The Best bookmaker bet365 Bonus

Președintele Consiliului Județean a dezbătut, alături de reprezentanții HoReCa, măsurile de redeschidere a ”industriei ospitalității” în Maramureș


La inițiativa comună a președintelui Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea și a președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș, a avut loc a doua întâlnire restrânsă cu reprezentanții domeniului HoReCa. Discuțiile s-au purtat  în cursul zilei de miercuri, 13 mai 2020, cu începere de la ora 11.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ.
Scopul a urmărit, în continuare, audierea publică și consultarea reprezentanților din acest domeniu cu privire la măsurile care trebuie luate pentru redeschiderea activităților turistice, dar și a restaurantelor și cafenelelor. Este știut faptul că, în județul Maramureș, aportul acestei ramuri este reprezentativ în creșterea economiei, iar firmele locale au fost grav afectate de pandemia de coronavirus.
Din partea autorităților publice au fost prezenți președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș și Cornelia Luca, director în cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare. La consultări au mai fost invitați reprezentanți din așa-numita “industrie a ospitalității”: hotelieri, organizatori de evenimente, agenții de turism: Diana Iluț – managerul agenției de turism ”Sfara Tour”, Danuț Iurca – managerul Tourism Alpina ”Casa Iurca”, Eugenia Coza – directorul firmei Complex Turistic ”Șuior”,  Gabriel Roman – managerul Complexului ”Lostrița” și ”Romanița”, Ramona Pode – directorul ”Secret Garden”.


„Una dintre atribuțiile Camerei de Comerț și Industrie Maramureș este reprezentarea mediului de afaceri și a intereselor membrilor în fața autorităților publice centrale și locale. Această întâlnire are ca rol achitarea de îndatoririle prevăzute de lege, misiune care ar fi fost greu de realizat dacă nu aveam un partener deschis la Consiliul Județean Maramureș. Și mă refer în mod particular la președintele Gabriel Zetea, cu care avem o relație foarte bună în promovarea unor proiecte și a unor acțiuni de dezvoltare a mediului de afaceri. Suntem printre puținele județe, în jur de două sau trei din toată România, unde există un dialog în această perioadă dificilă, între administrație și mediul de afaceri” a spus președintele Camerei de Comerț și Industrie Florentin Tuș în deschiderea reuniunii.
 “Rolul întâlnirii este să vă ascultăm și să încercăm să vă facem vocea auzită. În județul Maramureș activitatea HoReCa este vitală, la fel ca și activitatea tuturor celor care activează în domeniul ospitalității. Așteptăm ideile voastre, fiecare pe zona pe care vă desfășurați activitatea și, împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, vom redacta adrese ferme, prin care să atragem atenția celor de la București, a celor de la Guvern și de la Parlament, că ceea ce au făcut până acum nu este bine și nici suficient pentru niciunul dintre noi. Măsurile care se implementează sunt total insuficiente, am spus adeseori acest lucru și îl voi repeta în continuare. Tot aud că, dacă nu ne omoară coronavirusul, o va face criza economică, așa că ar trebui să înțelegem că asta nu este deloc o glumă și situație este critică” a declarat Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Cei prezenți au prezentat o serie de probleme cu care se confruntă în plan local, dar și propuneri privind măsurile care ar trebui luate în domeniul HoReCa, pentru sprijinirea activității agenților economici din județ, protejarea sănătății angajaților la locul de muncă, dar și a turiștilor care vizitează Maramureșul.
 „Agențiile de turism aparțin singurului domeniu care a încheiat, pentru prima dată în istorie, luna aprilie cu o cifră de afaceri negativă. Personal, am peste 18 ani de activitate și este prima dată când am încheiat luna cu vânzări negative, ceea ce înseamnă că am dat înapoi banii câștigați în alte luni. Nu că n-am avut activitate, nu că ne-am oprit, ci că am dat înapoi bani câștigați din alți ani. Acest context este total atipic și fără precedent. Cerem ca această situație total neplăcută să fie susținută de o legislație care să aibă în vedere acest aspect. Ordonanța de urgență nr. 2, după care funcționează acum turismul, nu a prevăzut o asemenea situație dezastruoasă la nivel mondial. Problema s-ar putea rezolva prin suspendarea temporară a unui singur punct din această Ordonanță, cea care prevede restituirea sumelor în 14 zile de la solicitare. Majoritatea țărilor europene au făcut acest lucru și au venit cu o lege specială, iar titlurile de creanță sau voucherele ar putea fi o soluție”, a subliniat Diana Iluț, managerul agenției de turism Sfara Tours.
„Ne confruntăm, în primul rând, cu concurența neloială a celor care lucrează la negru, fără să fie verificați de nicio instituție abilitată. Avem, totodată, nevoie de protecție în fața supermarketurilor internaționale care vând băuturile la prețuri extrem de reduse, iar restaurantele nu mai pot să pună adaos care să creeze plus valoare. Soluția ar fi, la fel ca în alte state europene, să fie sistată vânzarea băuturilor alcoolice după o anumită oră. Mai mult, dacă statul român e partener cu noi în pandemie, ar trebui ca acest sector să fie ajutat. Cei din domeniul HoReCa se conformează și respectă regulile impuse de pandemia de Covid-19, dar statul ar trebui să implementeze și măsuri ajutătoare. Să ofere, spre exemplu, o reducere de 25% la impozitele pe clădiri pentru agenții economici din domeniul hotelier. Însă, dacă statul nu poate să dea, atunci ar trebui să găească variantele să nici nu ia de la agenții economici,” a declarat, Dănut Iurca, manager al Tourism Alpina Casa Iurca de Călinești.
„Suntem într-o situație extrem de grea, aproape că putem considera că ne-am decapitalizat. Cred că ar fi nevoie de o analiză pe județe a numărului de infectări și o relaxare în funcție de aceasta. Unele săli de evenimente, cum este și a noastră, respectă niște standarde extrem de ridicate. Noi, spre exemplu, avem instalații care funcționează cu aport de aer curat pompat din afară. În plus, ar fi o idee excelentă să se analizeze, la fel ca în alte țări, închiderea mall-urilor în ziua de duminică”, a propus Gabriel Roman – reprezentantul Complexului Lostrița și Romanița.
“Este prioritar ca somajul tehnic să continue pentru că, personal, am 68 de angajați ale căror contracte de muncă sunt suspendate și care așteaptă să se întoarcă în activitate, dar nu vor putea veni toți la serviciu, de la început.  Este nevoie de un ghid de orientare în domeniu pentru a ne putea începe activitatea, deoarce să deschidem numai terasele fără să deschidem restaurantele, cu niște reguli clare, nu ne ajută foarte mult” a fost ideea principală promovată de directorul Complex Turistic Șuior, Eugenia Coza.
Poziția președintelui Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș, vizavi de măsurile care ar trebui luate în acest domeniu a fost tranșantă. “Dacă statul ar gândi puțin diferit și guvernanții ar lăsa banii în companii, fără să îi atragă pentru a acoperi deficitul și abia apoi ar căuta alte instrumente de relaxare, poate ar fi mai eficient. Dacă s-ar lua măsura scutirii impozitului pe profitul reinvestit în toate cazurile, concomitent cu o măsură a scăderii costurilor cu locurile de muncă, ar exista posibilitatea diminuării ratei șomajului”.
La finalul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a concluzionat: „Vrem să ne simțiti ca pe adevărați parteneri în activitatea pe care o desfășurați, fapt pentru care vom transmite scrisori Parlamentului și Guvernului, în care vom prezenta propunerile și măsurile pe care domeniul HoReCa le consideră necesare. Ne vom implica în prezentarea situației din Maramureș cu privire la gestionarea pandemiei și vom explica că ne-am pregătit cu măsuri pentru continuarea activității economice, una dintre acestea fiind promovarea turismului”.
Totodată, vor fi inițiate măsuri și la nivelul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru sprijinirea, în perioada de alertă, a activității economice, dar și pentru organizarea unei întruniri cu Instituția Prefectului și directorii principalelor instituții deconcentrate din Maramureș, în vederea prezentării situațiilor sesizate de reprezentanții HoReCa.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata