The Best bookmaker bet365 Bonus

Despre "Cuvinte pentru eternitate" de DANIELA MICU


Dacă  "La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul", înseamnă că de atunci cuvântul a fost eternitate şi pentru eternitate.
    Daniela Micu este ambiţioasă când îşi propune ca zicerile sale să fie pentru eternitate, fiindcă ne propune "Cuvinte pentru eternitate" pentru a dezvălui  (în faţa noastră)  porţia sa de dumnezeire .
    Artista Daniela Micu care-i şi poetă şi pictoriţă este puternic frământată de marile probleme ontologice şi de aceea prin poezie de subtilă percepţie încearcă să elucideze misterul fiinţei umane ca unitate şi contradicţie între spirit şi trup, unde părţile se restricţionează  reciproc .
    Trupul prin pulsiunile (voluptăţile) generate de simţuri poluează acurateţea spiritului dedicat scopurilor sfinte, iar spiritul prin penitenţe şi asceze are menirea să restricţioneze exagerările hedonice ale voluptăţii.
    Este preocupată la modul cel mai serios de problema sufletului pe care-l vede ca fiind o fereastră spre veşnicie ("Sufletul este fereastra / spre veşnicie"  şi ca singur element care înlesneşte legătura noastră cu lumea de dincolo) prin gândul care este firul cu care se leagă adevărul nostru de adevărul celest ("gândul  / e firul / ce leagă sufletul / la adevărul / din cer").


    Ca şi Eminescu ("nu credeam să învăţ a muri vreodată") Daniela Micu învaţă să moară, ca să preţuiască cu toată luciditatea, darul dumnezeiesc viaţa ("am învăţat zi după zi, / să mor azi / în egou « în ego » pentru a trăi nemurirea mâine").
    Ştie că "PUTEREA GÂNDULUI" (vezi Swami Shiwananda)  prin care-ar putea desluşi şi ordona chestiunile (problemele) care o obsedează ar fi soluţia optimă, dar lucrul acesta cere timp şi antrenament (cu un guru priceput) şi de aceea alege să zboare (prin extracorporalitate presupun) şi-n zbor să vadă tot ce-i este încuvinţat din creaţia lui Dumnezeu  ("zbor pe-o respiraţie / prin gând în viitor")  nu să capete puteri capabile să mute şi munţii ("în credinţe / ce poate muta şi-un munte")  şi preferă calea de-a căpăta dragostea mântuitoare  (vezi 1.Corinteni 13 :2 "chiar dacă aş avea totă credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic").
    Îi place să stea de vorbă cu ea însăşi chiar dacă stă aşezată la Masa Tăcerii  ("Mi-am căutat o masă a tăcerii / să stau cu mine la taclale / să mă cunosc pe îndelete") şi să-şi facă un bilanţ menit s-o ferească de erori, fiindcă ştie că fără dragoste n-ar fi nimic  ("fără iubire / n-ar mai fi speranţă").   
    Reflectează adânc şi concluzionează că "fără iubire şi soare / n-am putea să fim nici frunze / nici stele căzătoare", dar o face numai în parte fiindcă îi rămân multe întrebări fără răspuns ("Fără răspunsuri / la întrebări / de genul / ce este viaţa / fericirea / timpul").
    Are convingerea că Dumnezeu o va lămuri fiindcă ştie că Dumnezeu are casă în noi ("Fiindcă în noi Dumnezeu / Are casă, / În altarul sufletului / Acolo este lumină şi pace / Absolutul şi adevărul").
    Încearcă să-şi gestioneze timpul (temporalitatea personală) trăindu-l în vis şi prin vis ("Trăiesc visând / sau visez trăind / Doar aşa opresc timpul şi pasul") dorind să se împace cu sine   ("Am acceptat şi am iertat trecutul / Pentru a trăi în pace prezentul") şi ca mai apoi să le dea dreptate lui Lavoisir şi Lomonosov ("Nimic nu se pierde, / ci totul se transformă. / Pot fi pe rând : lună, stele, soare, / Flori, păsări şi ape curgătoare, / unite toate, în oceane de pace").
    Locul de ACASĂ (aducător de fericire) îl vede numai în concordanţă cu pacea sufletească ("în liniştea tăcerii mele / ascult cum suflă vântul / şi las şi toamna să se ducă / să vină iarna / chiar şi gerul" , "dacă-n suflet găsesc pace, / pot zice că am ajuns ACASĂ")  şi luciditatea gândului  ("Mai am doar clipa dintre gânduri / ce îmi aduce pacea minţii / şi ştiu că pot fi totul şi nimic / că absolut este-n cer / şi pasul mare e mic")  fiindcă numai în locul de mas îşi poate evalua dimensiunea de om şi visul de pasăre ("Sunt om / un simplu muritor / iar visele mă  urcă-n cer / Ador, / Ador şi zbor").
    Încearcă, printr-o interpretare de pretenţie filozofică, să-şi explice geneza  limitând  dizertaţia la experienţa personală pentru a putea scurta durata spre momentul când se apropie de Judecată şi Mântuire.
    Pictoriţa din ea simte nevoia unei mărturisiri când în versuri ne spune "Îţi mulţumesc, soare, / Pentru iubirea caldă / Și pentru culoare !".
    Salvarea (mântuirea) o vede realizându-se numai prin dragoste fiindcă dragostea înfăptuindu-se are valoare escatologică dacă noi beneficiarii vieţii respectăm suflul pe care Dumnezeu l-a dăruit  trupului nostru vremelnic ("Și chiar de suntem din pămȃnt / Avem cu toţii ceva sfȃnt, / Avem iubirea de la Dumnezeu / Cu ea în suflet ne vom salva mereu…")  spre a ne desăvârşi prin fapte bune care să ne facă iubiţi ( în sensul 1 Corinteni 13) fiindcă Dumnezeu ne-a creat după CHIP potrivit unei matriţe ARN ("Tot ce sunt mădulare şi sânge / Au fost plămădite cu chip după tine"  în  "Aceiaşi matriţă (de)  acelaşi Dumnezeu")  şi ne-a încuvinţat perpetuarea şi viaţa, nu pentru suferinţă ci pentru iubire ("Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul ! / Zicea, la început de lume / Cuvântul…")
    Știind că Daniela Micu n-ar renunţa pentru nimic în lume la vis (ca aspiraţie personală de mai bine) noi îi reproducem în întregime poezia "Visul…" : "Să mă aştepţi la margini de destin, / Să împletim din flori inele, / Să adormim, într-un târziu, / La lumina lunii, înveliţi cu stele.  //  În somnul tău îmi voi aşterne patul, / Prin noaptea albă eu te voi veghea, / Voi fi o muză ce-ţi inspiră versul, / Când, uşor, visul se va destrăma.  //  Minutele se scurg din ceasurile moarte, / Când liniştea domneşte peste Univers, / Din vis voi face realitate, / Însufleţind cuvintele aşternute-n vers".
    Îi doresc să nu lase să i se destrame nici un vis (ca aspiraţie) pe care şi-l propune fiindcă sufletul ei bântuit de îngeri, merită tot ce-i bun.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro