The Best bookmaker bet365 Bonus

50.000 de maramureșeni vor fi testați gratuit pentru identificarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2


În ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc miercuri, 10 iunie, aleșii județeni au aprobat proiectul „TESTĂM PENTRU SĂNĂTATEA  MARAMUREŞENILOR”, o inițiativă prin care se dorește ca până la finalul anului în curs, să fie testați COVID-19, gratuit, 50.000 de beneficiari din întreg județul, care nu se înscriu în definițiile de caz prezentate în metodologia națională de testare.

Proiectul constituie una dintre acțiunile de debut ale parteneriatului administrativ și civic, în cadrul căruia Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare își unesc eforturile. Cele două administrații au o viziune comună asupra acestui proiect, care se dorește a fi o măsură specifică, implementată la nivel de județ, pentru a ajuta agenții economici să își reia activitatea. „Consiliul Județean Maramureș, alături de ajutorul financiar și logistic oferit de Primăria Municipiului Baia Mare, care își va asuma cheltuielile legate de testarea băimărenilor, vor putea contribui la recâștigarea încrederii cetățenilor că își pot relua activitatea la locul de muncă, în condiții de maximă siguranță.”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.



Principiul testării în masă a maramureșenilor se referă la o nouă metodă de testare, și anume testarea de grup prin metoda „pooling”, posibilă prin utilizarea capacității de testare automată a laboratoarelor de biologie moleculară. Spre exemplu, în cazul unui angajator care va dori testarea tuturor angajaților dintr-o secție, se vor preleva probe de la fiecare angajat, care apoi se vor stoca într-un mediu de cultură umed. Dacă una dintre persoanele testate este infectată, toate celelalte probe vor prezenta infecția. Dacă niciuna dintre persoanele testate nu este infectată cu virusul SARS-CoV-2, va fi suficientă testarea unei singure probe, pentru a indica rezultatul negativ la nivelul întregului grup. În cazul unui rezultat pozitiv, se va relua testarea efectivă a fiecărui angajat în parte. Prin testarea automată, capacitatea de prelucrare a probelor crește, iar prin utilizarea metodei „pooling” se face o mare economie, atât în ceea ce privește kiturile de testare, cât și în privința timpului alocat testării.

Proiectul urmeză să implementat de către Consiliul Județean Maramureș în cooperare cu Municipiul Baia Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie ,,Dr. Nicolae Ruşdea”, Direcţia de Sănătate Publică Maramureş, Municipiul Sighetu Marmaţiei, Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, Oraşul Vişeu de Sus, Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, Spitalul Judeţean de Urgență ,,Dr. Constantin Opriş Baia Mare și Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare. Administrațiile și instituțiile spitalicești implicate în acest proiect vor semna un acord de cooperare, prin care se vor stabili obligațiile fiecărei părți. Totodată, se va constitui o echipă de implementare a proiectului, care va coordona programările în baza unei platforme online.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Maramureș, județul nostru va fi printre primele din țară care demarează o astfel de inițiativă, remarcându-se încă o dată prin investițiile substanțiale în combaterea pandemiei. „Consiliul Județean Maramureș a fost, în această perioadă, unul dintre principalii actori implicați în lupta pe care județul Maramureș a dus-o în încercarea de a preveni răspândirea noului coronavirus, investind aproximativ 10 milioane de lei în această direcție. La nivel național, sunt puține administrații locale care au implementat un astfel de proiect de testare în masă. După București și Bihor, ne dorim să fim următoarea administrație din țară care propune un program de testare, paralel cu cel stabilit de Ministerul Sănătății.”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2020  -  powered by DSdata