The Best bookmaker bet365 Bonus

Tatăl Alinei Gorghiu a fost numit director la Electrica, fiind luat de la REBU


Cea mai proastă ideea pe care o putea avea Alina Gorghiu era să ne ameninţe cu procese, crezînd astfel că va speria pe cineva. N-a reuşit decît să ne oblige ca, în apărarea noastră, să continuăm dezvăluirile! Nu numai ea, ci şi fratele şi tatăl său au fost clienţi de partid ai banului public, toţi intrînd pe uşa deschisă de talentele nebănuite ale Alinei Gorghiu.

ALINA GORGHIU PROMITE CĂ-ŞI VA DA DEMISIA DACĂ DEZVĂLUIRILE SÎNT ADEVĂRATE

Iată care este punctul de vedere al Alinei Gorghiu, aşa cum l-a postat pe Blog-ul său:

„Vă informez că am demarat deja pregătirile pentru acționarea în instanță a persoanelor și instituțiilor media care alimentează, propagă și reiau informații false. Toate acuzațiile lor sunt bazate pe date false, asocieri contextuale și informații eronate. Confundă instituțiile între ele, se fac că nu știu să citească declarații de avere și de interese, îmi atribuie cunoștințe cu persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată. De exemplu, contractul unei societăți de avocatură a fost semnat nu cu AVAS, ci cu o altă instituție, iar eu nu activam în acel moment în cadrul societății de avocatură. Aceste informaţii sunt confirmate de documente oficiale emise de către Baroul Bucureştişi de evidenţele fiscale pe baza cărora au fost completate declaraţiile de avere”.

Lucrurile de care ne acuză Alina Gorghiu sînt extrem de grave: că am folosit date false, că n-am citit corect Declaraţiile sale de avere şi de interese şi că ea s-a retras din cadrul societăţii „Gorghiu, Pop şi Asociaţii”. Dacă ar fi aşa, ar fi foarte grav pentru noi, numai că articolele noastre au folosit documente oficiale care arată limpede că Alina Gorghiu, conform propriilor afirmaţii scrise în aceste documente depuse chiar de domnia sa la instituţiile statului, a fost între 2005-2012 asociat majoritar al firmei „Gorghiu, Pop şi Asociaţii”, ceea ce, din start, încheie discuţia despre cazul său! Restul nu este decît efortul inutil de a face din negru un alb strălucitor. Sau, dacă nu e adevărat, atunci minciuna a fost servită chiar de ea! Oricum, aşteptăm dovada scrisă că nu mai era acţionar în firmă cînd a plecat la AVAS! Acţionar, nu avocat!

În finalul postării sale, Alina Gorghiu face o promisiune: „În privința mea, lucrurile stau foarte clar: dacă Victor Ponta, Dan Șova, Sebastian Ghiță și asociații lor politici vor dovedi că 0,00001% din acuzațiile pe care le răspândesc sunt adevărate voi părăsi nu doar funcțiile politice, ci mă voi retrage din viața politică. Sigur că atrage atenţia în acest pasaj faptul că Alina Gorghiu se referă STRICT la Victor Ponta, Dan Şova şi Sebastian Ghiţă, considerîndu-i pe gazetarii care au scris despre Cazul său doar nişte „asociaţi” ai acestora, într-o tentativă lamentabilă de a ne face pe toţi doar nişte „unelte” ale adversarilor săi politici.

Metoda aceasta este un loc comun, folosit de absolut toţi cei care au fost prinşi cu mîţa-n sac, aşa încît, în cazul Alinei Gorghiu, nu ne surprinde decît tupeul incredibil al co-preşedintei PNL, care nici măcar nu a apreciat faptul că noi n-am făcut absolut nici o referire la metodele sale de parvenire, deşi ele sînt nu numai vizibile, ci devastatoare. Această devoratoare de familii încearcă acum să pozeze drept inocentă, deşi ştie că a fost eroina presei mondene cu viaţa sa zbuciumată, în care a folosit toate metodele clasice de parvenire.

 

ALINA GORGHIU NE MINTE PE TOŢI ÎN FAŢĂ, DEŞI SE DEMASCĂ SINGURĂ

 

Cu bună credinţă, am mai verificat o dată documentele pe care le-am avut la îndemînă în documentarea noastră, ca nu cumva, din neatenţie, să fi omis ceva. Nu e cazul, căci ele arată indubitabil că Alina Gorghiu, a fost asociată în firma „Gorghiu, Pop şi Asociaţii” în perioada 2004-2012, care acoperă integral perioada cît a fost consilier al preşedintelui AVAS, adică 17.07.2007- 1.12.2008!

De altfel, cea care introduce date eronate este chiar Alina Gorghiu, căci în CV-ul său de la Camera Deputaţilor indică perioada cît a fost asociat la firma „Gorghiu, Pop şi Asociaţii” ca fiind 2005-2012, iar în cel depus ca mediator indică perioada august 2004 pînă „în prezent”, adică anul 2012, cînd l-a postat! N-o acuzăm pentru această inexactitate, căci fondul problemei rămîne acelaşi: cînd era consilier al preşedintelui AVAS era şi acţionar majoritar în firma „Gorghiu, Pop şi Asociaţii”! Acest lucru este singurul care contează atunci cînd se discută despre conflictul de interese sau despre incompatibilitate, chiar dacă s-a retras din Barou! Iată documentele care confirmă aceste lucruri, căci sînt scrise chiar de Alina Gorghiu, cu mînuţa ei:

Dacă Alina Gorghiu vrea să facem analiza lor în instanţă, o aşteptăm cu drag la confruntare, sperînd ca acolo să nu ne mai considere doar nişte „asociaţi” ai adversarilor săi politici, căci, dacă ar fi să fim acuzaţi de simpatiile noastre, atunci am putea fi acuzaţi, mai degrabă, că am cam exagerat cu simpatiile noastre liberale din totdeauna! Problema care se pune este doar cît de liberală este Alina Gorghiu şi dacă nu cumva pentru ea liberalismul înseamnă doar bunăstarea familiei sale.

TATĂL ALINEI ERA SALARIAT LA REBU ŞI A AJUNS DIRECTOR LA „ELECTRICA” ATUNCI CÎND ALINA A VENIT LA PUTERE

Mihai Gorghiu, tatăl Alinei Gorghiu, era la începutul anului 2007 un angajat onorabil la REBU, societatea care se ocupă de curăţenia oraşului. El participa la licitaţiile organizate de municipalitate în vederea activităţilor specifice, adică deszăpezirea, curăţenie în parcări, pe străzi, îngrijirea spaţiilor verzi, a locurilor de joacă pentru copii etc, aşa cum putem citi chiar pe site-ul societăţii, www.rebu.ro. Alina Gorghiu era atunci doar un simplu consilier în Sectorul 5, al lui Vanghelie, şi, evident, asociat la firma „Gorghiu, Pop şi Asociaţii”. Vă prezentăm, ca dovadă, o licitaţie organizată în februarie 2007, în care Mihai Gorghiu era reprezentantul REBU Bucureşti Sector 5:

Mai multe: http://www.cotidianul.ro/tatal-alinei-gorghiu-a-fost-numit-director-la-electrica-fiind-luat-de-la-rebu-269530/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro