The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Prefectul Anton Rohian le propune elevilor de la Liceul de Arte Baia Mare să picteze portretul episcopului Mihail Pavel, ca temă pentru atestat


Prefectul Anton Rohian a fost prezent miercuri, 27 ianuarie, în rândul elevilor de clasa a XII-a, Secția Arte Plastice, de la Liceul de Arte din Baia Mare. El a fost însoțit de dr. Laura Ghinea, președinta Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Baia Mare. Gazde au fost directorul Dan Filip, directorul adjunct Felix Feldman și profesoara Rozalia Iura. Motivul pentru care prefectul ing. Anton Rohian a dorit să se întâlnească cu elevii a fost inițierea unui proiect care constă în stabilirea temei pentru lucrarea de atestat din acest an ca fiind portretul episcopului de origine maramureșeană Mihail Pavel. Inițiativa este o continuare firească a demersurilor din ultimul an și jumătate ale prefectului de Maramureș, care au constat în montarea unei noi plăci pe mormântul episcopului din Biserica din Slatina, Ucraina, și a unei plăci comemorative pe peretele exterior al aceluiași lăcaș de cult.

Omul călător în concepția Prof. Mihai Pop


Marea despărțire nu reprezintă în concepția tradițională o încheiere definitivă a destinului individului, dincolo de care nu mai există nimic și nu se mai continuă nici o legătură cu lumea viilor, ci o trecere ireversibilă, din lumea aceasta în “lumea de dincolo”.

În ceremonialul de înmormântare, accentul este pus pe secvențele care marchează marea despărțire și pregătesc marea trecere. Moartea este concepută, imaginar, ca o lungă călătorie, marcată și pe plan ceremonial, într-o lume similară acesteia de aici, deși opusă ei.

Suita cântecelor ceremoniale de înmormântare se grupează în două serii paralele. Prima serie are un caracter general, fiind alcătuită din:

cântecul zorilor, interpretat la casa mortului în zorii celor două zile dintre moarte și înmormântare;

cântecul de rămas bun, cântecul mare în care defunctului i se dau sfaturi pentru marea lui călătorie;

Circa cinci mii de spectatori au participat la spectacolele din prima stagiune a Secției de Teatru a Centrului Cultural Sighetu Marmației


După o întrerupere de peste un sfert de veac, Centrul Cultural Sighetu Marmației a reluat, în anul 2015, activitatea  secției de teatru ! Cu peste patru decenii în urmă la Sighetu Marmației avea loc premiera spectacolului cu piesa “Plicul” de Liviu Rebreanu, care marca deschiderea oficială a Teatrului Popular sighetean. Au urmat o serie de spectacole în care au jucat medici, profesori, funcționari și angajați a intreprinderilor sighetene, spectacole regizate de actori sau regizori de la teatrele din Baia Mare, Cluj Napoca sau Satu Mare.
În cadrul proiectelor Centrului Clutural Sighetu Marmației de revigorarea a activității artistice de amatori, au fost montate piesele: „Un musafir neașteptat”, de Ludovic Bruckstein, „O noapte furtunoasă” de IL Caragiale și „Janka”  de Oscar K. Speace, regia artistică Dorel Todea.

GHEORGHE CHIVU - COPILĂRIA, ŞCOALA ŞI PRIMELE SEMNE ALE DEVERII CA ARTIST


În revista Tribuna nr. 24 din 16 iunie1966 găsim un interviu în care Gheorghe Chivu evocă anii copilăriei : „M-am născut într-un sat de oameni aspri, duri ca şi sărăcia lor de pământ peste care ploile se îndurau foarte rar să se abată, iar când poua, satul întreg lua parte la jocul paparudelor. (...)La noi se dă apa de pomană la înmormântări, ca un dar scump şi rar”. Primul contact al poetului cu arta se întâmplă la Chirnogeni: „...prima întâlnire cu o operă de artă plastică este statuia în piatră şi mulajul de la primărie, a monumentului eroului din satul nostru Chirnogeni. (...) Acest monument, murindu-i tatăl în război, mă înfiase spiritual, îmi era tată”.
Primele cântece şi versuri populare le-a auzit de la mama sa, Demetra dar şi da la tată său (Dobre) care era un bun povestitor, cunoştea literatura populară, baladele şi legendele locului.

LAURENȚIU ULICI și CEI CARE VIN


Plecat dintre noi  la 57 de ani, cu 15 ani în urma, Laurențiu Ulici lasa așa cu le dorea mai tinerilor săi confrați ”dâră apasată pe harta literaturii române”  Fără a ne ocupa acum de meritul uriaș pe care la avut la înființarea și continuitatea Festivalului de Poezie de la Sighetu Marmației pe distinsul critic și președinte al Uniunii Scriitorilor,” inimitabilul, ingeniosului, memorabilului Laurențiu Ulici” (Lucian Vasiliu) ar trebui``să-l iubim mai departe și să nu-l tulburăm” cum spunea Varujan Vosganian și să trecem la textele pe care le-a scris. Unul din ele e publicat la 1 ianuarie 1989 în revista Contemporanul și se intituleaza Cei care vin. Aproape întreaga viața a dedicat-o tinerilor creatori și nu putea încheia ultimul an de dictatură decât scriind tot despre tineri. Un simț estetic extraordinar l-a însoțit mereu și nu l-a părăsit niciodată pe marele critic.

Metamorfozele romanului lui Nicolae Breban


Creaţia lui Nicolae Breban suscită şi va suscita în permanenţă diverse şi multiple interpretări, chiar consideraţii de ordin estetic şi literar. Opera sa monumentală (peste 15 mii de pagini) deschide un larg câmp de cercetare şi interpretare, mai ales că, Nicolae Breban a creat în două perioade diferite, păstrându-şi consecvent crezul artistic. Dacă la data apariţiei, unuia din cele mai importante romane ale sale Bunavestire, nu i s-a recunoscut în totalitate valoarea,  într-o anchetă literară iniţiată de revista Observator cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie 2001) romanul Bunavestire este plasatîntre primele zece romane româneşti ale secolului XX ( iar alte patru - Animale bolnave, În absenţa stăpânilor, Drumul la zid şi Don Juan - sunt clasate între romanele până la locul 60 dintr-un total de 150 de opere). Singurul autor în viaţă, care figurează cu un titlu între primele zece ale secolului trecut, ne-a mărturisit într-un interviu: „Bunavestire o consider cheia de boltă a creaţiei mele romaneşti, pentru că am făcut în această carte un exerciţiu tipologic revoluţionar, nu numai pentru România, o noutate care vine în linia tipologica dostoievskiană.

Credinţe şi superstiţii premaritale la ucrainenii de pe Valea Ruscovei


Lucrarea  de faţă se bazează pe mărturiile directe ale performerilor de pe Valea Ruscovei, satele Repedea, Ruscova şi Poienile de sub Munte, în luna iulie, 2007.

     Preocupările, foarte susţinute, pentru căsătorie, în sărbătorile de iarnă, comportă o explicaţie imediată. După Crăciun, Anul Nou şi Bobotează, urmează Câşlegile, perioadă a ciclului calendaristic când se fac cele mai multe nunţi în sat. Era firesc ca fetele să se folosească de puterea marilor sărbători în vederea unui măritiş cât mai apropiat. ( v. şi Viorel Rogoz, Consideraţii etnografice asupra obiceiurilor augurale..., în Tribuna, nr. 2, 12 ian. 1984, p.5 )

      Pericolul că ar putea trece Câşlegile fără ca măritişul să aibă loc apare ca o obsesie în gândirea fetelor de pe Valea Ruscovei. Văzând Câşlegile aproape trecute, fata se află în pragul disperării. De aceea, aceasta va încerca o influenţare magică a celui ursit, recurgând la o serie de practici magice.

Zonele etnografice ale României în contextul începutului de mileniu: conceptele de terra, ţară, voievodat, comitat, judeţ, regiune (Cu referire la Maramureş)


„Maramureşul – situat în cursul superior al râului Tisa – formează în privinţa topo-hidrografică un teritoriu închis din toate laturile, de dealuri mari şi munţi înalţi, ca o cetate, având ca poartă locul îngust lângă Hust, unde Tisa părăseşte locul său natal. Apele pătrund acest teritoriu, cum e pătrunsă frunza arborelui de nervele sale: râuri curg din toate marginile până la mijlocul ţinutului, unde Tisa toate le adună, primind de-a stânga râurile Mara, Iza şi Vişeul, de-a dreapta Apşa, Tarasul, Talaborul şi râul Neagova, toate aceste râuri se ramifică în văi şi vâlcele de o rară frumuseţe naturală, cum le are pământul clasic al Eladei şi al Italiei. Teritoriul Maramureşului având marginile sale naturale, numai puţine schimbări a suferit în decursul secolelor...”. Este cea mai frumoasă descriere a Maramureşului făcută într-o notă de subsol în celebra lucrare „Diplome maramureşene din sec. XIV-XV” a savantului Ioan Mihalyi de Apşa.[1]   

Eminescu şi Căile Ferate Române. Jefuirea României prin afacerea Strousberg. Titu Maiorescu, trădător de ţară


În prima ediţie a volumului POESII de Mihai Eminescu (editată de Titu Maiorescu, în 1883), din poezia DOINA lipseşte un vers: ”Şi cum vin cu drum de fier” („De la Turnu-n Dorohoi/ Curg duşmanii în puhoi/ Şi s-aşează pe la noi;/ Şi cum vin cu drum de fier/ Toate cântecele pier,/ Zboară păsările toate/ De neagra străinătate etc.”). Absenţa acestui vers nu este nici întâmplătoare, nici nevinovată.
Titu Maiorescu era un tip extrem de scrupulous şi de pedant când era vorba de textul tipărit, mai ales în cazul unei personalităţi uriaşe ca Eminescu. Absenţa versului este o omisiune intenţionată iar explicaţia, oricât ar părea de forţată, îşi are explicaţia în celebra afacere Strousberg. Prin această neinspirată tranzacţie, statul român concesionase construcţia căilor ferate unuia dintre cei mai mari escroci internaţionali de la vremea aceea, Bethel Heinrich Strousberg, mai exact concernului german condus de acesta.

GENIUL român care a murit misterios


La 15 ianuarie 1850, s-a născut poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (d. 15 iunie 1889).
La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

Cine este Eminescu?

Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent,

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro