The Best bookmaker bet365 Bonus

 

Proiect. 30 de specializări de la 8 facultăți intră în lichidare


Un număr de 30 de specializări sau programe de studii universitare de la opt universităţi intră în lichidare începând cu anul universitar 2017-2018, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei, pus în dezbatere publică.
Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind domeniile şi programele de studii universitare de master acreditate şi numărul maxim de studenţi ce pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2017 - 2018, potrivit News.ro.
Potrivit proiectului, 30 de specializări de la opt universităţi intră în lichidare.

Zece ani de activitate în slujba locuitorilor din Ţara Lăpuşului


 În data de 15.02.2007, în conformitate cu Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, s-a înfiinţat Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Târgu Lăpuş, ca subunitate distinctă în cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
        Încă din primele zile de la operaţionalizarea structurii, jandarmii din Ţara Lăpuşului şi-a adus un aport important în asigurarea climatului ordine şi siguranţă publică, atât în oraşul Târgu Lăpuş, cât şi în comunele arondate acesteia.
        Principalele obiective care au stat la baza organizării şi planificării misiunilor specifice din zona de competenţă au fost conforme cu documentele programatice şi al actelor normative în vigoare şi au vizat :

40 de unități de învățământ din Maramureș, fără autorizație de securitate la incendiu


Secretarii unităților administrativ teritoriale din Maramureș au fost convocați luni, 13 februarie, la Instituția Prefectului, într-o ședință condusă de subprefectul Gavriș Ardelean.
Primul punct pe ordinea de zi a fost o prezentare susținută de căpitan Șofron Marian Pițiș, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, pe tema obținerii de avizelor ISU de către unitățile de învățământ pentru anul școlar 2017 – 2018. Conform situației întocmite de ISU, la această oră 40 de unități de învățământ din județ nu au autorizație de securitate la incendiu. Acestea sunt construcții la care s-au făcut lucrări de extindere, modernizare sau schimbare de destinație și care, conform legii, trebuie să obțină autorizația până la finalul lunii iunie 2017, altfel riscă aplicarea unor măsuri. În acest interval (până la 30 iunie 2017), beneficiarul nu este exonerat de răspundere.

Zeci de academicieni, apel către poporul român și instituțiile statului


Optzeci și doi de academicieni, între care Ioan Aurel Pop, Nicolae Breban, Victor Spinei, Dinu C. Giurescu, Ionel Haiduc şi Eugen Simion, au transmis miercuri o scrisoare deschisă în care fac apel la patriotism şi la pedepsirea agresiunilor la adresa suveranităţii naţionale. Academicienii îi invită pe oamenii politici "să conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României", transmite Romanian Global News.

Iată textul apelului:

Apelul unor academicieni români

Către Poporul Român,

Către instituţiile Statului Român

Sistem de programări online la Înmatriculări și Pașapoarte


Pentru a evita aglomerația la ghișee, începând cu data de 12 februarie 2017, programările la Serviciul Permise și Înmatriculări se fac exclusiv online, la adresa www.programari.prefecturamaramures.ro. De asemenea, la aceeași adresă se fac programări online și la Serviciul Pașapoarte.  
Sistemul face programări în zilele lucrătoare, în timpul programului de lucru (luni – miercuri: 8,30 – 16,30, joi: 8,30 – 18,30, cu pauză de masă între orele 12,30 – 13; vineri: 8,30 – 13,30), în ordinea înscrierii. Pentru acest lucru, cetățenii trebuie să aleagă serviciul pe care îl doresc și să introducă câteva date personale (nume, prenume și, după caz, CNP, seria și numărul cărții de identitate, seria șasiului mașinii). În final, sistemul afișează bonul de ordine. Cetățenii se vor prezenta la ghișeu în ziua și la ora trecute pe bon.

Atac la transparența cheltuirii banilor publici. Ce capcană uriașă conține bugetul pe 2017


Guvernul a suspendat pentru un an articole esențiale din Legea finanțelor: dispare limita maximă de cheltuieli, creditele pot fi utilizate în alt scop decât cel aprobat, fără ca nimeni să răspundă.
Una din cele mai controversate decizii ale guvernului a fost adoptată prin Ordonanța nr. 9 – document care a trecut neobservat în scandalul Ordonanțelor pe Justiție. Potrivit documentului, sunt suspendate pentru un an prevederi din Legea Finanțelor publice.
Efectele suspendării acestor articole: autoritățile – centrale și locale, pot angaja credite fără plafonul maxim la care le constrânge Legea pentru prudență și pot schimba destinația banilor.

Legea conversiei creditelor in franci elvetieni este neconstitutionala, a anuntat CCR


Legea conversiei creditelor in franci elvetieni a fost declarata neconstitutionala, a anuntat, marti, presedintele CCR Valer Dorneanu.
Magistratii CCR au admis, astfel, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Guvernul Ciolos in toamna.
"Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a stabilit ca legea este neconstitutionala cel putin din doua mari motive. Primul este incalcarea grava a principiului bicameralismului, in sensul ca de la propunerea legislativa care a inceput la Senat si pana la actul adoptat de Camera decizionala exista o diferenta substantiala. Senatul a adoptat legea in formula pe care au redactat-o initiatorii, iar la Camera Deputatilor au fost modifcate practic aproape toate articolele", a spus Dorneanu.

Anunt operatori turism


În atenţia unităţilor de primire turistică din judeţul Maramureş,
Având în vedere strategia de promovare a tradiţiilor şi obiceiurilor păstrate de-a lungul timpului în Maramureş, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de vizitatori, conducerea Consiliului Judeţean Maramureș invită toţi agenţii economici care desfăşoară activităţi de cazare turistică să se alăture acestui proiect important. Parte integrantă a acestui demers este şi realizarea unei baze de date cu privire la situaţia tuturor unităţilor de cazare din județ prezente în circuitul turistic, care va fi folosită şi pentru actualizarea informaţiilor din aplicaţia de date mobile "Visit Maramureş".

Campania naţională „Spaţiul public este al tuturor!”


      În contextul desfăşurării adunărilor publice de protest din ultima perioadă, Jandarmeria Maramureş promovează şi desfăşoară activităţi în cadrul campaniei naţionale „Spaţiul public este al tuturor!”, în scopul conştientizării participanţilor cu privire la consecinţele juridice ale faptelor antisociale săvârşite pe timpul adunărilor publice, respectiv informarea organizatorilor şi participanţilor cu privire la cadrul legal de reglementare a adunărilor publice.
    Jandarmii maramureşeni au prezentat participanţilor la evenimente modul de comportament pe timpul desfăşurării mitingului de protest, în scopul protecţiei acestora şi pentru zădărnicirea oricăror acte de violenţă sau încălcare a prevederilor legale, de a-şi aduce aportul la educarea populaţiei şi, în special, a tinerilor în spiritul respectării legilor, şi conştientizarea acestora cu privire la consecinţele manifestărilor violente sau de altă natură antisocială. 

Gabriel Zetea: CJ Maramureș - partener al FONT în proiectul ”Tineri activi în societate prin dialog structurat”


Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș (FONT MM) are ca scop reprezentarea intereselor organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret din Maramureș în relația cu alte structuri neguvernamentale, mediul privat, instituțiile statului, comunitate și beneficiari. FONTMM a depus miercuri, 1 februarie 2017, pe programul Erasmus +, un proiect de finanțare pentru realizarea unei strategii de tineret a județului, proiect înregistrat sub denumirea ”Tineri activi în societate prin dialog structurat”. Raul Drența, secretarul general al FONTMM a arătat că, strategia pe care Federația dorește să o realizeze face parte dintr-o inițiativă mai amplă, unde parteneri sunt Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Maramureș, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport (DJTS) Maramureș și Centrul Universitar Nord Baia Mare.

The best bookmaker bet365

Free Premuim Templates by BIGTheme

Copyright © 2009-2021  StirileMM.ro