The Best bookmaker bet365 Bonus

„Primăvara Cuvântului” sau locul unde este evidenţiată literatura contemporană


Într-o lume evident marcată de bombardamente informaţionale, de experimente literare mai mult menite să acopere lipsa de talent decât să definească nume noi sau curente literare, a veni astăzi cu propuneri de etatizare a spaţiului public poate fi un gest mai mult decât temerar.
În lumea lor proprie şi în confortul spaţiului redus şi neconcurenţial, promotorii literaturii de nişă se simt bine şi refuză să îşi înalţe ştacheta, refuză să se autodepăşească tocmai de teama propriului eşec.
De asemenea, orice pas făcut în largul acestui orizon altfel extrem de limitat îi sperie, iar faptul că nu sunt primiţi şi văzuţi în mediile şi la manifestările cu adevărat selecte ale literaturii contemporane (şi) le justifică prin fals dispreţ, prin minimalizare.
Ei bine, pornind tocmai de la aceste triste realităţi, demersurile „eCreator” vin să încerce un anumit proces de etatizare, scopul vădit fiind acela de a despărţi cumva apele de uscatul literaturii, demers în măsură să-i marginalizeze pe amatori şi să îi lase-n lumea lor de vise, pentru că zgomotul făcut de ei tinde să acopere vocile celor care au cu adevărat ceva de spus.


În prezenta antologie am adunat 75 de poeţi şi 10 prozatori, iar cele aproape 500 de pagini alocate lor se constituie - ca şi în cazul celorlalte demersuri ale noastre - într-o adevărată rampă de lansare pentru cei aflaţi la început de drum, datorită alăturării lor creaţiilor lor cu cele ale scriitorilor deja consacraţi.
Din aceştia 15 sunt scriitori din diaspora românească şi asta ne bucură , deoarece arată strânsa legătură cu spaţiul şi simţirea locului.
„Primăvara Cuvântului” se constituie astfel într-un loc în care continuăm să dăm credit Cuvântului şi Valorii, tocmai pentru că niciunul din cei implicaţi nu a uitat faptul că la începutul lui de drum a fost ajutat, la rândul lui.
„Primăvara Cuvântului” devine treapta pe care se păşeşte pe calea cea bună, locul de unde scriitorul îşi oferă şansa vederii panoramice a literaturii, iar prin simpla alăturare cu nume importante ale literaturii române contemporane îşi oferă tocmai cadrul concurentia de care are nevoie in propriul proces de devenire.
O astfel de antologie rezolvă grava problemă a proastei circulaţii a informaţiei culturale de calitate, a cărţii în particular, deoarece până şi celui mai avizat cititor sau iubitor de cultură îi este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil să fie la curent cu ce se întâmplă în largul ţării şi în diaspora noastră literară.
Cărţile apărute-n exemplare puţine, ca să nu zicem direct în tiraje conspirative fac imposibilă o adevărată cartografiere a pulsaţiei artistice de pe la noi.
Tocmai de aceea, prin alăturarea vocilor a 75 de poeţi contemporani şi a altor 10 prozatori dăm posibilitatea cititorului avizat de a avea la îndemână un adevărat îndrumar, pentru că grupajele şi textele selectate pentru fiecare autor în parte sunt îndestulătoare pentru a-şi putea forma o minimă părere obiectivă asupra operei acestuia.
Această corectă receptare a demersului nostru şi faptul că ne-am împlinit şi atins mereu menirea este confirmată şi reconfirmată de faptul că sunt mulţi autori care pot fi regăsiţi şi în alte antologii făcute de noi.
Un semn şi un însemn că facem ce trebuie!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata