Obiceiuri la început de an în Țara Lăpușului

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Marți, 17 Ianuarie 2017 07:20

Scris de Corina Isabella Csiszár

Accesări: 907

Obiceiul de a sărbători începutul  anului este întâlnită  pretutindeni, la toate popoarele cu  intenţia de a asigura belşugul material şi prosperitatea colectivităţii umane. La Dămăcuşeni  de Revelion se făcea Batyus bál (balul straiţelor). Mergea lumea de acasă  cu batyu (traistă) în spate, cu  mâncare şi băutură. Pe vremuri se făcea la o casă, apoi s-o făcut la căminul cultural. Fiecare îşi ducea mâncăriuca de acasă şi acolo făceau Revelionul împreună. Muzicanţii erau aduşi în 15 decembrie şi stăteau vreo două săptămâni, până după Revelion. Erau patru-cinci muzicanţi. Banii pe care-i strângeau de la colindat, erau pentru muzicanţi. Dacă nu ajungeau banii, trebuia să pună fiecare din buzunar. De obicei le ajungea, că lumea ştia şi le dădea bani, ca să poată să-şi acopere toate cheltuielile.

(Dămăcușeni) În ziua de Anu' Nou méré lumea şi aducea apă din vale cu coroană de arjânt şi cu aceie te spălai, tătă casa, să hie anu' bogat.  (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Raveca Hereș, 70 ani, Costeni, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar  Nr. L/04/2008)
    Mai  demult se făcea calendar de ceapă să vedem cum a fi  anul. Se scriu cele 12 luni pe o foaie de hârtie. Să  curăță o ceapă și se desface în 12 bucăți. În dreptul fiecărei luni se pune o bucățică de ceapă. În fiecare bucată de ceapă, să pune  sare. Să  videm cum a fi  anul:
-Sper ca în decembrie să  fie zăpadă, să  putem umbla a colinda;
-Sper ca în ianuarie să  fie un pic mai  rece, să  fie înghețat drumu și să  putem umbla;
-În februarie sper că  s-a înmuia vremea să  fie un pic mai  cald;
-În martie  sperăm să  vedem brânduși și ghiocei;
-În mai să  sperăm să  fie cald, să putem ieși la munca câmpului;
-Să  fie  cald în iunie – august, să  putem merge a ne scălda și să  se coacă fructele;
-În septembrie să  fie vreme bună ca să  strângem recolta.
Doamne, ajută, să  fie un an bogat și să  avem recoltă.
Calendarul se lasă  așa până a doua zi  dimineață. Și vedem cum a fi fiecare lună mai  uscată, mai  umedă. Dacă sarea rămâne uscată în luna respectivă, va fi  vreme bună, dacă sarea se înmoaie, luna va fi ploioasă. Cu cât se umezește mai  tare sarea, cu  atât va fi vremea mai  ploioasă sau  va ninge. Se pune grâu într-un blid și se toarnă apă peste el. Se face cruce peste blid și se așteaptă. În continuare se ia un mănunchi  de busuioc din care se desfac fire și se pun la icoană să  fie de bun augur, să  fie  cu  noroc; se face cruce. Se pune busuioc și sub pernă ca să-l visezi  pe cel sortit. (Culegător Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Nicolae Pop,  Lăpuș, 2015, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar Nr. L/03/2015)



    Vergelul

    
    Petrecerea cea mai îndrăgită de săteni era Vergelul. Acesta reprezintă o hore ţărănească organizată de un grup de feciori, a doua zi de Crăciun sau de Revelion. Aceştia se ocupau de angajarea muzicanţilor, căutau o gazdă pentru Vergel. Feciorii umblau prin sat  şi invitau fetele. Cele care n-au  fost  chemate, nu participă la Vergel. Fetele se ocupau de bucate iar feciorii angajau muzicanţi. „Dansul înseamnă celebrare, dansul este limbaj. Limbaj dincoace de cuvânt. Și oare ce este această febră în stare să  cuprindă și să agite până la frenezie orice creatură, dacă nu manifestarea, adesea explozivă, a instinctului Vieții, care aspiră la suprimarea oricărei  dualități a lumii temporale, pentru  a redescoperi dintr-o dată unitatea originară în care trupuri  și suflete, creator și creație, vizibil și invizibil se regăsesc și se contopesc, dincolo de timp, într-un extaz unic.” (Jean Chevalier,  Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri,  vol. I,  Editura Artemis, București, 1995,  pag. 427)
    În Costeni începând cu Postu Crăciunului, feciorii prindeau a-şi face rând de fete. În fiecare seară să aibă câte-o fată, s-o ducă la Vergel. Nu se mergea  separat,  fiecare mergea întâi cu prietenul, cu drăguţul. Dacă fata nu avea drăguţ, mergea cu neamuri, cu vecini, cu preteni. Erau cinci seri de vergel: trei  la Crăciun şi două la Anul Nou. Și trebuia să aibă cinci fete fiecare fecior. Care erau băieţi mai buni duceau şi câte două, trei fete într-o seară, să nu şadă acasă. Dacă nu te chema nimeni, şedeai acasă. Vergelu se face  acum la cămin. Da' mai-nainte se făcea la două case, mergea un grup în partea de jos a satului şi un grup în partea de sus a satului. Oamenii căsătoriţi îşi făceau aparte, la Bobotează. Atunci era Jocul însurătorilor, aşa se numea. Se strângeau zece, cinșpe perechi și  căutau o casă și muzicanţi. Se strângeau în seara de  Bobotează. Se duce mâncare şi băutură. (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer Raveca Hereș, 70 ani, Costeni, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar  Nr. L/04/2008)
    La noi în Suciu de Sus, demult, când eram eu pă timpuri, copil, să făcea Vergel şi pentru copilaşi. Şi cântau la fluier, venea cu noi un cioban şi un meşter care cânta la fluier. Mergeam la biserică şi de acolo ne duceam la fete la chemat. Să zie la casa unde să  ţinea Vergelul, că  altfel nu veneau nechemate. Fiecare chema, ne împărțeam în patru-cinci grupuri şi mergeam şi chemam din fiecare parte a satului. Vergelul de copii se ţinea într-un singur loc la biserică, de acolo ne strângeam: mergeam a chema la fete. Care cu care. Tot câte doi. Şi se ţineau mai multe Vergeluri în sat. Fetele, ne aşteptau cu  băutură, cu mâncare, colac, prăjituri, jumări, horincă. Ne serveau şi spuneam:
- Uite, bade, am venit ca să ne lăsaţi fata sau fetele – dacă erau mai multe – cu noi la Vergel.
Vergelul nost e la nănaşu' Sofronea în casă şi să ziniţi şi dumavoastă să petreceţi. Petreceam  ce petreceam la părinţii fetei şi apoi plecam. Mergeau fetele cu noi, le mai drăgăleam. Api făceau Vergel la cinci-şase case. Mergeam la toate. Ne strângeam seara toţi, şi petreceam până târziu.
A doua seară, iară ne adunam, era a doua zi de Crăciun. Se începe un program de şezut la masă.
- Tu şezi cu mine la masă, Lucreţie?
- Nu, că o zis cela că să şed cu el.
Noa, bun, întrebam alta:
- Tu, Ludovică, tu  şezi cu mine?
- Şed.
- Noa, bine, pune plăcinta pă lespede.
Tizeşii angajau muzicanţii. Care aveau  fete se aşezau cu  ele la masă. Care n-aveau fete,  plecau  acasă sau mai  şi rămâneau, mai  puneau  o ţuică, mai  şideau. Noi care eram  cu  fete duceam  ţuică, fetele aduceau  jumeri, prăjitură. Şi atunci veneau şi mamele fetelor cu  mâncare. Dacă n-avea mamă, venea o mătuşă sau  o soră. Şi se  începea un ospăţ acolo, de numa' în Caana Galilei ai  văzut minuni de acele. Cum s-o gătat jocu', ne aşezam la masă. Din mâncările care se aduceau  acolo, din toate luam câte o bucăţică de carne, una de cârnaţ şi făceam trei porţii de mâncare la muzicanţi. Şi îi serveam. Api erau dopuri de plută şi o pus dopuri  demnicate (tăiate) la muzicanţi în carne. Api rodeau că  ziceau  că nu-i fiartă, ori nu-i friptă  carnea. Pi noi făceam haz. Stam până răsărea soarele, jucam şi petreceam; api mergeam cu  fata acasă, o petreceam.  A treia seară, de la Vergel mergeam da' mai devreme şi jucam, mâncam, da' nu şedeam mai mult de ora unşpe' noaptea. Cam cinci seri se făcea Vergel, trei seri de Crăciun, de Anu' Nou şi de Bobotează. (Colecţia Corina Isabella Csiszár, Tradiții de iarnă la românii și maghiarii din Țara Lăpușului, din revista Memoria Ethnologica, an XII, Nr. 44-45, Editura Ethnologica, 2012, pag. 223-224)
    La noi Groșii Țibleșului în zâua de Crăciun veneau chemătorii la fete să le cheme. Nu se duceau fetele la Vergel dacă nu le chema de acasă. În ziua de Crăciun fetele să pregăteau cu cârnaţi, sarmale; de la biserică feciorii se  împărţeau câte doi şi se duceau să cheme fetele. Şi se adunau până sara pe când gătau de chemat toate fetele şi se duceau la joc. Începea pe la cinci, şase seara şi a doua zi de Crăciun începea pe la două ziua.  Şi petreceam trei zile, abia aşteptam. În trei, patru locuri din sat, se făcea Vergel, la casele de oameni dispuşi să facă joc. Era în trei zone din sat joc. Şi era ruşine să treci pă lângă un joc şi să nu intrii. Am trecut o dată pe lângă o casă unde era joc şi n-am intrat şi o strigat feciorii după  mine. (Colecţia Corina Isabella Csiszár și Maria Mirela Poduț, Obiceiuri de toamnă și iarnă din Groșii Țibleșului, din revista Memoria Ethnologica, an XIV,  Nr. 52 - 53, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2014, pag. 205)
    În Lăpuș intrau fetele în joc pe la 14-15 ani, nu mai  devreme. Când intra prima dată  în joc fata mergea singură, n-o ducea nime. Când se  începe jocu, punea muzicantu arcu pe ceteră și zicea De-a lungu, era melodia ceie, Pă lungu  îi zicea, era o învârtită. Fetele stăteau de o parte la gard și feciorii sub ștenă (scenă). Și eu mi-am chemat o fată la joc, cu  care m-am cunoscut dinainte și m-am înțeles cu  ea. Nu mai aștepta fata s-o chemi la joc dacă ați fost  înțeleși. Venea direct și-ți punea mâna pe umăr și începea jocu.  Nu mergeau feciorii după fete acasă să  le cheme la joc. Fetele mergeau mai  repede la ștenă.  Mamele mergeau  și ele după un ceas, două, să  vadă. Api feciorii mai  lăsau fetele să  joace  în mijlocul  căminului  și ei jucau  pe margine. Le luam și le înconjuram pe fete. Și api încet se  trăgeau  ele într-o parte. Veneau mamele să  vadă cine, care, pe a cui o joacă. Și nu juca fecioru  numa cu  o fată, juca cu  mai  multe. Numai dacă discuta cu ea juca toată ziua numai cu  aceie, dacă era de se-nsurat. Altfel nu, dacă  n-avea prietenă, juca cu  mai  multe. Api ne mai  certam, ne mai hârâiam între noi.  Mai  ajungeau  și la bătaie când se  uitau doi  feciori  la o fată. (Culegător Corina Isabella Csiszár, performer  Dochia Buda, 55 ani, Lăpuș, din Arhiva C.J.C.P.C.T. Maramureș, Dosar  Nr. L/04/2008)