The Best bookmaker bet365 Bonus

Simpozion: 70 DE ANI DE LA ARESTAREA EPISCOPILOR BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO-CATOLICĂ


Sâmbătă, 27 octombrie, Biserica Immaculata din Deva a găzduit simpozionul 70 DE ANI DE LA ARESTAREA EPISCOPILOR BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA GRECO-CATOLICĂ, desfășurat sub semnul Centenarului și inițiat de istoricul Gheorghe Firczak, preşedinte fondator al UCRR. În cadrul acțiunii, au prezentat lucrări Prea Sfințitul Alexandru Mesian - Episcopul Eparhiei de Lugoj, Monseniorul Angelo Pop - Vicar General al Eparhiei de Lugoj, dr. Liviu Lazăr, dr. Ilie Gherheș, dr. Dorin Petresc, dr. Ioachim Lazăr și istoricul prof. Viorica Igelsky. Moderator a fost deputatul Iulius Firczak, preşedintele U.C.R.R. S-au făcut aprecieri legate de contribuția pe care Biserica Greco-Catolică a avut-o în vremurile de răstriște și fără de care statul român, identitatea naţională şi cultura română nu s-ar fi articulat în formele pe care le cunoaştem acum, deoarece fără Unirea de la 1700, nici cea de la 1918 nu ar fi putut exista.

A fost adusă în actualitate data de 27 octombrie 1948, atunci când într-o şedinţă de colectiv a Ministerului Afacerilor Interne, condusă de către ministrul Teohari Georgescu, s-a luat decizia arestării tuturor episcopilor greco-catolici şi s-au adoptat măsuri pentru desfiinţarea Bisericii Unite cu Roma. Reintrată în legalitate după 1989, pregăteşte astăzi canonizarea sfinţilor martiri care au pierit în închisorile comuniste, apărându-şi credinţa şi demnitatea. În contextul tematic al manifestării, dr. Gheorghe Firczak a lansat volumul “Contribuții ale Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică la Marea Unire”. Prezentarea cărții a fost realizată de doamna prof. Viorica Igelsky care a menționat că volumul are un aparat științific complex și este scrisă pe bază documentară. Poate că din punct de vedere al cercetării nu aduce noutăți, dar sintetizează lucruri care erau cunoscute, însă erau prezentate separat. E o sinteză a rolului pe care Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică îl are pentru spiritualitatea poporului român.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata