The Best bookmaker bet365 Bonus

Liviu Marian Pop a primit votul de învestitură în funcția de ministru al Educației Naționale


Noul ministru al Educației, senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop și-a preluat mandatul în cadrul unei ceremonii care a avut loc, joi, la sediul Ministerului Educației, în prezența fostului deținător al acestui portofoliu, Pavel Năstase, care a ocupat postul de ministru timp de șase luni.
Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că filiala județeană a social democraților primește, prin Liviu Marian Pop, o responsabilitate imensă în cadrul noului Guvern PSD, respectiv gestionarea problematicii educației în România.

”Suntem fericiți că avem exponenți ai organizației județene maramureșene care pot îndeplini astfel de demnități înalte în cadrul aparatului guvernamental. Liviu Marian Pop are experiența necesară și energia pentru a putea gestiona eficient și, sperăm noi, coerent, viitorul educației. Are misiunea clară de a respecta în primul rând prevederile Programului de Guvernare, lucru pentru care va fi evaluat lunar, la fel cum vor fi evaluați și ceilalți miniștri. PSD a fost nevoit, în această perioadă, să ia o măsură dură, înlăturarea Guvernului Grindeanu, pentru că au existat întârzieri majore în implementarea măsurilor din Programul de Guvernare. Acest lucru nu este permis noilor miniștri care trebuie să înțeleagă că nu contează ambițiile personale sau expunerea mediatică pe care o pot avea ocupând anumite portofolii și contează doar rezultatele muncii în echipă. Îi urăm succes”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Liviu Marian Pop a arătat că apreciază decizia colegilor din Comitetului Executiv Național al PSD pentru votul de încredere pe care i l-au acordat în vederea învestirii în funcția de ministru al Educației Naționale, iar apoi pentru votul dat pentru în Parlament pentru învestirea noului Guvern. ”Acest vot, pentru mine, reprezintă o mare responsabilitate față de maramureșeni, dar și față de românii care ne-au acordat votul și încrederea în 11 decembrie. Sistemul de învățământ românesc s-a aflat într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât și criticat. La bază sunt cadru didactic și asta mă obligă și mai mult să găsesc cele mai bune soluții atât pentru elevi cât și pentru dascăli! Această funcție mă onorează și mă obligă în același timp să respect scopul unei guvernări, acela de a depune toate diligențele pentru bunăstarea românilor. În calitate de ministru al Educației Naționale, îmi voi îndrepta activitatea spre găsirea celor mai bune soluții care să vină în sprijinul elevilor și studenților, viitorul României și deopotrivă colegilor mei dascăli, cei fără de care desfășurarea actului educațional nu ar fi posibil. De asemenea, vreau să îi asigur pe toți cei implicați în sistemul de învățământ că împreună vom reuși să aducem educația, cel mai important pilon al unei societăți la loc de cinste”, a declarat ministrul Educației Naționale, senatorul PSD de Maramureș, Liviu Marian Pop.  

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2017  -  powered by DSdata