The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Cinci boli cu transmitere pe cale spirituala. Afla cum sa te feresti de ele!


 Poate ca traiesti cu impresia ca doar persoanele care mediteaza au o viata linistita si lipsita de griji, dar, in cel mai bun caz, poate vor fi un pic mai constiente de evenimente ce au loc in viata lor.
Experientele pe care le traiesti te pot "infecta", iti pot afecta spiritul si sufletul si te pot face sa te pierzi intr-o lume lipsita de culoare. Foarte importante sunt persoanele cu care interactionezi de-a lungul timpului, pentru ca ele contribuie la transmiterea acestor "boli".

Iata cinci boli cu transmitere spirituala:

Maramureșeanul care forțează rescrierea istoriei. Disputa marilor lingviști ai lumii pe originea limbii române


George Cadar, istoricul băimărean care a tradus în premieră mondială inscripţia tracă de pe inelul descoperit la Ezerovo în anul 1912, susţine că istoria ar putea fi rescrisă și că limba română veche este de fapt la originea tuturor limbilor europene. Acesta și-a susținut teoria la cel de-al XII-lea Congres al Societăţii Internaţionale de Studii Semiotice de la Sofia, în perioada 16-20 septembrie la Sofia,unde a participat alături de specialişti din 130 de ţări. La Congres, maramureșeanul a prezentat traducerea misteriosului inel de la Ezerovo, în premieră mondială. Acesta susține că decriptarea înscrisurilor de pe inel nu s-a putut realiza până acum deoarece nu s-a cunoscut scrierea fonetică.

Beneficiile participarii la programele de formare profesională continua, derulate in cadrul proiectului “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”


În perioada 24 aprilie 2014 – 23 octombrie 2015 se implementează proiectul “PRO-SANATATE – Creșterea accesului angajaților din sistemul medico-social din Romania la programele de formare profesională continuă”. Proiectul estecofinanţat din Fondul Social European – Investeşte în Oameni! prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi este implementat de către Asociația pentru Dezvoltare și Promovare Socio-Economică, CATALACTICA în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România și Fundația pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială ECHOSOC.

TINERII DE LA ESPERANDO AU DĂRUIT MĂRŢIŞOARE ŞI ÎN ACEST AN


Devenită deja o tradiţie pentru copiii şi tinerii cu nevoi speciale de la Esperando, şi în acest an a continuat acţiunea de dăruire a mărţişoarelor.
La fel ca şi în anii trecuţi, aceştia însoţiţi de personalul Asociaţiei au mers la Căminul de bătrâni din Baia Sprie.
Ca o noutate în acest an, ei au ales să dăruiască mărţişoare şi doamnelor şi domnişoarelor angajate în cadrul Italsofa.
Astfel că, astăzi, începând cu ora 11:30, ei au fost prezenţi la Căminul de bătrâni, unde doamnele s-au bucurat nespus să îi vadă şi să stea de vorbă cu beneficiarii Asociaţiei Esperando.

Află la câte zile e NORMAL să faci SEX, în funcție de VÂRSTĂ!


 Numărul raporturilor sexuale e variabil, de la persoană la persoană, în funcție de vârstă, alimentație, odihnă, stres, boală, atractivitatea partenerului și factori culturali.
Ținând cont de toate acestea, reputatul ginecolog și sexolog Vasile Nițescu a realizat un tabel care arată ritmul activității sexuale normale, mediocre și în exces (pe care îl puteți consulta în imaginea alăturată). Așa cum e normal, frecvența maximă aparține perioadei de vârstă dintre 18-35 de ani, pentru ca apoi, aceasta să se reducă treptat.

STANDURI CU MARŢIŞOARE REALIZATE ÎN CENTRUL DE RECUPERARE ESPERANDO


Şi în acest an, persoanele cu nevoi speciale au pregătit sute de mărţişoare, care vor aduce în mod sigur zâmbetul pe chipul doamnelor şi domnişoarelor cărora le vor fi dăruite.
Pentru a-i ajuta pe domni să intre mai uşor în posesia acestor mărţişoare, vor fi organizate două standuri, de unde acestea pot fi cumpărate.
Ne veţi găsi în Hipermarketul Cora si pe B-dul Unirii (masa 54), în zilele de vineri - 27 februarie, sambata - 28 februarie şi duminica – 01martie.

MĂRŢIŞOR VESTIT DE JANDARMERMII MARAMUREŞENI


Devenită deja tradiţie, acţiunea cadrelor din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş, de a oferi mărţisoare doamnelor şi domnişoarelor din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, va continua şi-n în acest început de primăvară.
Jandarmii aflaţi în dispozitivele de ordine publică precum şi cei din cadrul dispozitivelor de pază şi protecţie instituţională, vor încerca prin gestul lor, să-şi exprime recunoştinţa şi admiraţia pentru femeile – mame, soţii şi fiice, prietene şi colege, în aceste zile minunate de început de primăvară, când toată lumea celebrează Femeia,  oferindu-le mărţişoare şi flori cu ocazia zilei de 1 Martie.

EVENIMENT EMOŢIONANT PENTRU SPONSORII ŞI BENEFICIARII ASOCIAŢIEI ESPERANDO


Ieri, 25 februarie, începând cu ora 17:00, la Millennium Business Centre, Asociaţia Esperando a organizat Gala Sponsorilor Asociaţiei.
Evenimentul a reunit în aceeaşi sală, copii, tineri şi adulţi cu nevoi speciale, părinţi ai acestora, sponsori şi personalul Asociaţiei.
Cei de la Esperando au pregătit mai multe surprize, care le-au făcut sponsorilor dupămasa zilei de miercuri, mai frumoasă. Vreme de două ore, toţi cei prezenţi s-au simţit foarte bine împreună.

Asociatia RoRec colecteaza DEEE din Barsana, Oncesti, Ocna Sugatag si Calinesti, jud. Maramures


În perioada 28 februarie 2015, Asociația RoRec (www.rorec.ro) desfășoară două acțiuni de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) (http://www.rorec.ro/recicleaza-cu-noi/de-ce-cum-ce-colectam/) în Bârsana și Oncești, respectiv Ocna Șugatag și Călinești, județul Maramureș.
Cetățenii interesați să se debaraseze corect de deșeurile electrice pot apela TelVerde 0800 444 800, serviciul de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituţie, a DEEE!

Gala Sponsorilor Asociaţiei Esperando


În 25 februarie, Asociaţia Esperando organizează un eveniment dedicat sponsorilor care de-a lungul celor 14 ani de activitate au sprijinit Asociatia intr-un fel, sau altul.
Sunt oameni deosebiţi care merită tot respectul şi aprecierea noastră, oameni atenţi la nevoile celor din jur şi care nu ezită să îşi ofere ajutorul.
Datorită generozităţii acestora, persoanele cu nevoi speciale de la Asociaţia Esperando s-au putut bucura de diferite activităţi şi evenimente organizate în cadrul Asociaţiei, unele din acestea nefiind posibile fără sprijinul lor.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro