The Best bookmaker bet365 Bonus

 

ȘEFUL sindicaliștilor din Poliție cu o LEAFĂ URIAȘĂ. Din cotizații, fostul plutonier de Armată, ajuns comisar șef, câștigă mai mult decât PREȘEDINTELE ROMÂNIEI


Aparent cel mai înverșunat „luptător” pentru drepturile polițiștilor, Toader Paraschiv, președintele Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual (FSNPPC) a reușit o performanță greu de închipuit pentru oricare dintre oamenii legii. Fost plutonier în Ministerul Apărării Naționale (MApN), el a intrat „pe ușa din dos” în Poliția Română și a ajuns comisar șef în Ministerul Administrației și Internelor (MAI), deși are doar nouă ani de muncă polițienească. În rest, Paraschiv și-a dedicat cariera „muncii sindicale”.
El s-a făcut remarcat, în ultima vreme, ca și coleg de platou cu generalul-avocat Pavel Abraham, la Antena 3, de unde își dă cu părearea asupra măsurilor legale decise de instanțe și critică deciziile care nu convin moderatorilor plătiți cu bani grei, de Dan Voiculescu. Din această postură a ajuns să aibă un salariu mai mare ca al ministrului MAI, al premierului Victor Ponta sau al președintelui României, Klaus Iohannis.

Angajat ca agent de Poliție

Traseul urmat de președintele FSNPPC i-a lăsat muți de uimire pe mulți dintre polițiștii consacrați. Astfel, actualul comisar-șef era, în anul 1995, plutonier de companie în cadrul MApN, unde lucra din anul 1981. În același an, el a fost încadrat la MAI ca agent de poliție. „Nașul lui îl cunoștea pe Toma Zaharia (fostul secretar de stat în MAI - n.r.). Așa a fost angajat și a lucrat la Secția 19”, susține Constantin Vieriu, primul președinte al SNPPC.

La solicitarea „Evenimenului zilei”, MAI ne-a transmis că Paraschiv a trecut în corpul ofițerilor pe data de 1 septembrie 2003. În CVul său se precizează că a făcut Facultatea de Drept la Academia de Poliție. Un an mai târziu, pe data de 1 mai 2004, MAI spune că a fost detașat la Corpului Național al Polițiștilor (CNP). Ulterior, a ajuns la SNPPC. Avea gradul de subinspector de poliție aunci când a devenit membru al Comisiei Juridice din cadrul CNP. Anul 2007 s-a dovedit crucial pentru liderul de azi al FSNPPC: a intrat în SNPPC, unde a devenit secretar general. SNPPC se desprinsese, în anul 2005, din CNP. Cu toate că nu mai era polițist activ și, conform legii avea de așteptat o perioadă de cel puțin patru anipână la avansarea în gradul următor, la 1 decembrie 2007, el a ajuns inspector principal.

http://www.directproprietar.ro/EFUL-sindicalitilor-din-Poliie-cu-o-LEAF-URIA--Din-cotizaii--fostul-plutonier-de-Armat--ajuns

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro