The Best bookmaker bet365 Bonus

Raport întocmit după incidentele la trenul de cale ferată forestieră

         Comisia mixtă, constituită prin Ordinul Prefectului nr.343/2019 s-a deplasat în teritoriu pentru a efectua verificări cu privire la cele două incidente produse de deraierea trenului de cale ferată forestieră ”Mocănița”.
”Comisia a solicitat de la administratorul și juristul societății care efectuează servicii turistice documente și a întocmit un raport care a fost transmis la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor și Agenția de Investigare Feroviară Română”, a spus prefectul Vasile Moldovan.
    Infrastructura feroviara este deținută de către Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Maramureș. Infrastructura feroviară este utilizată de către mai multe societăți comerciale.

Este valabil un contract încheiat, până la sfârșitul anului, între Direcția Silvică Maramureș și SC RG Holz Company SRL pentru valorificarea potențialului turistic al Văii Vaserului  parte a Parcului Național  ”Munții Maramureșului” prin transportul turiștilor pe CFF Vaser, ultima cale forestieră din România, cu obligația din partea SC CFF Vișeu de Sus SRL de a desfășura activitatea de operator de turism autorizat; promovarea din punct de vedere turistic a Văii Vaserului pentru atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, cât și asigurarea materialului rulant și serviciile de transport pe calea ferată prin operator autorizat cu respectarea normativelor în vigoare și a reglementărilor circulației pe căile ferate forestiere.
    Activitatea de transport și circulația trenurilor este efectuată de S.C. RG Holz Company SRL în baza regulamentului de exploatare a căii ferate forestiere Valea Vaserului, avizată de către AFER cu nr. 4210/224/03.06.2005, în care sunt stipulate modul de circulație a trenurilor, manevra, stații de cale ferată, date tehnice. Întreţinerea infrastructurii feroviare, serviciul de mişcare şi serviciul de deszăpezire este asigurată de către asocierea a două societăți comerciale (SC Conrep SA și RG Holz Company SRL), care dețin un  agrement tehnic eliberat de către Autoritatea Feroviară Română pentru activitatea de întreţinere curentă, reparaţii periodice şi capitale a liniilor de cale ferată în execuţie manuală fără sudarea șinelor. În raport a fost consemnată declarația șefului de transport referitoare la faptul că verificarea se efectuează zilnic, însă nu există registre de evidenţă, eventualele defecţiuni fiind raportate impegatului de mişcare prin intermediul staţiilor de emisie-recepţie. Materialul rulant implicat în cele două deraieri este deţinut de către S.C. CFF Vişeu de Sus S.R.L. şi R.G. Holz Company S.R.L., dar şi închiriat de către S.C. CFF Vişeu de Sus S.R.L. de la S.C. Calea Ferată Îngustă S.R.L. din Hunedoara. Verificarea locomotivei şi a vagoanelor intră în atribuţiile mecanicului şi a revizorului de vagoane înainte de fiecare cursă de transport. Rezultatele reviziei se consemnează în foile de parcurs. Personalul care asigură serviciul de mişcare, mecanicii de tren, șefii de tren, fochiştii, frânarii sunt calificaţi la locul de muncă conform prevederilor O.G. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor şi autorizaţi de către o comisie internă. Vizita medicală a angajaților se efectuează anual la o policlinică medicală din oraș. Testarea psihologică a salariaților implicați în siguranța circulației se face anual de către psiholog practicant autonom cu competență în psihologia transporturilor. Activitatea de medicină a muncii este asigurată anual de către un medic specialist.
                 Se află în cercetare pe linia securității și sănătății în muncă cele două incidente, iar pentru finalizare inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș au solicitat documente întocmite de Poliția Orașului Vișeu de Sus, respectiv documente de expertiză tehnică a infrastructurii feroviare și a materialului rulant de la Agenția de Investigare Feroviară Română. De asemenea, s-a solicitat biroului de expertize tehnice de pe lângă Tribunalul Maramureș, desemnarea unui expert tehnic judiciar pentru efectuarea unei expertize tehnice a materialului rulant implicat în evenimente și a infrastructurii feroviare pe care s-a produs evenimentul.
                 Siguranța feroviară în cadrul activității de transport de persoane sau mărfuri pe calea ferată îngustă de pe Valea Vaserului, nu intră sub incidența Legii nr.55/2006. Activitatea de transport persoane se desfășoară în conformitate cu Regulamentul de exploatarea a căii ferate forestiere este aprobat de către Autoritatea Feroviară Română, Serviciul Reglementări Siguranța Circulației, respectiv instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă.
                Au fost identificate următoarele nereguli tehnice și organizatorice de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș: număr insuficient de mijloace de primă intervenție (stingătoare de incendiu), iar stingătoarele existente din construcție (in număr de două), de tip G2, clasa de incendiu B, nu asigură compatibilitatea de utilizare pe anumite focare de stingere (la nivelul parterului construcției ,, Gară C.F.F Vișeu de Sus ", erau necesare două stingătoare de incendiu de minim 6 kg, compatibile cu clasa A de incendiu - materiale solide, in general de natură organică, a căror combustie are loc in mod normal, cu formare de jar), încălcându-se astfel prevederile art. 19, lit. l) din Legea nr.307/2006  privind apărarea împotriva incendiilor, ale art. 131 din O.M.A.I.  nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor și ale art. 5, art. 8 din O.M.A.I  nr. 138/2015 pentru aprobarea Normelor tehnice privind utilizarea, verificarea, reîncărcarea și scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu. Mijloacele de primă  intervenție și căile de evacuare nu erau marcate cu indicatoare de securitate, potrivit prevederilor art. 108, ale art. 113 și ale art. 134 din O.M.A.I nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, deficiențe care s-au remediat pe timpul controlului. Aceste deficiențe care au fost remediate în perioada controlului. La locul de muncă nu este întocmită și afișată organizarea apărării  împotriva incendiilor, contrar prevederilor art. 20, alin. (3), li. e) din O.M.A.I nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. Pompierii maramureșeni au sancționat societatea cu avertisment și au solicitat întocmirea și afișarea planului.
    Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a procedat la cercetarea celor două evenimente și a deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art.196  alin (3) și alin (4) din Codul Penal, dosar penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, număr unic 1270/P/2019. La Serviciul de Investigații Criminale Maramureș mai există un alt dosar penal aflat în supravegherea aceleiași unități de parchet, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de  exercitare fără drept a unei profesii sau activități - faptă prevăzută de art.348 din Codul Penal , dosar penal care a fost inițial în instrumentare la structura de Poliție Transporturi, Biroul Maramureș. După producerea primei deraieri a trenului, s-a întocmit și trimis către Autoritatea Feroviară Română (AFER) o adresă în vederea  efectuării de verificări tehnice.
    Alte nereguli au fost constatate în domeniul prestării de servicii alimentare, fiind identificate produse alimentare cu dată limită expirată, respectiv produse alimentare cu stare termică modificată. S-a întocmit un proces verbal de constatare și s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 14.000 lei și retragerea produselor alimentare neconforme. De asemenea, în partea de prestări servicii nealimentare, vagoanelor trenului nu au fost igienizate.  Blocul alimentar și bucătăria este nefinalizată (zidăria și alte elemente de construcție sunt nefinalizate) motiv pentru care s-a dispus oprirea temporară a activității.
    Cauzele celor două deraieri ale trenului de cale ferată forestieră sunt în cercetare și vor fi comunicate după finalizarea expertizelor tehnice. Operatorul SC CFF Vișeu de Sus SRL a menționat ca o posibilă cauză viteza neadaptată pe tronsonul unde s-au produs cele două incidente, respectiv deraierea trenului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat act de ultimul incident, în care a avut loc desprinderea vagoanelor trenului și a dispus efectuarea de verificări și aplicarea de măsuri corespunzătoare din punct de vedere al siguranței circulației feroviare.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata