicații cu ciuperci


Începutul lunii iunie a adus primul caz de intoxicație cu ciuperci la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Este vorba despre un pacient adult care, după ce a beneficiat de primele îngrijiri din partea medicilor urgentiști, a fost internat în cadrul secției Interne a unității medicale.
Simptomele intoxicației cu ciuperci se clasifică în funcție de perioada de incubație a tipului de ciuperci care provoacă intoxicația.
În cazul celor cu perioadă scurtă de incubație, simptomele apar foarte repede (15 minute-3 ore) de la consumul ciupercilor și se manifestă prin dureri abdominale, tegumente umede, pupilă micșorată, halucinații, tulburări nervoase, hipotensiune arterială, abundența salivației etc.

Pestă porcină africană confirmată la un porc mistreț găsit mort pe un fond de vânătoare din Valea Chioarului


Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară, după identificarea unui porc mistreț mort pe fondul de vânătoare nr. 42 Valea Chioarului După recoltarea și analiza probelor recoltate, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală de la București a confirmat prezența virusului pestei porcine africană la porcul mistreț găsit decedat pe fondul de vânătoare.
Prefectul Vasile Moldovan a spus: ” În ședință s-a aprobat planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreț atât în zonele afectate, cât și în zonele neafectate din mediul silvatic. S-a procedat la stabilirea zonei infectate pe o suprafață de 8 km, (ce include cinci fonduri de vânătoare, respectiv localitățile Hovrila, Buteasa, Codru Butesii, Întrerîuri, Berchezoaia, Remecioara, Berchez, Ciolt, Șomcuta Mare, Vălenuu Șomcutei, Buciumi, Stejera, Curtuiușu Mare, Durușa, Valea Chioarului, Mesteacăn, Boiu Mare, Prislop, Aspra și Preluca Nouă). Zona tampon are o suprafață de 5 km și include 11 fonduri de vânătoare din județul nostru și un fond de vânătoare din județul Sălaj, dar și localitățile Remetea Chioarului, Finteușu Mare, Copalnic, Iadăra, Poșta, Curtuiușu Mic, Fericea. În fondurile de vânătoare din zona afectată se dispun măsuri de recoltare integrală a mistreților prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă și dibuire”.

ȘCOALA 12 „DR.V.BABEȘ”-DIN NOU ÎN FRUNTEA PESCARILOR DIN MARAMUREȘ LA„ CUPA 1 IUNIE” !

 
        În această perioadă extrem de instabilă din punct de vedere meteo,vremea a ținut sâmbătă,1 iunie, cu copii,aceștia putând să participe,alături de profesorii, lor la cea de-a IX-a ediție a concursului de pescuit rezervat gimnaziilor.Gândită de prof.Horia Buzașu și având ,ca de fiecare dată sprijinul total al A.J.V.P.S MM,prin directorul Ionică Pop,ediția din acest an a fost una extrem de reușită. Principalii beneficiari,copiii,s-au simțit cel mai bine,acolo, la aer curat,printre zecile de bețe ,fire ,și tot felul de găleți și cutiuțe cu nade și momeli. Și cum Balta A.J.V.P.S.  MM.de la Săcălășeni are pește din plin,de  toate categoriile și toate dimensiunile, micii pescari au reușit o partidă de pescuit pe care unii n-o vor uita niciodată .
       Din păcate la ediția din acest an sponsorii nu s-au prea înghesuit,cea mai mare parte a premiilor constând în produse pentru pescuit venind ,surprinzător,nu de la magazinele de profil ci din partea hipermarketului AUCHAN , o contribuție având și magazinul„Big Fish”.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro