The Best bookmaker bet365 Bonus

Despre coronavirus, inconștiență, incultură și manipulare

De parcă n-ar fi fost de ajuns că trăiam oricum vremuri improprii visului și poeziei - de parcă cineva ar ține morțiș să rămânem la stadiul de număr, de votant, de contribuabil – a venit ca o lovitură de măciucă povestea asta cu virusul ucigaș.
Care nu e chiar nou de felul lui, care e un soi de virus SARS, ca și cel din 2002 – iată că avem aceleași cifre folosite, 2002/2020 – dar mai ușor de transmis, însă nu la fel de mortal.
Ca și virusul SARS atunci, virusul COVID 19 are rădăcina TOT în China.

Despre China cea de toate zilele

SARS-ul a afectat mai întâi sudul Chinei, țara cea mai populată din lume, cu o populație de peste 1.350.000.000 de locuitori.


Pentru cei care nu știu, Republica Populară China are un sistem unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez având sediul guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală - Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing - precum și două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de autoguvernare, Hong Kong și Macao.
De asemenea, China mai revendică Taiwanul, drept cea de-a XXIII-a provincie, care este, în prezent, controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză.
În ambele cazuri s-a vorbit de transmiterea acestor viruși de la animal către om, fapt care a indignat multă lume, care le-a permis multora să arate cu degetul.
Sigur, în isteria iscată s-a uitat de forța economică a acestei țări, de realizările tehnice și industriale extraordinare.
Sigur că în fiecare țară sunt și petice de sărăcie, categorii defavorizate!
Logic, alături de bolnavii cronici și de cei vârstnici acestea sunt cele mai vulnerabile categorii, de la ele și prin ele se pot transmite mai ușor multe boli, datorită neîngrijirii, a condițiilor precare de trai, a igienei deficitare, etc
Cei din așa zisele țări mai civilizate au sărit ca arși și au condamnat preferințele culinare ale chinezilor, de parcă nouă ne-ar sta în gât vreo mâncare turcească, italienească sau maghiară din cele care au devenir firești în bucătăriile românilor.
Imediat s-au găsit sfătoși care-au dat cu pietre, care au dat verdicte și care s-au erijat în cunoscători.

Despre letargie și favorizarea extinderii

Nu se vorbește delor despre faptul că încă din data de 31 decembrie 2019 China a anunțat Organizația Mondială a Sănătății că se confruntă cu virusul COVID – 19.
Prea preocupați cu sfârșitul de an, cu petrecerile de Revelion, cu șampania și caviarul de rigoare, cei din conducerea OMS au reacționat de-a dreptul românește, adică abia după ce-au trecut toate sărbătorile de început de an.
Așa se face că prima analiză de lucru pe situația nou ivită și prima reacție oficială a fost abia în data de 29 ianuarie, la o lună distanță, în timp ce noul virus deja ajunsese în 12 țări.
În Codul penal din România se pedepsește „acordul tacit”.
De un acord tacit al celor de la OMS putem vorbi și acum!
Tot de o anumită reacție infantilă putem vorbi și în cazul Italiei, țara cea mai afectată în momentul de față.
Autorităților de-acolo le-au trebuit aproape trei săptămâni ca să ia primele măsuri ferme, până și cerberii noștri guvernanți având o reacție mai bună.

Șmecheria face ravagii cu adevărat

Dintr-o dată, șmecherașii care trăiau și făceau te miri ce prin Italia și-au adus aminte că știu și că vorbesc perfect românește.
Dintr-o dată se întorc ACASĂ, pentru că-n gena lor există garanția că „acasă e bine”, că acasă sunt în siguranță.
Dar, ca un făcut, tocmai  „din dragoste și dor” au început să-și nenorocească aparținătorii, victimele sigure ale noului virus fiind părinții și bunicii lor.
Cu o inconștiență dezarmantă mint la graniță, dovadă că sunt români și că au crescut în familii în care se ascundea gunoiul sub preș cu adevărat.
Clamează drepturile pe care le au, dar nu își asumă nicio obligație.
Uită că esența unei lumi corecte stă în faptul că ACOLO UNDE SE TERMINĂ DREPTUL CUIVA, ÎNCEPE DREPTUL ALTCUIVA.
Altfel spus, NIMENI NU ARE MAI MULTE DREPTURI CA ALTCINEVA.
Anticipând cumva asta, bătrânii noștri au spus încă din vechime că „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Ei bine, ei au argumente că nu vor și nu ar vrea să fie îmbolnăviți de altcineva, dar li se pare normal, chiar fapt banal să nu se supună noilor prevederi.
Pe de altă parte, și autoritățile noastre sunt slabe!
Până când o să simtă românașii afectele amenzilor de 4.000 de euro pentru nerespectarea dispozițiilor în vigoare, până o să avem primul om condamnat pentru asta, va mai curge multă apă pe Dunăre!

Statul paralel și „România educată”

În plină criză și cu o inconștiență dezarmantă, Johannis și liberalo-libertinii lui joacă leapșa cu viețile românilor.
Dacă e ceva bine, este meritul lor, sunt buni, guvernează bine!
Daca e ceva ce scârțâie, PSD-ul e de vină!
O placă deja uzată, una care nu va mai putea să le acopere la infinit cacealmaua la care se pretează, una care n-o să le mai acopere incompetența și neputința, absența unui adevărat proiect de țară.
Este un joc politic menit să arunce praf în ochii străinilor, dar până și președintele Consiliului Europei a remarcat faptul că de când sunt liberalii la putere România înregistrează regrese la absolut toate capitolele.
Și pentru că toate se leagă între ele, Johannis al nostru și-a făcut un adevărat titlu de glorie din proiectul „România educată”.
Ei bine, atât de educată e țara asta condusă ce cel ce schiază alături de austriecii care ne hăcuiesc pădurile încât a fost nevoie să i se aducă aminte că trebuie să se spele pe mâini.
Eu, ca un hâtru ce sunt, aș spune să se extindă treaba la subraț, picioare și zonele genitale.
Nu de alta, dar să evităm transmiterea altor boli!
Cel mai bun argument al eșecului proiectului „România educată” vine chiar din faptul că analfabetismul funcțional este prezentat ACUM la un nivel de 42% în România, chiar de către specialiștii care au realizat proiectul prezidențial.
Singurele rapoarte internaționale care scot la iveală analfabetismul funcțional sunt cele ale OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), făcute în urma testărilor PISA (Program for International Student Assessment). Aceste testări au loc o dată la 3 ani, se fac asupra tinerilor de 15 ani din peste 70 de state și analizează tot felul de aspecte ale sistemului de educație, inclusiv acesta al analfabetismului funcțional.
Și să ne mai mirăm că am ajuns să le spunem românilor că trebuie să se spele pe mâini?!

Despre ce nu se vorbește acum?

Datele oficiale ale OMS și ale WORLDOMETER arată clar faptul că în perioada 1 ianuarie 2020 – 10 martie 2020 s-au înregistrat 7.516.249 de avorturi în întreaga lume și că nimeni nu reacționează la așa ceva.
În aceeași perioadă au murit 884.152 de oameni din cauza fumatului, 442.355 din cauza alcoolului, fapt care-i poate face pe unii români deștepți să susțină că e mai bine să bei decât să fumezi, că unii viruși se mai și îneacă puțin, dacă tot e recomandat alcoolul la curățarea suprafețelor atinse.
Tot în aceeași perioadă au murit 238.749 de oameni în felurite accidente rutiere și 85.925 de gripa sezonieră, așa zisa banala gripă, de care acum nu mai vorbește nimeni.
Paradoxal, în perioada vizată din cauza virusului COVID – 19 au murit NUMAI 3.310 persoane, dar toată lumea numai și numai despre asta vorbește.
De asemenea, nimeni nu vorbește despre faprul că peste 3,1 milioane de copii mor anual de inaniție, îndeosebi în Africa, deci aproape 260.000 de copii lunar.
Mai avem suflet atunci dacă nu mai vedem pădurea de copaci?
Am ajuns insensibili la efectele unor boli care nu sunt mediatizate, iar semenii care le cad pradă acestora au avut... ghinion!
Asta ca să citez un președinte în viață!

Ce este în spatele poveștii?

Ca și în cazul României, la fel se procedează peste tot în lume.
Din punct de vedere economic pentru „băieții deștepți” povestea cu virusul COVID – 19 este mană cerească.
Sub scuza urgenței încheie contracte preferențiale și nu mare ÎMI VA FI mirarea când, după ce va trece nebunia, ca și după inundațiile la care Elena Udrea dădea pantofi cu toc sinistratelor de la inundații, să se facă o nouă etatizare politică, pentru că actualul PNL are-n măruntaiele lui jumătatea aia portocalie venită de la fostul PDL.
De asta nu se dau plecați de la guvernare și nouă ni se aruncă praf în ochi.
Pe de altă parte, adevăratele probleme ale societății sunt ascunse și se creează isterie și manipulare pentru false probleme, sau pentru probleme umflate, nu chiar atât de importante.
Totul pare a fi organizat cu scop precis, în detaliu, iar ceea ce ste acum, stadiul în care ne aflăm acum este/poate fi un lux pe lângă ce poate urma.
Acest CORONAVIRUS este clar paravanul în spatele căruia există o strategie de panică de a declanșa și alte consecințe derivate.
E de ajuns aici ca să vorbim de criză economică și financiară, de devalorizarea banilor, de căderea burselor de capital – din care UNII au de câștigat – de crize sociale și de oameni ușor de manipulat în atari condiții, pentru că efectul de turmă naște monștri.
Scăderea pieței imobiliare – cu salarii mărite bine-n ultima vreme – e o altă temă de dialog, falimentarea afacerilor mici, acapararea de fonduri străine, toate cu scopul vădit de a elimina concurența prin obligarea la conservare a acestora, în timp ce marii jucători de pe piață se vor îmbogăți.
Un alt efect va fi implementarea vaccinărilor obligatorii, contestate încă multe dintre ele acum.
Sub efectul „crizei” și sub iminența aparițiilor unor state polițienești acestea vor deveni obligatorii, ceea ce înseamnă că anumiți mari producători se vor îmbogăți și că vor avea o piață de desfacere și extinsă și garantată.
Situația va permite implementarea 5G-ului și precipitarea microparticulelor metalice din corpul celor vaccinați, producerea și apariția unor noi boli, adică alte decese... surpriză.
Cu această ocazie vor fi sau pot fi scoși banii reali din circulație, iar haosul social va genera sinucideri, crime, poate chiar război.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata