In indeplinirea obiectivelor prevazute de Legea 108/1999, Inspectoratul Teritorial de Munca Maramures a desfasurat pe parcursul anului 2013 activitati specifice, urmarind respectarea aplicarii prevederilor legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca, precum si protectia salariatilor ce lucreaza in conditii deosebite.
Pentru realizarea obiectivelor sale, Inspectoratul Teritorial de Munca Maramures, si-a desfasurat activitatea pe anul 2013 cu un numar de 15 inspectori de munca SSM.
Programul de Actiuni al Inspectoratului Teritorial de Munca Maramures pentru anul 2013 a reprezentat baza organizarii si desfasurarii activitatii de inspectie a muncii fiind permanent adaptat masurilor care au fost dispuse de conducerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.Actiunile din Programul Cadru de actiuni pentru anul 2013 au urmarit imbunatatirea starii de securitate si sanatate in munca, in special in acele domenii de activitate in care s-au produs un numar mare de accidente de munca si imbolnaviri profesionale. In acest sens au fost utilizate metode de inspectie si proceduri aliniate celor mai bune practici folosite in tarile membre ale Uniunii Europene.
S-a urmarit constientizarea angajatorilor si lucratorilor asupra rolului securitatii si sanatatii in munca, constientizarea angajatorilor privind imbunatatirea conditiilor de munca in conformitate cu strategia comunitara, care dezvolta conceptul de “stare de bine la locul de munca” prin asigurarea unor conditii de munca care sa satisfaca nevoile fizice, morale si sociale ale lucratorilor, lucru care sa conduca la scaderea numarului de accidente de munca si imbolnaviri profesionale.
In vederea informarii angajatorilor in ceea ce priveste modificarile aduse legislatiei in domeniul securitatii si santatii in munca au fost organizate intalniri cu angajatorii si cu reprezentantii acestora. Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş a organizat pe parcursul anului 2013 o serie de întâlniri cu angajatorii, cu rol de promovare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi a relaţiilor de muncă.
S-a avut in vedere sustinerea activitatii Comitetelor de Securitate si Sanatate in Munca din intreprinderi, ca forma de implicare a lucratorilor in luarea deciziilor privind securitatea si sanatatea in munca, verificandu-se modul de constituire si activitatea acestora in societatile reprezentative din judet.
2. Statistici privind controalele efectuate
2.1. Indicatori privind activităţile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Rezultatele activităţii de control desfăşurate de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramures, evaluate pe baza indicatorilor specifici pentru domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, sunt prezentate sintetic în tabelul următor:
|
INDICATORI SPECIFICI |
Anul 2012
|
Anul 2013
|
|
|
1. |
Număr de unităţi controlate: |
1736 |
2004 |
|
2. |
Număr de controale efectuate: |
1954 |
2247 |
|
3. |
Fond de timp disponibil (în zile): |
3765 |
3946 |
|
4.
|
Fond de timp utilizat (în zile): |
|
|
|
■ nr. zile, în domeniul SSM, utilizate pentru: |
3294 |
3469 |
|
|
• controale preventive |
2616 |
2742 |
|
|
• cercetare evenimente |
286 |
150 |
|
|
• consultanţă şi expertiză |
20 |
40 |
|
|
• participare la determinări de noxe |
0 |
2 |
|
|
• participari la CSSM |
- |
11 |
|
|
• avizare dosare de cercetare |
- |
69 |
|
|
• instruiri |
141 |
130 |
|
|
• soluţionare scrisori, sesizări, reclamaţii |
6 |
15 |
|
|
• lucrări de birou |
225 |
310 |
|
|
• perfecţionare profesională |
0 |
0 |
|
2.2. Indicatori specifici domeniului securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2013, atât numărul de unităţi controlate cât şi numărul de controale au crescut faţă de aceeasi perioada a anului anterior, numărul angajaţilor din unităţile controlate fiind de 53677 din care 23656 femei si 104 de tineri. Astfel, numărul controalelor efectuate a fost de 1953, reprezentând o creştere de 1,307% faţă de anul 2012.
În cursul anului 2013, inspectorii de muncă au continuat acţiunile de informare şi conştientizare a tuturor actorilor implicaţi (angajatori, lucrători, membri ai CSSM, medici de medicina muncii, reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor etc.) privind necesitatea dezvoltării culturii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Indicatori pentru domeniul agricultură
Numărul de unităţi existente în anul 2013 a fost de 121, ceea ce reprezintă o creştere de 1.08 % faţă de anul 2012.
Numărul de unităţi controlate în anul 2013 a fost de 27, faţă de 30 în anul anterior.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 460, faţă de 535 în anul anterior.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
Numărul mediu de angajaţi în unităţile din agricultură, în anul 2013, a fost de 1110, reprezentând o creştere cu 1,025% faţă de aceeasi perioada a anului anterior.
Indicatori pentru domeniul minier
Numărul de unităţi existente în anul 2013 a fost de 65, ceea ce reprezintă o creştere de 1.12 % faţă de anul 2012.
Numărul de unităţi controlate în anul 2013 a fost de 34, faţă de 25 în anul anterior.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 344, faţă de 368 în anul anterior.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
Numărul mediu de angajaţi în anul 2013, a fost de 445, reprezentând o scadere cu 0,015% faţă de anul anterior.
Indicatori pentru domeniul transporturi
Numărul de unităţi existente în anul 2013 a fost de 855, ceea ce reprezintă o creştere de 1.056 % faţă de anul 2012.
Numărul de unităţi controlate în anul 2013 a fost de 60, faţă de 61 în anul anterior.
Numărul de persoane angajate în unităţile controlate a fost de 1390, faţă de 1259 în anul anterior.
Distribuţia angajaţilor din firmele controlate este următoarea:
Numărul mediu de angajaţi în anul 2013, a fost de 5022, reprezentând o creştere cu 1,057% faţă de anul anterior.
Fondul de timp utilizat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2013, fondul de timp utilizat de inspectorii de muncă din acest domeniu a fost de 3946 zile, distribuit astfel:
Autorizarea sau avizarea funcţionării agenţilor economici din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
În anul 2013, Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramures a autorizat sau a avizat, după caz:
În acest sens, inspectorii de muncă au acordat consultanţă şi/sau au efectuat expertiză pentru verificarea îndeplinirii, de către agenţii economici, a condiţiilor impuse de legislaţie pentru obţinerea autorizaţiilor/avizelor.
|
Nr. total unităţi autorizate/avizate |
Nr. unităţi autorizate/avizate în baza unor legi speciale |
||
|
Legea nr. 319/2006 |
Legea nr. 126/1995 |
Alte legi |
|
|
135 |
94 |
29 |
12 |
3. Statistici privind sancţiunile aplicate
În vederea remedierii neconformităţilor constatate în timpul controlului sau în timpul cercetării accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge la următoarele mijloace juridice:
aplicarea de măsuri (stabilite prin procesul-verbal de control), cu termene precise de realizare şi raportare, în vederea remedierii neconformităţilor cu prevederile legale;
aplicarea de sancţiuni contravenţionale (stabilite prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor) principale sau complementare. Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională.
În funcţie de natura şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi:
anularea sau retragerea autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională cu înscrierea măsurii de sistare a activităţii în Certificatul constatator;
sesizări ale organelor de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri prevăzute de lege ca fiind infracţiuni;
cereri de radiere a persoanei juridice din Registrul Comerţului, în cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă.
Situaţia sintetică a sancţiunilor contravenţionale aplicate
|
|
INDICATORI |
Anul 2012
|
Anul 2013
|
|
1. |
Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate: |
3704 |
3606 |
|
2. |
Valoarea sancţiunilor aplicate (lei): |
710.500 |
603.500 |
|
3. |
Numărul propunerilor de urmărire penală înaintate instituţiilor |
1 |
1 |
|
4. |
Numărul locurilor de muncă a căror activitate a fost sistată |
5 |
0 |
|
5. |
Numărul echipamentelor de muncă oprite din funcţionare |
3 |
5 |
3.1. Sancţiuni aplicate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate în anul 2013 a fost de 3606, faţă de 3704 in aceeasi perioada a anului anterior. Cuantumul valoric al sancţiunilor aplicate în anul 2013 a fost de 603.500 lei, cu 1.17% mai mic faţă de cel înregistrat în aceeasi perioada a anului anterior.
Activitatea desfăşurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramures în anul 2013, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, pentru realizarea obiectivelor şi a indicatorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, se prezintă astfel:
|
INDICATORI |
Anul 2012
|
Anul 2013
|
|
Nr. sancţiuni contravenţionale aplicate: |
3704 |
3606 |
|
111 |
104 |
|
3593 |
3502 |
|
Valoare amenzi aplicate (lei) |
710.500 |
603.500 |
|
Nr. măsuri dispuse pentru neconformităţi depistate |
3661 |
3571 |
|
Nr. sistări de activitate |
5 |
0 |
|
Nr. echipamente de muncă oprite din funcţionare |
3 |
5 |
În anul 2013 au fost contestate, si sunt încă pe rolul instanţelor de judecata un numar de 7 procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
În anul 2013, pentru nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice, a prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a fost facuta o propunere de cercetare penala înaintata organelor de urmărire penală.
De asemenea, inspectorii de muncă au dispus o serie de sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi: oprirea din funcţionare a 5 echipamente de muncă, din cauza existenţei unei stări de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională.
Sancţiunile contravenţionale aplicate pentru încălcările legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă, pe domenii ale economiei naţionale
|
AGRICULTURĂ |
2013 |
|
TRANSPORTURI |
2013 |
|
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: |
57 |
|
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: |
94 |
|
55 |
|
|
88 |
|
2 |
|
|
6 |
|
Nr. total de propuneri de urmărire penală |
0 |
|
Nr. total de propuneri de urmărire penală |
0 |
|
Nr. total de sistări: |
0 |
|
Nr. total de sistări: |
0 |
|
0 |
|
|
0 |
|
0 |
|
|
0 |
|
INDUSTRIA MINIERĂ |
2013 |
|
COMERŢ, INDUSTRIE ŞI ALTE DOMENII |
2013 |
|
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: |
64 |
|
Nr. total de sancţiuni contravenţionale: |
3355 |
|
64 |
|
|
3259 |
|
0 |
|
|
96 |
|
Nr. total de propuneri de urmărire penală |
0 |
|
Nr. total de propuneri de urmărire penală |
1 |
|
Nr. total de sistări: |
0 |
|
Nr. total de sistări: |
3 |
|
0 |
|
|
1 |
|
0 |
|
|
5 |
3.2. Sancţiuni aplicate în domeniul supravegherii pieţei
Pentru neconformităţile constatate în domeniul supravegherii pieţei produselor, inspectorii de muncă au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale. De asemenea au fost dispuse 6 măsuri de punere în conformitate.
4. Rezultatele acţiunilor planificate
Principalele acţiuni prevăzute în Programul propriu de acţiuni pentru anul 2013 au fost campaniile de control şi conştientizare şi acţiunile specifice în domeniile: securitate şi sănătate în muncă si supravegherea pietei.
4.1. Campanie europeană coordonată de Comitetul Înalţilor Responsabili cu Inspecţia Muncii
Conform Metodologiei de desfăşurare a Campaniei, în anul s-au efectuat activitatile urmatoare:
Pe parcursul trimestrului II si III au fost demarate controale la angajatori, rezultatele campaniei fiind urmatoarele:
au fost efectuate 62 controale;
au fost constatate 78 neconformităţi;
au fost dispuse 78 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 78 sancţiuni contravenţionale, din care 78 avertismente;
4.2. Organizarea si desfasurarea Saptamanii Europene de Securitate si Sanatate in Munca sub egida agentiei Europene pentru Securitate si Sanatate in Munca-,,locuri de munca sigure si sanatoase-impreuna pentru prevenirea riscurilor
S-au conceput, editat şi transmis la I.T.M. Sibiu doua lucrări cu caracter ştiinţific în format de prezentare şi de tipărire, conform instrucţiunilor stabilite de organizator.
S-au stabilit persoanele, în număr de doua, care au participat la Simpozionul tehnico-ştiinţific dedicat Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă in perioada 21 - 23 octombrie 2013 organizat de I.T.M. Sibiu.
Au fost prezentate principalele concluzii cu ocazia unei intalniri care a fost organizate de ITM Maramures, la care au participat un numar de 19 persoane, angajatori, reprezentanti ai angajatorilor, lucratori desemnati si reprezentanti ai societatii civile si sindicatelor.
4.3. Campanie nationala privind implementarea proiectului ,,Valente culturale in domeniul securitatii si sanatatii in munca”
Campania s-a desfăşurat în perioada 14 ianuarie 2013-28 iunie 2013, incluzând un modul de instruire şi predare corespunzător nivelului clasei a X-a şi a avut ca scop formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee şi şcoli profesionale.
În cadrul campaniei ,,Valente culturale in domeniul securitatii si sanatatii in munca” din Programul cadru al Inspecţiei Muncii pentru anul 2013 s-au desfăşurat următoarele etape:
Pe parcursul trimestrului III s-a încheiat Protocolul de parteneriat nr. 13036/09.09.2013 cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, privind obiectivele campaniei pe anul scolar 2013 – 2014 precum şi nominalizarea de comun acord a şase unităţi şcolare în care se va derula acţiunea.
4.4. Campanie nationala privind riscurile psihosociale la locul locul de munca
Obiectivele campaniei:
prevenirea riscurilor psihosociale la locul de munca;
constientizarea angajatorilor si lucratorilor privind riscurilor psihosociale la locul de munca;
Conform Metodologiei de desfăşurare a Campaniei, în anul 2013 grupul central de lucru a elaborat metodologia campaniei chestionarele, care urmeaza sa fie utilizate si machetele de raportare.
S-au efectuat vizite la 6 angajatori; 4 angajatori care au activitate de comert in magazine mari si 2 angajatori cu activitate in domeniu bancar.
S-au centralizat raspunsurile din chestionare conform metodologiei actiunii, rapoartele sintetice au fost transmise la Inspectia Muncii.
4.5. Campanie naţională privind constientizarea conducatorilor auto privind riscurile profesionale si verificarea respectarii prevederilor legale de securitate si sanatate in munca la operatorii de transport licentiati pentru transportul rutier de persoane.
Obiectivele campaniei:
cresterea gradului de constientizare a lucratorilor care in exercitarea sarcinilor de serviciu efectueaza transporturi de persoane;
cresterea gradului de constientizare a angajatorilor care efectueaza activitati economice de transport rutier de persoane, referitor la:
Pe parcursul anului 2013, conform metodologiei, au fost efectuate urmatoarele actiuni:
4.6. Campanie naţioanala de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfaşurarea activităţilor cu articole pirotehnice
Obiectivele campaniei:
verificarea respectarii de catre comerciantii de articole pirotehnice a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
eliminarea tuturor neconformitatilor constatate prin dispunerea de masuri obligatorii de intrare in legalitate;
creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor si a lucratorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Rezultatele actiunii sunt urmatoarele
au fost efectuate 6 controale;
au fost constatate 7 neconformităţi;
au fost dispuse 7 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale – avertismente;
s-a facut o propunere de cercetare penala.
4.7. Campanie nationala de informare si constientizare a angajatorilor si lucratorilor din IMM privind riscuri noi si emergente la locul de munca, mijloace de aplicare a prevederilor legale si bune practici europene.
Obiectivele campaniei:
informarea si constientizarea angajatorilor si lucratorilor din aproximativ 1260 de IMM la nivel national, privind riscurile noi si emergente la locurile de munca;
mijloace de aplicare a prevederilor legale si bune practici europene referitoare la riscurile noi si emergente.
Pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013 conform metodologiei, au fost efectuate urmatoarele actiuni:
4.8. Campanie nationala de supravegherea pietei produselor industriale in dimeniul de competenta al Inspectiei Muncii conform programului sectorial pentru anul 2013, coordonat de catre comisia Europeana
S-au controlat un număr de 46 societăţi, din care 40-distribuitori şi 6- importatori verificându-se prin sondaj un număr de 287 produse, pentru care s-a urmărit respectarea prevederilor O.G. NR. 20/18.08.2010, a H.G. 306/2011 prind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei Uniunii Europene şi a Regulamentului (CE) nr. 765/2008, care armonizează condiţiile de comercializare a produselor şi supravegherea pieţei în domeniile reglementate: Echipamente de joasă tensiune - 99 produse; Maşini industriale - 209 produse; Emisii de zgomot - 139 produse; Motoare termice - 111 produse; Echipamente individuale de protecţie - 35 produse; Medii potenţial explozive -0 produse, Articole pirotehnice -31 produse.
Principalele neconformităţi constatate sunt: declaraţii de conformitate care nu sunt prezentate imediat sau nu au valabilitate, neaplicarea tuturor marcajelor cerute de directivele aplicabile acestor produse. S-au dispus un număr de 6 măsuri pentru respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul supravegherii pieţei şi libera circulaţie a produselor. S-a formulat sesizări privind punerea în conformitate a 6 produse . Cu ocazia controalelor au fost informaţi şi instruiţi agenţii economici în legătură cu legislaţia în vigoare în domeniul supravegherii pieţei respectiv O.G. Nr. 20/18.08.2011 şi HG 306/23.03.201, Regulamentul (CE) nr. 765/2008, precum şi principalele prevederi ale directivelor aplicabile produselor verificate.
4.9. Actiune privind verificarea cerintelor minime de securitate si sanatate in munca pentru utilizarea in munca de catre lucratori a echipamentelor de munca specifice domeniilor constructiilor de cladiri si a lucrarilor speciale de constructii.
Obiectivele campaniei:
Obiective generale
Obiective specifice
Pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013, conform metodologiei, au fost efectuate urmatoarele actiuni:
au avut loc doua actiuni de control ocazie cu care au fost verificati un numar de 19 angajatori, s-au constatat un numar de 24 deficiente, pentru care s-au dispus masuri de intrare in legalitate, a fost oprit din activitate un echipament de munca si au fost aplicate sanctiuni contraventionale in valoare de 11000 ron;
s-a organizat o intrunire de constientizare si instruire a unui numar de 35 de persoane, reprezentanti ai agentilor economici cu activitate de constructii, ocazie cu care au fost prezentate si comentate cauzele si imprejurarile aciidentelor de munca cercetate la nivel local.
4.10. Actiune privind verificarea unitatilor care executa si exploateaza sisteme de alimentare cu gaze naturale privind respectarea actelor normative referitoare la securitatea si sanatatea in munca
Obiectivele campaniei:
verificarea respectarii de catre angajatorii din unitatile din domeniul proiectari, executarii si exploatarii retelelor de distributie gaze naturale a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
diminuarea consecintelor sociale si economice negative care deriva din nerespectarea de catre angajatorii din domeniul proiectari, executarii si exploatarii retelelor de distributie gaze naturale a prevederilor legale mentionate;
eliminarea tuturor neconformitatilor constatate prin dispunerea de masuri obligatorii de intrare in legalitate;
creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor si a lucratorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Rezultatele actiunii sunt urmatoarele
au fost efectuate 12 controale;
au fost constatate 22 neconformităţi;
au fost dispuse 22 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale – avertismente.
4.11. Actiune de constientizare privind un mediu de munca sigur in activitatea de asistenta medicala
Obiectivele actiunii:
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor în ceea ce priveşte necesitatea asigurării şi respectării prevederilor legale în vederea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lor, rezultate sau care pot să rezulte din expunerea la agenţi biologici;
Creşterea gradului de conştientizare a lucrătorilor în ceea ce priveşte riscurile activităţilor care implică manipularea agenţilor biologici;
Stabilirea măsurilor care se impun, pentru:
Pe parcursul semestrului I 2013 conform metodologiei, au fost efectuate urmatoarele actiuni:
Pe parcursul semestrului II 2013 conform metodologiei, au fost efectuate controale la unitatile selectate, rezultatele actiunii sunt urmatoarele:
au fost efectuate 24 controale;
au fost constatate 40 neconformităţi;
au fost dispuse 40 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 40 sancţiuni contravenţionale la 23 dintre angajatorii controlati;
4.12. Acţiune privind verificarea respectării prevederilor legale de securitate şi sănătate în muncă la angajatorii care efectuează activităţi conexe aeroporturilor civile
Obiectivele campaniei:
Pe parcursul anului 2013 conform metodologiei, au fost efectuate controale la unitatile selectate, rezultatele actiunii sunt urmatoarele:
au fost efectuate 4 controale;
au fost constatate 5 neconformităţi;
au fost dispuse 5 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale.
4.13. Actiune privind implementare legislatiei nationale in domeniul securitatii si sanatatii in munca reglementate de prevederile H.G. nr. 1049/2006-industria extractiva de suprafata si subteran.
Obiectivele campaniei:
In trimestrul III, conform geraficului de realizare a actiunii s-au efectuat 12 controale la societati cu activitate in industria extractivă de suprafaţă, au fost constatate un numar de 20 deficiente si s-au aplicat 20 de avertismente.
4.14. Actiune privind verificarea modului in care agentii economici respecta prevederile legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca in activitatile de transport intern, depozitare si utilizare a substantelor de uz fitosanitar si a ingrasamintelor chimice in agricultura
In anul 2013, în cadrul acţiunii nr. 15 din programul cadru, au fost efectuate controale în sectoarele de activitate repartizate, respectiv în agricultură, pentru aprofundarea legislatiei armonizate şi pentru care s-a aplicat metodologia din programul cadru de actiuni pe anul 2013.
Rezultatele campaniei sunt urmatoarele
au fost efectuate 26 controale;
au fost constatate 51 neconformităţi;
au fost dispuse 51 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 51 sancţiuni contravenţionale, din care 2 amenzi in valoare de 20000 ron;
4.15. Actiune de monitorizare privind riscurile existente la locurile de munca din microintreprinderi(0-9 lucratori) si masurile de prevenire si protectie aplicate.
Obiectivele campaniei:
Pe parcursul semestrului I 2013, conform metodologiei, au fost efectuate urmatoarele actiuni:
Pe parcursul semestrului II s-a finalizat actiunea de control la microintreprinderi rezultatele actiunii fiind urmatoarele:
au fost efectuate 147 controale;
au fost constatate 165 neconformităţi;
au fost dispuse 165 măsuri de aducere în conformitate;
s-au aplicat 165 sancţiuni contravenţionale, din care 2 amenzi in valoare de 20000 ron;
4.16. Controlul modului de utilizare a echipamentelor de muncă precum şi respectarea tehnologiilor de exploatare în parchetele de exploatare şi pe drumurile forestiere.
Obiectivele campaniei:
In anul 2013 s-au efectuat 13 controale la societati cu activitate de exploatare forestiera, au fost constatate un numar de 21 deficiente pentru care s-au dispus masuri de intrare in legalitate si s-au aplicat sanctiuni contraventionale in valoare de 39000 ron.
Exemple de neconformitati constatate frecvent:
4.17. Control privind respectarea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la agenţii economici care fabrică mobilă.
Obiectivele campaniei:
In primele 9 luni ale anului 2013 s-au efectuat 21 controale la societati cu activitate de fabricare de mobilier, au fost constatate un numar de 44 deficiente si s-au aplicat 44 de avertismente.
4.18. Sesiune de informare a producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor privind bunele practici şi noutăţile legislative referitoare la punerea pe piaţă a produselor
Conform metodologiei de desfăşurare a acţiunii la nivel de ITM Maramureş s-a nominalizat grupul de lucru, s-au stabilit locaţiile şi datele de desfăşurare a sesiunilor de comunicări, precum şi materialele care se vor prezenta.
În data de 18 iulie s-a desfăşurat la Baia Mare sesiunea de informare la care au participat 20 reprezentanţii ai societăţilor comerciale, care au completat chestionarele de opinie, la finele prezentării materialelor şi dezbaterilor ulterioare.
În data de 23 octombrie s-a desfăşurat la Sighetu Marmatiei sesiunea de informare la care au participat 19 reprezentanţii ai societăţilor comerciale.
Raportul sintetic privind chestionarele de opinie si propunerile participantilor a fost transmis la Inspectia Muncii.
5. Statistici ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale
5.1. Situaţia accidentelor de muncă produse în anul 2013
In anul 2013, in judetul Maramures au fost inregistrate un numar de 90 accidente de munca in urma carora au rezultat incapacitati temporare de munca si 6 accidente de munca mortale.
un accident mortal la S.C. FOREST TODERESCU S.R.L. Borsa, firma cu activitate de exploatari forestiere, ca urmare a caderii unui arbore peste lucrator la o exploatere forestiera din Belgia;
un accident mortal la I.I. POP V GHEORGHE din Sighetu Marmatiei, firma cu activitate de comert, ca urmare a unei agresiuni;
un accident mortal la S.C. NARLUC S.R.L. Basesti, firma cu activitate de cresterea animalelor, ca urmare a unei caderii de la inaltime;
un accident mortal la S.C. RIPMEX GRUP S.R.L. Baia mare, firma cu activitate de constructii, ca urmare a surparii malului unei lucrari de canalizare.
un accident mortal la MICULAICIUC A. IOAN I.I Repedea, firma cu activitate de exploatare forestiera, ca urmare a rasturnarii unui T.A.F.;
un accident mortal la S.C. ZOG S.R.L. Seini, firma cu activitate de productie geamuri, ca urmare a eveniment rutier produs in jud. Satu Mare.
|
'Descrierea sectiunii |
Nr. total de accidente |
Nr accidente cu itm |
Nr. accidente mortale |
|
TOTAL 2013 |
96 |
90 |
6 |
|
Agricultură, silvicultură şi pescuit |
6 |
3 |
3 |
|
Industria extractivă |
0 |
0 |
0 |
|
Industria prelucrătoare |
65 |
64 |
1 |
|
Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă |
0 |
0 |
0 |
|
Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare |
0 |
0 |
0 |
|
Construcţii |
12 |
11 |
1 |
|
Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor |
2 |
1 |
1 |
|
Transport şi depozitare |
5 |
5 |
0 |
|
Hoteluri şi restaurante |
0 |
0 |
0 |
|
Informaţii şi comunicaţii |
1 |
1 |
0 |
|
Intermedieri financiare şi asigurari |
0 |
0 |
0 |
|
Tranzacţii imobiliare |
0 |
0 |
0 |
|
Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice |
1 |
1 |
0 |
|
Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport |
1 |
1 |
0 |
|
Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale in sistemul public |
2 |
2 |
0 |
|
Învăţământ |
0 |
0 |
0 |
|
Sănătate şi asistenţă socială |
1 |
1 |
0 |
|
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative |
0 |
0 |
0 |
|
Alte activităţi de servicii |
0 |
0 |
0 |
|
Activităţi ale gospodăriilor private în calit.de angajator de personal casnic |
0 |
0 |
0 |
|
Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale |
0 |
0 |
0 |
Numărul total de zile de ITM pierdute ca urmare a accidentelor de muncă, aferent persoanelor pentru care urmările accidentului s-au terminat în perioada de raportare este de 4142 zile.
Indicele de frecvenţă (IF) care indică frecvenţa de accidentare, respectiv, câţi accidentaţi revin la 1000 de lucrători şi se determină astfel: IF = (nr. total accidentaţi/ nr. mediu de salariaţi) x 1000 pentru o anumită perioadă de raportare.
IF = 0,89
Indicele de gravitate (IG) care indică amploarea accidentelor unei ramuri, determinat de numărul total de zile pierdute, raportat la 1000 lucrători. IG = (nr. total de zile calendaristice de ITM/ nr. mediu de salariaţi)x 1000.
IG = 76,57
Indicele de durată medie (IDM) exprimă numărul de zile pierdute, în medie, de un accidentat. IDM = (nr. zile calendaristice de ITM/ nr. total accidentaţi ce au încheiat ITM în perioada de raportare) IDM determină gravitatea accidentului precum şi eficienţa medicinei recuperatorii
IDM = 107,53
5.2. Aspecte generale ale morbidităţii profesionale
Situatia bolilor profesionale inregistrate in cursul anului 2013 , in urma cercetarii cazurilor semnalate este urmatoarea :
Conform cu datele din tabelul de mai sus , in situatia anului 2013 , se constata comparativ cu situatia similara a anului 2012 o crestere nesemnificativa.
Ponderile bolilor profesionale cele mai semnificative in bilantul actual 2013, este urmatoarea :
- boli ale aparatului respirator 23 %
- boli ale analizatorului auditiv 23 %
- boli musculo scheletale 41 %
- boli provocate de expunerea la plumb 13 %