The Best bookmaker
bet365 Bonus
Festivalul Rachiului-Rakijada, Sânpetru Mare
- Detalii
- Categorie: Politica
- Publicat: Marți, 05 Septembrie 2023 22:17
- Scris de Svetlana Mureșan
- Accesări: 22
Tinerii din ansamblul Cervona Ruja din Bistra, Maramureș, au participat în perioada 11-13 august, la invitația Uniunii Sârbilor din Romania și a Primăriei Sânpetru Mare din județul Timiș, la Festivalul Rakijada. Evenimentul a fost plin de activități pe tot parcursul zilei. Au avut loc jocuri sătești, la care tinerii din ansamblu au participat și unde au câștigat locul 1 la toate competițiile la care au participat.
După parada portului popular, a început programul artistic, la care au participat mai multe ansambluri atât din țară, cât și din străinătate.
Ansamblul Cervona Ruja al UCRR, a urcat de două ori pe scenă, prezentând celor prezenți cântece și dansuri tradiționale rutene din Bistra, jud. Maramureș. Mulțumim pe această cale domnului coregraf Duli Babici Tudor pentru minunata coregrafie a dansurilor, care au stârnit ropote de aplauze, confirmand, încă o dată, că activitatea culturală a uniunii noastre este una consistentă, prin aceasta făcându-se cunoscută, atât între celelalte minorități naționale din România, cât și majorității românești, rolul nostru fiind acela de a transmite tinerelor generații cultura, tradițiile, spiritualitatea și folclorul rutean.
Editorial
Celui ce are i se va da...

Oare ce au de spus tot mai mulți români nătăfleți și aroganți, îndeosebi dintre aceia care „se descurcă” în țară sau în străinătate, despre versetul noutestamentar „Celui ce are i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are” (Marcu, 4/25)? Pesemne că nimic sau aproape nimic, fie pentru faptul că cei mai mulți dintre ei (credincioși doar de fațadă și din interes) nu dau o ceapă degerată pe bogăția lăuntrică, fie pentru aceea că alții sunt incapabili să pătrundă sensul profund al acestei afirmații, așa că se consolează și încurajează cu aspectul ei aparențial: celui bogat în plan material i se va mai da, iar celui sărac i se va lua (prin legile tâlhărești ale statului demonocratic) și puținul ce-l mai are!
Citeste...Oropsiții bătrâni ai României postdecembriste

În cele peste trei decenii de postdecembrism au fost nenumărate situații în care mi-am dat seama nu doar că generația iliesciană și postiliesciană (băsesciană, iohanniană) este incapabilă să valorifice redutabila cultură și înțelepciune a înaintașilor, care veacuri la rând (în lungul Ev Mediu și în dramaticul început al modernismului pe acestea meleaguri, situate la răscrucea vânturilor istorice dinspre Vest spre Est și viceversa) s-au jertfit ca să-și apere sărăcia, și nevoile, și neamul, dar și că această generație, infirmă în plan moral-spiritual, nu este în stare să emită judecăți/strategii cu bătaie lungă de dezvoltare armonioasă a românismului în special, a omenirii în general. Căci este vizibil pentru orice muritor cu discernământ că omenirea postbelică a devenit maestra triadei...
Citeste...Prietenia cu Ucraina… NU EXISTĂ!

„Ucraina – dragostea mea!Ucraina – dragostea mea?”Matei 5:44-45 „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmașii voștri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc și rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepţi și peste cei nedrepţi.”Sunt ROMÂN!Ca OM, ca ISTORIC, ca ZIARIST, ca SCRIITOR nu am cum rămâne insensibil la ceea ce se întâmplă acum – sau stă să se întâmple – în Ucraina vecină.Nu noi am vrut să ne învecinăm cu EA, dar asta este situația și o acceptăm ca atare.Prin urmare, CRED CU TĂRIE că este necesar să le spunem românilor ce le „ȘTIE PE TOATE” cam ce înseamnă momentul.
Citeste...Juridic
Clubul de Presă: Ambasada României în St…
După cum este și firesc, jurnaliștii români din țară și din Statele Unite au solicitat detalii vizând prezența președintelui Klaus Iohannis la Organizația Națiunilor Unite. Inclusiv detalii referitoare la cheltuielile pe care le suportă cu acest prilej statul român. Instituția prezidențială a refuzat să furnizeze asemenea informații de interes public. La fel a procedat și Ambasada României în Statele Unite, căreia i s-au solicitat de asemenea informații, precum și acreditări în eventualitatea în...
Citeste...Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Există baz…
O eventuală eliminare a facilităților acordate studenților pentru transportul feroviar a iscat vii controverse în societatea civilă. Eliminarea sau chiar modificarea formei în care aceste reduceri sunt acordate reprezintă o temă de interes major pentru social-democrați. „Este o chestiune care ține de competența Ministerului Educației care încă nu a aprobat normele metodologice pentru noua legislație a învățământului superior. Pe de altă parte, această dezbatere readuce în atenția publică această...
Citeste...Gheorghe Șimon, deputat PSD: Liberalii, …
„«Maramureșul a primit multe de la Dumnezeu și prea puține de la politicieni. De moștenirea asta – oameni muncitori și pământ bogat, tradiții, natură și credință – trebuie să avem grijă. Mai mult, este datoria noastră să sporim ce ni s-a încredințat, prin muncă și curaj. Ca să facem lucrurile cum se cuvine, ca să punem pe roate județul nostru, avem nevoie de un plan. Un plan care începe și se termină cu oamenii». Așa și-a început Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș promisiunea electorală în ...
Citeste...Dezvaluiri
Semnificația numerelor de pe eticheta fr…
Etichetele care însoțesc fructele din rafturile magazinelor conțin informații importante despre felul în care au fost crescute fructele sau legumele respective. Cunoscând semnificația lor, veti ști să faceti diferența între fructele crescute organic și cele modificate genetic.Există numeroase studii și cercetări științifice care au demonstrat că OMG-urile sunt extrem de dăunătoare pentru sănătatea...
Citeste...Dedesubturile necușere ale pandemiei
Niciun om cu scaun la cap nu pune la îndoială existența noului virus, a suferințelor și, îndeosebi, a morților provocate de el. Da, este un virus ca atâtea alte zeci de mii de virusuri și bacterii dăunătoare, cu care fiecare muritor se luptă în timpul vieții sale (încleștare din care fie rezultă un organism mai sănătos, de regulă prin imunizare naturală, fie unul debilizat, chiar după administrare...
Citeste...Care au fost, de fapt, primele „pașapoar…
La începutul secolului XX, Statele Unite ale Americii erau devastate de o epidemie de variolă. În timpul epidemiei de cinci ani între 1899 și 1904, oficialii guvernamentali au confirmat 164.283 de cazuri de variolă. Însă, numărul real ar fi putut să fie de cinci ori mai mare.Pentru a încetini răspândirea virusului deosebit de infecțios și adesea mortal, o companie națională pentru vaccinare a fost...
Citeste...Educatie
Liliana Moga, consilier județean PSD:…
Un proiect propus de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan face discriminări între elevii maramureșeni care au obținut nota 10,00 în cadrul probelor de la examenul de Bacalaureat, susținut în anul 2023. Proiectul de hotărâre lasă pe dinafară 58 de elevi maramureșeni care au obținut nota maximă la probe din cadrul examenului maturității, pe care executivul Consiliului Județean Maramureș nu le-a luat în calcul pentru premiere. În acest sens, apelul lansat de consilierul județea...
Citeste...Sport
Sport adevărat și istorie adevărată
În perioada 21-23 aprilie 2023 Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost implicată activ (și) în elita națională a lumii sportului.În cadrul evenimentului Adunarea Generală a Presei Sportive din România, care s-a desfășurat în data de 22 aprilie 2023 la Comitetul Olimpic Sportiv Român, ziaristul, scriitorul și editorul Ioan Romeo Roșiianu, vechi colaborator al UCRR a avut activități de prez...
Citeste...