The Best bookmaker bet365 Bonus

Vești triste la ultima ședință ordinară a CJ Maramureș din 2019. Bugetul județul va fi redus cu 30% în 2020


Joi, 18 decembrie 2019, cu începere de la ora 12.00, consilierii județeni s-au întâlnit în ultima ședință ordinară a anului, în sala ”Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș, pentru a dezbate și a vota proiectele de hotărâre ale lunii decembrie. Întâlnirea a fost prezidată de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan.
Ședința a început cu un moment festiv, unde invitat a fost Nicolae Sabău, cetățean de onoare al județului Maramureș, care la începutul lunii decembrie 2019 a aniversat 90 de ani de viață și 70 de ani de activitate, iar executivul Consiliului Județean i-a oferit o diplomă de recunoștință pentru întreaga sa activitate. Totodată, aleșii județeni și-au exprimat aprecierea cu privire la tot ce a însemnat Nicolae Sabău pentru județul Maramureș.
După ședința desfășurată în comisia de buget-finanțate, plenul a adoptat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului, pe anul 2019. Înainte însă de a supune la vot acest proiect, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a dat o veste tristă pentru întregul județ, anunțând că, pentru anul 2020, bugetului administrației județene este cu aproximativ 30% diminuat față de 2019, ceea ce înseamnă că toate proiectele de investiții și programe trebuie gândite cu foarte mare atenție la stabilirea bugetului județului pentru anul 2020.

Șeful administrației județene a subliniat că nu dorește să politizeze acest subiect, însă a anunțat că va protesta public împotriva acestui mod de a acorda preferențial banii, ”unde cei care au vor mai primi, iar cei de la care nu au se va lua”. Bugete diminuate vor avea și toate unitățile administrativ-teritoriale mici, cum ar fi comune și orașe, iar creșterile se vor acorda doar marilor metropole.
 S-a votat, apoi, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al R. A. „Aeroportul Internaţional Maramureş”, pe anul în curs, dar au fost stabilite și prețurile medii ale produselor agricole, pentru anul fiscal 2020. Totodată, s-a votat și participarea Judeţului Maramureş la acţiuni şi evenimente din domeniul cooperării şi relaţiilor internaţionale, în anul 2020.
Aleșii au aprobat și participarea judeţului la evenimentele naţionale şi internaţionale de promovare turistică, pentru anul 2020, dar și proiectele privind identificarea imobilelor constituite din terenurile adiacente unor tronsoane din  DJ 187 și  DJ 109 F. În cadrul ședinței s-a adoptat și alocarea unei sume din bugetul judeţului, pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon - Clubul de Şah al Municipiului Baia Mare – echipa de şah, dar și majorarea tarifului lunar pentru un agent de securitate din cadrul Serviciului Județean de Pază Maramureș.
Un alt punct aprobat a fost cel privind stabilirea unor măsuri pentru selecția directorului economic şi a directorului de dezvoltare la R.A. „Aeroportul Internațional Maramureș”, dar și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. ”Drumuri – Poduri Maramureș” SA.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata