”Cenaclul de la Satulung” (eCreator, nr. 3)

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Vineri, 29 Ianuarie 2016 06:04

Scris de ION BOGDAN

Accesări: 1104

(I - POEZIA)
Este/a  fost  Vineri, 15  ianuarie. Am  rămas  tineri, din  sute  de  ani/cârlani  care  ne  apasă  pe  umeri. Nici  nu  ne  pasă!
Am  străbătut  drum/dromos, lung/prelung  până  la  Satulung. Acolo  se  sărbătorea ”Ziua  Culturii  Române”. Cu  invitați  neevitați  din  lumea  de  azi, de  ieri, de  mâine. Cine  îi  va  mai  ști?
Erau  acolo  Tedy  Ardelean, sălăjanul  de  la  Moigrad/Mărgradul  din  corindele  foarte  mândre: ”La  curtea  Mărgradului, Lilion/ Paște-și  murgu  Iancului, Lilion/ Murgu-și  paște  și  rântează, Lilion/ Iancu  doarme  și  visează, Lilion./ Și  visează  că  se-însoară/ Și-și  ie  o  fată  fecioară/ Floare  dalbă  lui  Ion./ Da  pe  fată  cum  o  cheamă? Lilion/ Mărie  de  bună  samă, Floare  dalbă  lui  Ion”.
Cum  să  nu  te  bucuri  de  cartea ”Cenaclul  de  la  Satulung” ( al  treilea  volum  eCreator  de  416  pagini!), realizată  de  eCreator, prin  Ioan  Romeo  Roșiianu, împreună  cu  un  colectiv  redacțional  de  invidiat: acolo  se  curprind, cu  mici  cu  mari/mai  afirmați/deformați  întru  poezie.

Atâta  de, chiar, mulți. Și  mai  buni, dar  și  mai  celor  care  încearcă  să  îngaime  cuvintele. Laudă  lor, pentru  încercare. Pentru  a  se  rosti  întru  Cuvinte ”ce  din  coadă  au  să  sune”!
A  fost  acolo  toată  faima  a  întregului  județ (dacă  județul  înseamnă  Baia  Mare  și  împrejurimi!), aproape  toți  poeții/prozatorii. Un  gând  mi  se  îngăima  în  minte: cine  este  acel  care  minte  și  și  are  minte? Cine?
Mai  așteaptă, vecine! Să  auzi  o  poveste! Povestașul  a  plecat  repede. Unde  avea, ne  apărat, să  se  repede? A  bătrânit, se  a  hrănit  cu  vegetale; are, deja, riduri. Are  de  toate. De  pe  când  era  pază – Dumnezeu  să  îl  vază! – la  Turnul  de  Aerisire  al  Minelor  deja  desființat. Ca  un  Charon, fără  de  luntre, rămasă  în  Desiștea  lumii  de  azi. Ca  un  barcagiu  care  ne  trece  din  lumea  de  ieri  în  aceea  de  azi. Poate  în  lumea  de  mâine! Nouă, celor  de  azi, ce  ne  rămâne? Cui  vom  rămâne?
A  fost  o  zi  în  care  ne-a  cinstit  și  Prefectul  Rohian, venit, ca  un  călugăr  de  la  Rohia. Ne-a  fost  dor  de  el, să  ne  spună, alături  de  primarul  Mureșan  Bujorel, că  totul  se  face  prin  faptele  noastre  bune, prin  puterea  de  decizie  în  această  lume.
A  fost  o  zi  bună, ansamblul ”Cununa  Chioarului”, condus  de  Smical, ne-a  și  jucat  un  joc  de … Codru. Chiar  bine  au  jucat. Erau  mai  tineri  ca  noi, erau  frumoși.
Se  simțea  peste  tot  prezența, iluzorie  și  statornică, a  lui  Mihai  Eminescu.
Mi-am  adus  aminte  de ”Memento  mori”. Un  poem  al  lumilor  trecute  și  și  cele  prezente/viitoare. Cum  poți  să  fi  fost  întru  o  lume care  a  fostără, dar  și  aceea  care  va  fi? Asemene  unui ”corn  de  aur” ce ”răsună-n  depărtare”. Este  acolo – în  carte – un  poem  frumos. Un  poem  care  se  numește ”unelte  de  precizie  lângă  sâmburii  de  pe  farfurioară”, de  Ioan  Dragoș. Poate  se  apucă  de  numărat  sâmburi. Poate  că ”strigă  gura  fără  stăpân/ ce  dimineață  caldă  e  aceasta/ aici  nicăieri/ în  această  atât  de  frumoasă/ atât  de  încăpătoare  absență/ în  care  am  pus  ordine/ și  sunt  fericit…”.
Cum  să  poți  să  treci  peste  asemenea  gânduri/gândiri ? Peste  Dumitru  Fânățeanu  cu  ale  sale ”Hotare  fluide”: ”Iubito, au  înflorit  teii, surâs  rotitor/ La  margini  de  zări  hotare  aprinde/ Înalță  în  suflet  visare  și  dor/ Murmurul  umbrei  de  ierburi  se  prinde”.
Nu  pot  să  trec  peste  Lucian  Perța. El ”perțește! când  nu  te  aștepți. Când  îi  vine. Ca  și  când  ar  fi  venit  TOTO-CIRIBIRI, Vrăjitorul  în  armâna  uitată  de  Arimi, de  Vrăjitorul – Ciri-Biri – atâta  de  flămând  în  această  lume  de  două  parale… Lucian  Perța, un  poet  reabilitat  în  parodie, mai  încearcă  să  și  scrie: ”Fir  cu  plumb  mi-a  fost/ însă  totdeauna-n  toate/ fericirea  iscată  prin  vers”. Nu  îl  credem, este  doar  o … parodie. Face  paradă … obligatorie  să  aibă  cuvinte ”ce  din  coadă  au  să  sune”, să  răsune  în  acest  Univers, printr-un  vers! Asemenea  cu  versurile  lui  Ion  Georgescu-Muscel  care ”Privind, tăcând  și  ascultând/ La  triste  poze  de  demult/ Mi-e  timpul  parcă  prea  adânc/ Uitat  în  clipa  cea  de  azi”. Și  are  dreptate  Lucian  Perța  scriind: ”Privesc  adeseori  tăcut/ La  ce  mai  am, la ce-am  pierdut,/ Unde-i  iubirea, unde-s  pruncii?”.
Apoi  vine  Dragomir  Ignat, taragotistul  cu  voce  mare – prin  taragot -, imaginând ”Acel  dans  macabru, lin  precum  o  undă/ Invada-va  clipa  trecerii-n  abis”, și, totuși, ”Trudesc  pe  vers  de  câteva  decenii”. Și  mai  trudește  încă ”Precum  un  călăreț  cu  Pegas  șchiop”. Hopa-hop! Hopa-hop! Hop.
Mai  vine  Vasile  Dan  Marchiș: ”Prea  lungă-i  viața/ spre  a  fi/ vis”, deși  ”acest  anotimp  e  unul  contrafăcut” și ”nu  ne-a  fi  ușor”.
Vine   și  Vasile  Morar ”cântând  din  flaut”. ”Scrisul  meu  ca  pasărea  plutește/ lângă  scrisul  tău. Nu  te  mai  caut/ preoții  cântă. Cei  prezenți  ascultă/ două  schelete  cum  rostesc  la  flaut”. Vasile  Morar  este ”Îngerul  cu  aripa  tăiată”, care  recunoaște  că ”Nu  despre  mine  este  vorba  acum”. Ca  despre  cine  ar  fi  vorba  acum/în  mintenașul  (en  français, se  spune  maintenante  clipei  de  azi, care  nu  demult  a  fost  ieri).
Partea  de  versuri  este ”terminată”/încheiată  de  Ioan  Voicu, cu  o ”Baladă  tânără”, care  începe  la  vârsta  sa, cu  versificare: ”când  eram  odată  tânăr/ mă-nveseleam  cu  nopți  pe  umăr/ și  mă  rătăceam  prin  lumi”.
Apoi  vin  pruncii, elevii (în  ce  clasă, că  nu  scrie, or  fi  fiind?). În  Cenaclul  condus  de  GELU  DRAGOȘ, vin  toți. Nu  numai  cei  care  știu  doar  să scrie, dar, mai  ales cei  care  scriu  și  bine. Să  vedem  ce  scrie  Răzvan  Dărăban: ”Cad, cad  mii  de  fulgi  neîncetat/ Și  mii  de  copii  atrag/ Și  mii  de  zâmbete  smulse  în  fiecare  secundă  din  viața  lor./ O  clipă  te-ai  întors  și-au  dispărut./ Dar  sunt  alte  mii  în  urma  lor.”. Sau  Andreea  Gherghineanu: ”Boabele  de  rouă  ce  nu  au  încetat  să  apară, erau  lacrimile  lor  de  dor  după  soare – uriașul  policandru  al  cerului”. Sau  Doroteia  Maghear: ”Lebăda  alvastră  se  uită  pe  fereastră,/ Ne  privește,/ Vă  privește,/ Se  pare  că  se  gândește”. Sau  Călina  Sabou: ”A  venit  în  fața  mea/ Un  fulg  muic, un  fulg  de  nea,/ El  se  joacă  în  splendoare/ Fără  aripi  zburătoare”.Ori, nu  cel  din  urmă, Alexandru  Suciu: ”Dacă-aș  fi  ce  nu  sunt  încă,/ Aș  colinda  printre  stele/ Să  mă  fac  una  cu  ele…”.
Nu  putem  trece  peste Ioan  Romeo  Roșiianu, ”grijitorul” acestei  culegeri  de  texte, cu  mare  mirare  că  există ”eCreator” și  în  Maramureș, Țară  voievodală  unde, cum  afirma  Nicolae  Ioarga, s-a  scris  pentru  prima  dată  ”Biblia  în  românește”. Ioan  Romeo  Roșiianu, de  pe  lângă  Roșiorii/soldații  de  veghe  din  Roșiorii  de  Vede, încearcă, mai  bine/ mai  neaplecați  nimărui – cum  se  rotacizează  în  Maramureș -, un  gând ”Într-o  altă  viață  viitoare”: ”și  că-ntr-o  altă  viață  viitoare/ când  cerul  s-o  găti  de-o  insomnie/ o  să  plătim  cu  ceasuri  de  ninsoare/ și  că  lumina  liniște- o  să  fie”.
De  citit/recitit  Cartea ”Cenaclul  de  la  Satulung” (eCreator, nr. 3). Cuprinde  Poezie, Parodii, Literatura  copiilor, Proză, Teatru, Eseu, Interviu, Memorialistică, Tradiții, Critică  literară, Monografii.
Este  mult? Este  prea  mult? Este  totul? Poate  că  da, poate  că  nu.
Pe  viitor  ne  vom  ocupa  de  fiecare  din  aceste  capitole ”capitale”. Cine  ne  va  publica  aceste  gânduri ”îngândurate”?