The Best bookmaker bet365 Bonus

Bilanț PNL după opt luni de guvernare în favoarea străinilor: După ei, potopul!


În opt luni de zile de când își exercită ilegitim puterea, liberalii au avut următoarele realizări:
– au cedat gazele naturale din Marea Neagră gratuit;
– îi pun pe români să plătească prin factura de gaze prețul conductei care va transporta gazul românesc în Austria, de unde românii îl vor reimporta (aceeași schemă s-a pus în aplicare și pe piața petrolului, unde românii exportă petrol și importă benzină & motorină);
– au forțat liberalizarea înainte de termen a pieței gazelor, astfel încât din iarnă prețul va crește cu cel puțin 30%;
– forțează liberalizarea prețului energiei electrice astfel încât și prețul acesteia va exploda;
– au forțat introducerea stării de urgență pentru a putea organiza achiziții dubioase al căror beneficia a fost clientela politică;



– prin forțarea adoptării unor legi nedemocratice – în complicitate cu PSD – au reușit instaurarea unui regim de pușcărie pentru cetățeni, în care a fi bolnav e o vină pedepsită cu încarcerarea în spital și experimentarea fără drept de apel de tratamente dubioase pe corpul tău;

– la adăpostul stării de urgență și a diverselor stări de alertă au crescut exploatarea fondului forestier, dând mână liberă prietenilor interesați să chelească munții României;

– întrucât marea majoritate a bolnavilor cronici sunt bătrâni, au blocat internările în spitale, astfel încât starea de sănătate li s-a agravat. De asemenea, au instrumentat crize ale medicamentelor de care acești bolnavi erau dependenți cu scopul evident de a se forța ieșirea cât mai masivă „din sistem”;

– au încălcat și încalcă fără nicio frică drepturile elementare ale omului;

– și-au propus să readucă justiția la „standardele” statului de drepți, reînviind ilegalele protocoale SRI-Parchete, SRI-Complete de judecată și propunând deschis desființarea SIIJ, De asemenea, marii golani din justiție au parte de procese interminabile care, cel mai probabil, se vor sfârși cu achitări;

– s-au redeschis marile blaturi pe față făcute de procurori: dosarul sparanghelul a fost închis pe șest, la fel cum în cazul melițianului cu fiu în SRI responsabil pentru primul focar de coronavirus din București i s-a dat că „fapta nu există”; sut doar două exemple, multe altele urmează!

– prin isteria generalizată instrumentată prin mass-media au reușit să provoace creșteri generalizate ale prețurilor produselor de bază;

– au reușit să întărească monopolul lanțurilor comerciale străine;

– au distrus antreprenorii locali dându-le doar iluzia că pot avea un sprijin de la stat (vezi IMM Invest);

– au transformat cetățenii împrumutați în victime nevinovate ale băncilor în condițiile în care prin amânarea ratelor se ajunge la plata dobânzii la dobândă; măsura amânării ratelor a ajutat strict băncile;

– au crescut datoriile publice ale țării, așteptându-se ca de anul viitor să avem un grad de îndatorare de peste 55%;

– au trimis în șomaj (atenție!, nu tehnic) aproape 1 milion de oameni. Până la sfârșitul anului cifra se va dubla;

– au distrus învățământul prin refuzul redeschiderii școlilor provocând daune psihice ireversibile preșcolarilor și celor din primul ciclu;

– manipulează gradul de inectare cu coronavirus astfel încât ne-au transformat în „ciumații Europei” – după propriile spuse;

Acum s-a trecut la nivelul următor: deznaționalizarea unor segmente din ce în ce mai largi ale statului. Actele de identitate au simbolul național din ce în ce mai mic. A avea un discurs naționalist începe să fie incriminat la nivel oficial. Cea mai ticăloasă acțiune este cea de schimbare a culorilor mașinilor de poliție după model german.  (https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/video-noile-masini-de-politie-inscriptionate-ca-in-germania-au-iesit-deja-pe-strada-19421980) Steagul a fost eliminat de pe noile mașini de poliție. Asta ca să se statuteze că Poliția nu mai aparține României, ci ocupantului.

Tot ceea ce am enumerat anterior și multe alte ticăloșii pe care probabil le-am uitat s-au petrecut într-o perioadă scurtă, în care n-au deținut majoritatea în Parlament. Imaginați-vă ce jale va fi după ce vor măslui alegerile!

https://www.justitiarul.ro/bilant-pnl-dupa-opt-luni-de-guvernare-in-favoarea-strainilor-dupa-ei-potopul

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro