O privire critică "din spatele pendulei"

Detalii

Categorie: Cultura

Publicat: Vineri, 12 Iunie 2015 06:26

Scris de Nicolae Scheianu

Accesări: 1126

„În spatele pendulei” este titlul volumului de debut al poetei Elena Cărăuşan apărut la Editura „Proema” din Baia Mare, ilustrat cu desene aparţinând cunoscutului artist plastic maramureşean Ioan Marchiş. Poemele, în general ample, construite pe cadrul unei idei generatoare, care susţine şi mesajul liric, se încadrează la o primă privire, în genul poeziei de reflecţie şi de atitudine în faţa societăţii contemporane şi a umanităţii, în general, aflate în criză de identitate şi în declin moral, lipsite de compasiune şi de înţelegere faţă de semeni. Aceasta nu înseamnă că ne aflăm în faţa unei poezii moralizatoare şi nici că poemele, multe discursive, sunt lipsite de lirism şi emoţie.

Autoarea reuşeşte o îmbinare constructivă a acestor termeni, rezultând o poezie cu un conţinut pertinent, demn de luat în seamă, obţinând un efect pozitiv, reconfortant asupra cititorului: „Grei mi-s paşii împiedicaţi în noroiul pământului/Dar fruntea m-ar smulge din corpul lumesc/...nebunie, ceata de forţe, mulţimi disperate/Sunt ecrane schimbate prin zaruri aranjate/”(Premoniţie). Între poetele maramureşene din aceeaşi generaţie, (Ileana Şteţco, Claudia Tomescu, Rodica Brad Păuna), Elena Cărăuşan se singularizează prin tonalitatea rostirii şi prin pregnanţa tematicii socio-morale abordate în mai multe poeme vizând rostul individului în lume, posibilităţile sale de transcedere dincolo de existenţa pământeană, sentimentul finitudinii fiinţei, imposibilitatea comunicării trăirii profunde, plenare, etc. Luând ca exemplu, în acest sens, poemul „Cireşe amare” este de observat faptul că în cele 15 strofe „clasice” ale poeziei, este „narată” „povestea” unei fete obligate de sărăcie şi de promiscuitatea de acasă să cerşească pe stradă în frig şi în ploaie, deşi este bolnavă şi plăpândă, în timp ce lumea trece indiferentă pe lângă fetiţă, care se prăbuşeşte după un timp pe asfalt, epuizată şi sfârşită de suferinţă, dar – dincolo de „naraţiune” se poate simţi substanţa lirică, duioşia cu care intervine în text poeta: „Deodată un trecător cu grabă-i strecoară/Nişte cireşe coapte în mâinile răcite/Roşu din fructe resemnarea-i înfioară/Cu amintirea mamei şi-a vieţii fericite/...Îşi aminteşte cum cineva a ridicat-o/Un pumn de cireşe mamei să-i pună/În sicriu, de bun rămas, apoi au luat-o/ Şi-n jur n-a mai văzut nimic, decât ţărână”/.
Acelaşi mod de construcţie,  aceiaşi abordare lirică se poate observa şi în alte poeme, precum în „Lumea de taină”, "Adevărata iarnă" sau "Durere de oameni". În cuvintele care însoţesc cartea, pe coperta a patra, scriitorul şi jurnalistul Marian Ilea sesiza corect dominanta cărţii: "Apar şi dispar personaje delicate, apăsate de curgerea implacabilă a unui timp social, toate venite dinspre o imaginaţie debordantă. În acest volum de debut, dominatoare este tristeţea că trăim într-o lume dură, cu mecanisme absurde, în care rosturile lacrimei sunt de mult uitate şi, aproape, întotdeauna desuete" Cu greutate în calitatea bună a lirici poetei maramureşene sunt poeme precum "Yin şi Yang", "Artificial", "Echinocţiu", "Recviem de toamnă" şi, cu o notă specială, poemul care dă titlul volumului, "În spatele pendulei", poemul de referinţă al cărţii, poemul care dă măsura capacităţii poetei de a vedea în timp, de a surprinde fragilitatea şi efemeritatea fiinţei dar şi puterea ei de a ieşi "din spatele pendulei" pentru a plonja în "înaltul vinovat", pentru a aspira la ceea ce dă măreţie existenţei omeneşti pe pământ. "În spatele pendulei/limbi inegale de timp monoton/ în linişti de clepsidră se rotesc".  "Timpul inegal" este destinul sub care ne naştem iar poeta reuşeşte să transmită nu numai emoţie prin poem ci să dea poemului şi dimensiunea metafizică necesară, cea care-i conferă valabilitate şi valoare. Poemele cu tentă socială în care poeta deplânge degradarea vieţii de zi cu zi, decăderea socială şi lipsa compasiunii umane faţă de cel aflat în suferinţă  cum sunt "Adevărata iarnă" sau "Cântec de ţară", de exemplu, există imperfecţiuni de construcţie sau o anume previzibilitate a lexicului din conţinut dar cartea este, în ansamblu, volumul unei poete  "stăpână pe uneltele sale" cum se spune, o poetă sensibilă şi convinsă de posibilitatea "îmblânzirii" fiinţei prin cuvântul scris, o poetă înclinată spre poezia în care viaţa omului prins în capcanele şi năvoadele societăţii nu trec neobservate. În versurile poemelor din acest volum  există multă prospeţime artistică şi ideatică, dată de o viziune "omenească", plină de compasiune şi de conştiinţă de sine asupra existenţei omeneşti la începutul unui mileniu tehnicizat dar dezumanizat şi dezumanizant în care "îndreptările", fie ele şi prin mijloacele poeziei trebuie făcute, ca un strigăt de furie şi de mânie dar şi ca un îndemn la veghe. "Norocoşii ochi ce ştiu să privească", cum sună începutul unui poem  din carte, vor descoperi în volum o autoare pentru care poezia este un mod permanent de existenţă.