The Best bookmaker bet365 Bonus

Control de legalitate exercitat la peste 8000 acte administrative în primul trimestru al anului


La întâlnirea cu secretarii unităților administrativ-teritoriale au fost discutate aspecte referitoare la depunerea cererilor pentru subvenții la APIA, modificări pentru accelerarea programului național de cadastru, activitatea de verificare a actelor administrative emise și adoptate de unitățile administrativ-teritoriale, dezbatere publică cu privire la planurile naționale de acțiune pentru lup și ursul brun, transportul de apă potabilă în perioadele de secetă.
Directorul APIA Maramureș, Florin Urs, a precizat despre faptul că au fost depuse cereri pentru acordarea de subvenții pentru suprafața de 11.000 hectare. Termenul de depunerii a cererilor este 15 mai a.c.. După depunerea cererii, aceasta poate fi modificată/completată cu suprafața corectă până la data de 31 mai a.c.

155.000 lei alocați fiecărui UAT pentru lucrări topografice și cadastrale

Despre noile modificări ale OUG 31/2018 de modificare și completare a legii cadastrului național, directorul OCPI Maramureș, Ovidiu Ștefan a precizat că fiecare unitate administrativ-teritorială poate primi 155.00 lei pentru înregistrarea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. 

Alte noutăți legislative se referă la majorarea sumei plătite pentru lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților, proporțional cu gradul de dificultate al lucrării cuprinsă între 60 și 132 lei/imobil; posibilitatea înscrierii în cartea funciară a certificatelor de moștenitor emise înainte de 2011; posibilitatea ca primăriile să își înscrie proprietățile în cartea funciară prin hotărâre de consiliul local.
Șeful serviciului verificarea legalității, aplicarea actelor normative și contencios administrativ, Rodica Pop, a declarat că în primul trimestru al anului s-a exercitat control de legalitate asupra a 8023 acte administrative. La nivelul județului Maramureș s-au desfășurat 265 ședințe din care 182 ședințe ordinare ale consiliilor locale, trei ședințe ordinare ale Consiliului Județean Maramureș, 52 ședințe extraordinare ale consiliilor locale, o ședință extraordinară de CJ și 26 ședințe convocate de îndată. Instituția Prefectului-Județului Maramureș a transmis 15 adrese cu privire la lipsa actelor aferente hotărârilor de consiliu local și respectarea termenului legal de comunicare de către prefect a actelor administrative, trei adrese observatorii pentru două hotărâri și o dispoziție, a mai adăugat Rodica Pop. În perioada analizată au fost transmisă au fost transmise 81 de dispoziții și 105 hotărâri ale consiliilor locale peste termenul prevăzut de lege. În primul trimestru nu au fost inițiate acțiuni la instanța de contencios administrativ, raportat la faptul că urmare a procedurii prealabile realizate, actele criticate au fost revocate sau modificate în termenul stabilit de prefect.
Prefectul Vasile Moldovan le-a solicitat secretarilor unităților administrativ-teritoriale să dispună măsurile preventive pentru asigurarea stocurilor de apă la nivelul localităților în perioada de secetă. ”Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, mai ales că factorii de decizie din fiecare unitate administrativ-teritorială, în speță primarul în calitate de președinte al C.L.S.U. și responsabilul serviciului pentru situații de urgență, cunosc problemele cu care se confruntă, în fiecare an, localitățile afectate de secetă și caniculă. Este de evitat să solicităm pompierilor să transporte în exces apă potabilă în teritoriu, așa cum s-a întâmplat anul trecut. De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin hotărârea nr.3/2018, a dispus transmiterea unor setări de măsuri  cu privire la asigurarea stocurilor de apă potabilă și menajeră în perioada sezonului secetos” , a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Prefectul Vasile Moldovan le-a comunicat secretarilor unităților administrativ-teritoriale despre dezbaterea publică care va avea loc, în data de 9 mai a.c., la Palatul Parlamentului cu privire la regimul natural al ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice în care au fost elaborate planuri naționale de acțiune și conservare pentru speciile de urs brun și lup. Proiectele de ordin de ministru și planurile de acțiune au fost publicate pe site-ul Ministerului Mediului, iar persoanele și asociațiile/grupurile interesate își pot exprima opiniile, sugestiile și recomandările.  

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata