![]()
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, atrage atenția că social-democrații sunt singurii care vin cu soluții pentru a rezolva criza oamenilor care au credite neperformante în franci elvețieni, în timp ce Opoziția, după modelul doamnei Paul Vass, atacă și distruge orice intenție bună care vine în ajutorul românilor.
“PSD este interesat de rezolvarea problemei românilor cu credite la bănci.
Relația dintre bancă și client trebuie să reintre în normalitate. Fie că vorbim de insolvența persoanelor fizice, de conversia creditelor contractate în monede străine sau de restructurarea împrumuturilor, toate idei inițiate și susținute de PSD, ne lovim de opoziția lipsită de argumente și de logică a PNL-ului.
Este și mai grav faptul că PNL, chiar dacă se opune în mod real unor soluții de bun-simț la criza francului elvețian, se declară public un susținător al românilor cu datorii la bănci. Le transmit colegilor din PNL, inclusiv aripa PDL, care a guvernat dezastruos România, cu aportul doamnei Paul Vass, că dublul discurs este întotdeauna pedepsit de români, la vot”, consideră Gabriela Firea, purtător de cuvânt PSD.