Materia care îi face pe copii mai deştepţi este de acum opţională în şcolile din România

  • Tipărire


Din această toamnă, elevii români vor putea alege ca materie opţională la cursuri şi şahul. Proiectul a fost iniţiat de Federaţia Română de Sah, în parteneriat cu inspectoratele şcolare din întreaga ţară.
Proiecte de acest fel există şi în alte ţări din întreaga lume, pentru că şahul îi ajută pe copii să înţeleagă mai bine matematica şi le dezvoltă inteligenţa şi gândirea logică.

Proiectul "Şah în şcoală" va fi coordonat de Vlad Ungureanu, iar cei interesaţi pot trimite întrebări şi sugestii pe o adresă de mail special creată, Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. .

Acordul dintre Ministerul Educaţiei şi Federaţia Română de Şah fusese semnat încă din primăvara acestui an, primele cursuri urmând să înceapă din toamnă.

Atunci, autorităţile au promis că vor dota cu table de şah şi manualele necesare 500 de şcoli mai sărace, din mediul rural, pentru ca toti copiii interesaţi de acest sport să poată urma cursurile opţionale.

http://www.descopera.ro/dnews/13646335-materia-care-ii-face-pe-copii-mai-destepti-este-de-acum-optionala-in-scolile-din-romania