The Best bookmaker bet365 Bonus

MANIFESTARE CULTURALĂ LA BAIA MARE


    Fundația culturală „eCreator” cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș a organizat în perioada 21-24 octombrie 2022 o manifestare culturală dedicată Teatrului Tinerilor dar cu o componentă culturală eclectică: expoziții de artă, recital de poezie, spectacol de teatru și, nu în ultimul rând, conferințe pe diverse teme, cuprinse în volumul „Teatrul Tinerilor”, lansat cu ocazia aceasta. Din județul Hunedoara au participat dr. Gheorghe Firczak, Dumitru Tâlvescu, drd. Iulia Maria Ciherean și Mircea Brândușa alături de oameni de cultură din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sighișoara și, nu în ultimul rând, Baia Mare.

La propunerea curatorului Fundației „eCreator”, Ioan Romeo Roșiianu, am prezentat comunicarea „Rutenii-un popor pe nedrept uitat” și am oferit celor prezenți volumul editat de UCRR „Rutenii din Maramureș”. Auditoriul a primit cu interes  expunerea despre istoria rutenilor, interes reflectat prin numeroasele întrebări adresate pe acest subiect. În revista amintită mai sus a fost publicat breviarul istoric despre ruteni.
    Manifestarea a fost de o înaltă ținută culturală prin efortul Fundației culturale „eCreator”, a distinsului om de cultură Ioan Romeo Roșiianu.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro