The Best bookmaker bet365 Bonus

Jose Arnau, consulul onorific al Spaniei, o nouă vizită de lucru în Maramureș


Jose Arnau, consulul onorific al Spaniei a efectuat a doua vizită de lucru în Maramureș, în cursul zilei de luni, 10 februarie 2020, pentru a participa la întâlnirea cu vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan-Doru Dăncuș. Jose Arnau are drept circumscripție consulară județele Cluj, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava, iar întâlnirea a fost solicitată de consulul onorific al Spaniei, pentru a face informări cu privire la activitățile și propunerile sale referitoare la temele stabilite cu ocazia primei vizite.

În cadrul discuțiilor purtate în cabinetul vicepreședintelui Consiliului Județean, consulul onorific al Spaniei l-a informat pe vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș, despre acțiunile întreprinse de domnia sa pentru inițierea unor zboruri ăinternaționale din și către Spania, de pe Aeroportul Internațional “Maramureș”, despre identificarea unor posibili investitori în Maramureș în vederea creării unui parc industrial, dar și despre deschiderea pe care Provincia Castellon o are pentru o eventuală înfrățire cu Județul Maramureș.



Consulul onorific al Spaniei, Jose Arnau a precizat că dorește să faciliteze cooperarea dintre România și Spania prin implicarea în activitățile externe ale Județului Maramureș, dezvoltarea de relații economice, culturale și sportive, precum și încurajarea studiului limbii spaniole în învățământul preuniversitar și universitar românesc.”Avem posibilitatea de a facilita oferirea unei donații reprezentând cărți de literatură în limba spaniolă, care ar putea fi de ajutor tinerilor din România care studiază limba spaniolă. Totodată, există firme spaniole interesate să investească în Maramureș pentru a crea un parc industrial”, a declarat  Jose Arnau Uson, consulul onorific al Spaniei.

Vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș a precizat că și județul nostru manifestă deschidere în vederea construirii unui parc industrial, însă se impune transmiterea unor solicitări concrete din partea investitorilor spanioli pentru a se putea găsi soluții viabile. Totodată, părțile au convenit că se vor realiza demersuri comune și din partea administrației județene către operatorii de zboruri pentru deschiderea unor linii aeriene spre comunitățile din Spania, unde trăiesc mulți români.“Vom reconfirma și noi, ca administrație publică locală, aceste demersuri la companiile care realizează zboruri spre Spania. Totodată, ne vom arata dorința deschiderii unor linii aeriene permanente spre și dinspre orașele spaniole unde locuiesc mulți maramureșeni”, a conchis vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș.
În ce privește studiul limbii spaniole, oferta a fost primită cu multă bucurie și chiar s-a conturat posibilitatea deschiderea unui spațiu de carte, gen «raftul spaniol» în cadrul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu”.
Un alt subiect atins a fost varianta ca, în Maramureș să fie invitați managerii care se ocupă de proiectul «Barca Academy» de la FC Barcelona, pentru a concretiza un proiect fotbalistic comun pentru tinerii maramureșeni, în genul celor desfășurate în trecut la Cluj-Napoca sau București. ”Barça Academy” promovează și extinde la nivel global conceptele și sistemul FC Barcelona, un brand fotbalistic unic și creativ, recunoscut la nivel mondial și creat în timp de către cei mai buni fotbaliști și antrenori din lume.
În finalul discuției, consulului onorific al Spaniei i-au fost oferite câteva materiale reprezentative din Maramures, Jose Arnau Uson reafirmându-și disponibilitatea de a reveni cât mai curând în județul nostru, pentru cadiscuțiile purtate să se concretizeze în colaborări clare în viitor.


Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata