The Best bookmaker bet365 Bonus

Fermierii au bani pentru următorii doi ani. Regulamentul de Tranziție, adoptat în Comisia pentru Agricultură


În ședința Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European (AGRI), a fost aprobat, marți, 1 decembrie, Regulamentul de Tranziție. În urma negocierilor interinstituționale, fermierii au câștigat siguranța faptului că bugetele și programele de dezvoltare rurală vor rămâne neschimbate.
Perioada de tranziție propusă și adoptată este de doi ani, iar pe parcursul acesteia se vor continua măsurile din actuala Politică Agricolă Comună și vor fi păstrate aceleași reguli de acordare a plăților. În paralel, statele membre au, astfel, timp suficient pentru a-și pregăti planurile strategice naționale, precum și structurile administrative necesare pentru punerea în aplicare a noului cadru juridic al Politicii Agricole Comune.
Carmen Avram, membră în Comisia AGRI: „E un semnal de stabilitate și certitudine pentru sector. Fermierii români trebuie să știe că Regulamentul de Tranziție permite menținerea tuturor măsurilor și bugetelor actuale din programul de dezvoltare rurală. Astfel, campaniile anilor 2021 și 2022 vor fi identice, în ceea ce privește tipul de ajutor și condițiile de acordare, cu cele din anii anteriori.”


În plus, s-a aprobat prelungirea utilizării fondurilor destinate crizei sanitare provocate de COVID-19. Angajamentele vor putea fi semnate până la sfârșitul lunii iunie 2021, iar plățile pot fi rambursate până la sfârșitul lunii decembrie 2021. În cazul Programelor de Dezvoltare Rurală, pe perioada de tranziție, FEADR va putea sprijini dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității prin alocarea a minim 5% din buget pentru acele inițiative care vin dinspre comunități și a căror abordare este „bottom-up”.
Ca și noutate, s-a aprobat o limitare de maximum trei ani pentru angajamentele noi asumate în 2021, care este considerată adecvată pentru majoritatea măsurilor de dezvoltare rurală, cu excepția măsurilor de agro-mediu și climă, doar dacă aceste măsuri vor fi integrate în noul cadru pentru planurile strategice PAC.
Permisiunea acordată statelor membre să utilizeze un procent mai mare din fondurile alocate asistenței tehnice în perioada de tranziție le va ajuta să dezvolte în mod corespunzător instrumentele și măsurile necesare pentru a îndeplini obiectivele stabilite. Un cuantum mai mare din asistența tehnică va fi compensat după perioada de tranziție și, prin urmare, nu va afecta bugetul destinat plăților directe și al dezvoltării rurale.
Este nevoie de o tranziție ușoară și cât mai scurtă pentru a oferi fermierilor certitudinea și securitatea juridică de care au nevoie în perioada aceasta marcată de criza sanitară provocată de COVID-19, iar adoptarea Regulamentului de Tranziție stabilește setul de reguli necesare pentru ca fermierul să se simtă în siguranță și să nu fie afectat de întârzierea adoptării regulamentelor strategice PAC.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro