The Best bookmaker bet365 Bonus

Nume sonore din literatura română vin în Maramureș. Scriitorul Ioan Romeo Roșiianu va scrie o nouă filă în istoria județului Maramureș


Se știe că Maramureșul este unul dintre cele mai reprezentative județe în ceea ce privește activitatea scriitoricească pe segmentul literar. Scriitori renumiți la nivel național, cum ar fi Romeo Ioan Roșiianu sau Marian Ilea reușesc prin forțe proprii să mențină mereu aprinsă flacăra literaturii românești prin diverse activități culturale pe care le organizează atât pe plan local cât și județean.

Așa se va întâmpla și acum, astfel că, în perioada 3-8 octombrie 2018, în mai multe localități din Maramureș se va desfășura Tabără Internațională de Literatură sub titlul ”Maramureșul Unirii”, de acestă dată cu sprijinul Consiliului Județean.

La evenimentul mult așteptat vor fi prezente cele mai importante personalități ale literaturii din țară. Activitățile se vor derula în Baia Mare, Baia Sprie, Ocna Șugatag, Sighetu Marmației, Bârsana, Săpânța, Seini, Ulmeni, Târgu Lăpuș și Rohia.



Evenimentul este organizat de ”Asociația Social – Cultural - Creștină ”eCreator” unde Ioan Romeo Roșiianu este președinte.

Ioan Romeo Roșiianu, președinte: ”Asociația Social – Cultural - Creștină ”eCreator” se va ocupa de organizarea acțiunilor propuse, va stabili locațiile din primăriile în care vor avea loc evenimentele, va organiza întâlniri culturale și un program de vizitare a obiectivelor turistice și de cult. Totodată, va concepe un volum cu textele celor prezenți, la care se vor atașa și anexele cu principalele obiective turistice ale Maramureșului, în planșe color. Acest volum va fi o carte de vizită a județului nostru.”

Roșiianu ne-a dezvăluit câteva nume sonore care vor veni în Maramureș, în perioada mai sus menționată.

”Practic, aduc cei mai valoriși oameni ai literaturii din fiecare județ, pentru că fiecare județ are un Roșiianu și un Marian Ilea. Din cei care au confirmat îi amintesc pe: Mircea Arman de la revista ”Tribuna” din Cluj, Florin Dochia de la ”Revista Nouă” și ”Urmuz”, Nicolae Silade de la ”Actualitatea Literară”, Petre Rău de la revista ”Boema” din Galați, Dumitru Augustin Doman de la revista ”Argeș”, Firiță Carp de la ”Detectivul literar” și mulți alții”, a precizat scriitorul I. Romeo Roșiianu.

Tabăra Internațională de Literatură va fi un eveniment de mare anvergură, eveniment care va scrie o nouă filă a istoriei județului Maramureș.

https://www.ziaruldebaiamare.ro/nume-sonore-din-literatura-romana-vin-maramures-scriitorul-ioan-romeo-rosiianu-va-scrie-o-noua-fila-istoria-judetului-maramures

 

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro