The Best bookmaker
bet365 Bonus
DOSARUL TURCENI-ROVINARI. Probe -cheie: angajații de la Șova & Asociații au recunoscut falsurile senatorului PSD la DNA! Printre martori, fosta asistent manager a lui Dan Șova
- Detalii
- Categorie: Politica
- Publicat: Luni, 30 Noiembrie -0001 01:44
- Scris de EVZ
- Accesări: 1405
![]()
Senatorul Dan Şova a fost pus vineri sub control judiciar, pentru 17 fapte de fals în înscrisuri, evaziune şi spălare de bani, acesta având interdicţie să părăsească ţara şi să comunice cu mai multe persoane vizate în aceeaşi anchetă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
În este pus sub acuzare și premierul Victor Ponta. Potrivit referatului DNA prin care s-a solicitat Senatului ridicarea imunității, în vederea arestării preventive a lui Dan Șova, propunere respinsă de două ori, foștii angajați sau colaboratori ai lui Dan Șova au făcut declarații extinse împotriva senatorului PSD.
Una din acuzațiile DNA, motiv de arestare potrivit procucorilor, este cea privind modul în care Dan Șova ar fi falsificat 11 procese -verbale, depuse la parchet,
prin care s-a încercat inducerea și acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea a trei contracte cu Complexul Energetic Rovinari și Complexul Energetic Turceni. Concret, procesele verbale ar fi fost realizate în decembrie 2005- ianuarie 2009, dar martorii au declarat la DNA că au fost realizate în 2011 și 2012.
Fostul asistent manager, declarații contra
Potrivit referatului DNA, în perioada 2005-2009 martora Simona Ciurcu - fost asistent manager al lui Dan Șova- a fost desemnată să tehnoredacteze procesele-verbale ale adunării generale a asociaţilor societăţii de avocaţi. “Martora Ciurcu Simona a declarat că a tehnoredactat cele 11 procese-verbale în anul 2011 sau 2012 la solicitarea lui Şova Dan-Coman pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistenţă juridică semnate cu complexele energetice Rovinari şi Turceni”, se arată în referatul DNA.
“Din declaraţiile martorilor Roxana Enescu şi Cernov Radu-Ştefan, avocaţi asociaţi şi membrii ai adunării generale ai SCA Şova şi Asociaţii, persoane care au semnat procesele verbale în discuţie, rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în anul 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexe energetice. De asemenea cei doi martori au afirmat că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respective. Din declaraţia martorei Enescu Roxana a rezultat că în acea perioadă nu se obişnuia în cadrul societăţii să se întrunească adunarea generală a asociaţilor pentru a desemna un avocat coordonator de client. De asemenea a spus că nu se obişnuia vreodată să se desemneze avocat coordonator pentru un anume contract sau act adiţional şi în nici un caz în adunarea generală. Singura practică în cadrul societăţii era ca fiecare clint important să aibă desemnat un avocat coordonator fără ca acest lucru să fie hotărât în cadrul unei adunări generale”, arată DNA.
















