The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Mesaj de felicitare la începutul unui nou an școlar


Primul clopoțel, cel care anunță începerea unui nou an școlar, a avut și va avea mereu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi, indiferent că ne referim la elevi, părinți, bunici sau cadre didactice. Prima zi de școală aduce emoție, bucurie, speranță și multe așteptări din orice postură o privim.
Preșcolarii se pregătesc de un nou an de grădiniță, elevii clasei 0 iau întâiul contact cu doamnele învățătoare sau domnii învățători, cei din clasele primare se gândesc la gimnaziu, elevii de gimnaziu își îndreaptă gândurile spre liceu, liceenii visează deja la viața de studenți, iar studenții reprezintă viitorii oameni de valoare ai societății noastre.
Cadrele didactice privesc cu bucurie și multe așteptări spre fiecare dintre reprezentanții acestor generații de elevi, iar părinții și bunicii sunt cei care visează ca, prin copiii lor, să își vadă realizate cele mai importante și ascunse idealuri.

Gabriel Zetea s-a întâlnit, în Băița, cu delegațiile din Polonia, Slovacia și Ungaria prezente la evenimentul ”Pași spre viitor”


Joi, 8 septembrie 2016, la Băița a avut loc evenimentul Europa unită multicultural și înfrățită ”Pași spre viitor”, în organizarea Consiliului Local și a Primăriei orașului Tăuții Măgherăuș, cu ocazia inaugurării Centrului Cultural ”Ion Șiugariu” Băița.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost prezent, de la ora 11.00, la slujba religioasă romano-catolică, iar apoi, alături de gazde, musafiri și delegațiile orașelor înfrățite din Ungaria, Polonia și Slovacia a ascultat concertul Fanfarei ”Stibina”, precum și reprezentația oferită de Ansamblul Folcloric ”Transilvania” și soliștii Dumitru Dobrican, Ileana Bumbar, Adreea Ghițiu și Ionuț Sima.

Gabriel Zetea: ”Monumentul ridicat în memoria foștilor deținuți politici va aminti tuturor despre ororile trecutului”


Azi, 8 septembrie 2016, în fața Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” a fost dezvelit monumentul amplasat de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), filiala Baia Mare, monument care are menirea de a aminti, tuturor, ororile la care au fost supuși foștii deținuți politici în regimul comunist. Odată dezvelit, monumentul a fost sfințit de un sobor de preoți, urmând o slujbă de pomenire în cinstea celor care și-au pierdut viața în temnițele comuniste, dar și în memoria celor care, azi, nu se mai află printre noi. La eveniment au fost invitați foștii deținuți politici din Baia Mare, prin președintele Silviu Dragomir, Ioan Ilban, președinte al filialei Sighetu Marmației, Nistor Man, președinte AFDRP Târgu Mureș și, nu în ultimul rând, președintele AFDRP la nivel național, Octavian Bjoza.

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea a fost alături de năneșteni la întâlnirea fiilor satului


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a ajuns duminică, 4 septembrie 2016, de la ora 14.00, la ediția a IV-a a evenimentului devenit tradiție, ”Fiii satului la Nănești”. În organizarea Ilenei Matus, președintele Fundației ”Moroșanca”, a Consiliului Județean Maramureș, a Consiliului Local și a Primăriei Bârsana, a Centrului Cultural de Arte și Tradiții Bârsana, satul Nănești a îmbrăcat straie de sărbătoare. Evenimentul a fost onorat de oficialități locale și județene, care au ales să fie alături de Ileana Matus, de primarul comunei Bârsana, Teodor Ștefanca și de viceprimarul Ioan Bologa.

Prima Casă și Rabla Clasic, suplimentate de Guvern chiar înainte de alegeri


Cele mai de succes programe destinate populației, în care este implicat guvernul, Prima Casă și Rabla Clasic vor mai primi o gură de aer, cel puțin cu asta se laudă autoritățile, înainte de alegerile parlamentare.
Așa se face că, programul Prima Casă va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, anunța recent, ministrul Finanțelor, Anca Dragu. Aceasta menționa că în acest fel, toate părţile implicate să îşi poată face planuri pe un astfel de termen.
Cererea de finanţări pe Prima Casă a crescut foarte mult în perioada discuţiilor cu privire la Legea Dării în plată, acesta fiind și principalul motor de creștere pentru creditarea imobiliară în România. Cu toate acestea, de la începutul verii, populația nu mai știa dacă programul va continua sau nu.

Prefectul județului Maramureș cere implicarea primăriilor pentru asigurarea unor condiții bune de învățământ elevilor


Miercuri, 31 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc ședința Colegiului Prefectural. Ședința a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, în sală fiind prezenți reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate ale statului, precum și primarii din județ. Ordinea de zi a avut trei puncte:
1.    Analiza intervenției structurilor Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș la semnalările transmise prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) 112 în semestrul I 2016, comparativ cu semestrul I 2015. A prezentat chestor de poliție dr. Viorica Marincaș – șef al IPJ Maramureș.
2.    Stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru anul școlar 2016-2017. Casa Corpului Didactic și rolul său în procesul de formare și perfecționare al cadrelor didactice din județul Maramureș. Au prezentat: Ana Lucreția Maria Moldovan, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Maramureș, și Gelu Todoruț, directorul Casei Corpului Didactic Maramureș.

STADIUL PREGĂTIRII ANULUI ȘCOLAR 2016 / 2017 ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ


1. POPULAȚIA ȘCOLARĂ

1.1. SITUAȚIE STATISTICĂ AN ȘCOLAR 2015-2016
1. Nr.unități școlare de stat cu PJ-168
2. Nr.structuri școlare-143
3. Nr.elevi/nivele de învățământ și pe secții de predare
Nivel învățamânt     Nr. elevi     Secția maghiară     Secția ucraineană     Secția
germană     Total elevi învățământ de masă
Nivel preșcolar     12.396     441     66     0     70.496 preșcolari/elevi    
Nivel primar     21.281     688     80     102     
Nivel gimnazial     18.804     531     162     200     
Nivel liceal     16.070     207     42     0     
Nivel profeșional     1.807     -     -     -     
Nivel postliceal     138     -     -     -     

ANALIZĂ privind intervenţia structurilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş în situaţii de urgenţă semnalate prin SNUAU 112 în primele 7 luni 2016


La nivelul I.P.J. Maramureş, în primele 7 luni 2016 au fost primite 15.827 apeluri de urgenţă, cu 394 mai puţine decât în perioada similară a anului anterior.
Din totalul apelurilor primite la Compartimentul Apeluri de Urgenţă, doar 9.302 cazuri (58%) au impus deplasarea unor echipaje de intervenţie pentru gestionarea aspectelor de urgenţă şi luarea măsurilor legale, restul situaţiilor fiind clarificate prin consiliere şi îndrumări.

Cele mai multe apeluri privesc evenimente sesizate în mediul urban (67%), acestea fiind repartizate în principalele zone aglomerate de pe raza de competenţă, respectiv municipiile Baia Mare (38%) şi Sighetu Marmaţiei (10%).

Pași înainte în realizarea podului peste Tisa


Marți, 30 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare, a avut loc, la inițiativa prefectului județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, o întâlnire transfrontalieră având ca temă construcția podului peste Tisa. Din partea română, au fost prezenți, alături de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, de subprefectul Alexandru Bondrea și de alți reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș, proiectantul, reprezentanți ai CNADNR București, ai Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa Cluj-Napoca și Alexandru Cosma, director executiv al Agenției de Protecție a Mediului Maramureș. Delegația ucraineană a fost condusă de Mikulin Viktor, șeful adjunct al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, și a cuprins 11 membri, între care responsabili din cadrul Regiei Autonome de Apă din bazinul râului Tisa, ai Departamentului de Ecologie și Resurse Naturale din cadrul Administrației Regionale de Stat, ai Agenției de Relații Economice și Colaborare Transfrontalieră ș.a.m.d.

Gabriel Zetea: Portul și jocul popular vor dăinui prin festivaluri ca sărbătoarea din Botiza


Duminică, 21 august 2016, botizenii au îmbrăcat portul popular și s-au pregătit pentru o nouă ediție a cunoscutului festival ”Pântru mândra din Botiza”. Au răspuns invitației lansată de primarul comunei Botiza, Florea Poienar, atât președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, cât și vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș și consilierii județeni Emil Ambruș și Liliana Moga. Au dorit să fie alături de Consiliul Local și administrația locală din Botiza și ambasadorul României la Luxemburg, dar și primarul comunei Cupșeni, Lucia Butcure și primarul din Groși, Nicolae Burzo.
Au cântat și au încântat auditoriul Adi Sână (trupa Akcent) și Trupa Triton, invitații speciali ai evenimentului. Pe scenă au mai urcat: Ansamblul ”Ruguțu”, Ansamblul de dansatori ”Țibleșul” din Groșii Țibleșului, Ansamblul de copii din Cluj Napoca, rapsozii Marinel Petreuș și Gheorghe Pârja alături de Ansamblul folcloric ”Maramureșul”, Ionuț Bledea, Cristian Pomohaci, Formația ”Uberzwerch” din Germania, Frații Sicuta alături de Ioana Chindriș și Maria Pietra, Ionuț Sidău și Maria Butilă.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro