The Best bookmaker bet365 Bonus

„Ateliere în paragină” - din anticamera creaţiei zicere


Văzut iniţial ca un adevărat act intim, momentul creaţiei a ajuns unul care dă dependenţă acum, se face-n văzul lumii, reţelele sociale fiind cele care preiau suferinţa de altădată a hârtiei, cea despre care se spune mereu că suportă multe, prea multe aş întări.
Spaţiul public literar este realmente bombardat astăzi de părerile unor autointitulaţi lideri de grup, te miri cine emiţând păreri şi dând sfaturi şi îndrumări celor încă neiniţiaţi.
Oricine are câţiva bani în buzunar îşi adună numele pe coperta unei cărţi, tirajele volumelor sunt aproape confidenţiale şi ne trezim faţă-n faţă cu autori obscuri, dar împăunaţi, cu CV-uri pompoase şi premii cu duiumul, obţinute pe la manifestări de gaşcă, în care unii îi gratulează pe alţii, apoi schimbă rolurile între ei.
Ei bine, într-un asemenea context iniţiativa confraţilor Ciprian Chirvasiu, Dan Ioan Marta şi Cornel Octavian Rodeanu sună promiţător, iar naşterea acestei antologii nu face decât să întărească speranţa şi faptul că eu personal investesc cu încredere proiectul la naşterea căruia am luat parte, în data de 3 februarie 2018.


Adept al lucrurilor „încheiate”, al proiectelor „închise” mi-am propus nemurirea acestui moment într-o vreme a haosului, având convingerea că DACĂ ştacheta manifestărilor va fi măcar sus ţinută, dacă nu continuu ridicată au să apară şi roadele.
Există multe talente nepuse-n valoare-n zilele noastre, altele sunt încă nedescoperite, altele sunt scârbite de ce-au văzut, auzit sau trăit prin grupurile şi grupuleţele literare conduse de te miri ce „guru”.
Văd „Ateliere în paragină” ca o fântână cu apă vie în care cei de pe urmă să poată veni şi să înţeleagă forţa cuvântului, din alăturarea lor cu numele deja impuse-n peisajul literaturii române având de câştigat toată lumea.
Ei vor putea învăţa mai repede din ceea ce până şi Nichita Stănescu visa să fie, „Şcoala de poezie de la Bucureşti”, vor putea să acumuleze informaţii substanţiale, să înţeleagă curente literare şi tehnici artistice, să se confrunte sau să intre într-un cadrul pozitiv concurenţial cu alţi condeieri, context în care se şi pot autoevalua.
Sprijinul nemijlocit al lui Adrian Suciu şi implicarea „Direcţiei 9” întăreşte seriozitatea proiectului, din expertiza celor strânşi în jurul acestei idei având de câştigat toată lumea, inclusiv cei aflaţi deja cu un pas în faţa celor mai puţin iniţiaţi.
Cred cu tărie că întoarcerea simbolică în băncile şcolii, dar şi întoarcerea la valorile curate ale poeziei va avea darul de-a contura unicitatea proiectului, definindu-l în haosul de-acum ca o cale pe care să se poată merge în linişte şi siguranţă pentru finisarea şi impunerea valorilor.
Faptul că în cadrul manifestării sunt prezentări de carte, faptul că este provocatoare întrecerea pornind de la un singur vers vine să sublinieze seriozitatea acesteia, mai tineri şi mai vârstnici făcând punţi în timp şi spaţiu, prieteniile literare ce se nasc din astfel de apropieri putând uşor amprenta destine artistice ulterior.
Cred cu tărie în aceste prietenii, cred că este imperios necesar să întindem mâna celor aflaţi la început de drum, cred cu tărie că avem obligaţia nobilă de-a le împărtăşi din cunoştinţele cu care ne-au fost îmbogăţit şi pre noi alţii.
Sper ca exemplul de-acum să (con)ducă la o anumită etatizare a spaţiului public, sper ca în urma acestui exemplu să diminuăm din elanul amatorilor, pentru că numai veleitarismul şi neimplicarea numelor sonore a făcut să se ajungă aici.
„Ateliere în paragină” poate da acel (re)start necesar, de la acest punct putându-se naşte o noua clasă artistică, una care să nu mai fie marcată de anumite căprării aşa zis estetice, influenţa găştilor şi taberelor făcute după criterii numai de ei ştiute trebuind a se estompa în faţa valorii şi concretului.
Editarea acestei antologii pe baza a ceea ce a fost la prima ediţie vine să spună că a trecut vremea cuvintelor golite de sensuri.
Cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata