The Best bookmaker bet365 Bonus

Proiectul ” Beneficiile laptelui și produselor lactate în alimentația copilului” și-a desemnat câștigătorii


    Joi, 6 iunie 2019, cu începere de la ora 10.00, în sala Bogdan Vodă a Consiliului Județean Maramureș  a avut loc festivitatea de premiere a școlilor care au participat la măsurile educative a concursului „Beneficiile laptelui și produselor lactate în alimentația copilului”, ediția a II-a, din cadrul Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2018-2019. La concurs au participat 13 școli din județul Maramureș, fiind premiate toate.
    Astfel, locul I a revenit Școlii Gimnaziale Oncești, pe locul II s-au clasat Școlile Gimnaziale ”Dimitrie Cantemir” și ”Nichita Stănescu ” din Baia Mare, în timp ce pe locul III s-au aflat Liceul Tehnologic Traian Vuia” din Tăuții Măgherăuș și Grupul Școlar – structura GPN ”Popa Lupu” Sighetu Marmației. Au obținut mențiuni școlile gimnaziale ”Lucian Blaga”, ”Ion Luca Caragiale” și ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare, Școala Gimnazială ”Dr. Gheorghe Tite” Săpânța și Școala Gimnazială ”Ioan Slavici” Tăuții de Sus, Liceul Pedagogic ”Regele Ferdinand” Sighetu Marmației și Liceul Teoretic ”Leoway Clara” din Sighet.     În cadrul festivității, copiii au primit ca premii creioane, creioane colorate, pixuri, stilouri, caiete, carioci, acuarele, pensule de desen, cutii/coșulețe pentru fructe și legume, cărți cu rețete culinare sau atlas/carte care să promoveze obiectivele programului  și au degustat produse lactate.


    Obiectivele acestui concurs au constat în dezvoltarea cunoștințelor elevilor din instituțiile școlare ale județului Maramureș, punându-se accent pe specificul laptelui și produselor lactate, a rolului acestora în alimentația umană și în special a copilului, precum și a pe beneficiile consumului  de lapte și produse lactate.  Totodată s-a urmărit creșterea pe termen scurt și pe termen lung a consumului de lapte și produse lactate în rândul elevilor și combaterea risipei de alimente, dar și conștientizarea elevilor asupra avantajelor cu caracter nutrițional privind aportul de vitamine și minerale prin consumul de lapte și produse lactate.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2018  -  powered by DSdata