The Best bookmaker bet365 Bonus

Sărbătoarea Hramului Bisericii la rutenii din Pojoga și Sălciva


Sâmbătă 29 iunie, a avut loc hramul Bisericii Sfinții Petru și Pavel din localitatea Pojoga, comuna Zam, Sfânta Liturghie arhierească fiind săvârșită de un sobor de preoți. Români și ruteni, cu toții și-au unit rugăciunile, foarte multă lume fiind îmbrăcată în straie populare, ca semn de respect față de valorile și tradițiile creștine. Hramul a prilejuit o întâlnire deosebită între românii și rutenii din Pojoga. La evenimentul, de mare încărcătură spirituală, au luat parte numeroși credincioși, români și ruteni din localitate dar și invitați din diversele locuri din țară, care au dorit să fie alături de familii la această minunată sărbătoare. Practic, cu toții, împreună, am sărbătorit acest mare Praznic. Noi, rutenii, ne implicăm în treburile comunității, fiind cu toții cetățeni români și fiindcă tuturor rutenilor din România le pasă de soarta țării în care trăim. Ne bucurăm de generozitatea poporului român, pentru că ne putem manifesta identitatea noastră ruteană și în același timp suntem mândri că suntem cetățeni români. A fost deosebit de apreciată și prezența doamnei Maria Bocicor, care la alegerile din data de 9 iunie a reconfirmat mandatul de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Zam, dovedind încă o dată rezultatele pozitive ale implicării sale în activitatea administarției locale.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro