Guvernul Ponta alături de administraţiile publice locale din Maramureş

  • Tipărire


Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) va finanţa în acest an lucrările la reţelele de apă şi canalizare care au un stadiu de execuţie de cel puţin 60%, precum şi lucrările la drumurile judeţene şi comunale care sunt peste 70% anunţat viceprim-ministrul Liviu Dragnea. Maramureşul se numără printre beneficiarii direcţi, cu sume mult mai mari alocate pentru proiectele comunităţilor locale decât în anul 2013, după cum anunţă Gabriel Zetea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş şi preşedinte PSD Maramureş.
Continuarea acestor lucrări prin alocări financiare pe Ordonanţa de Guvern nr. 28 înseamnă că putem aduce civilizaţie în multe comunităţi din Maramureş.

Pe de altă parte, este şi un sprijin pentru firmele mici şi mijlocii care au fost angajate în aceste lucrări şi care, din păcate, o parte dintre ele au avut mari probleme financiare. „Anul 2013 a fost anul în care au fost luate mai multe măsuri pentru ca administraţiile publice locale să îşi poată continua activitatea prin plata arieratelor (datorii acumulate în perioada 2009-2012), prin plata corecţiilor financiare pe proiecte cu finanţare europeană, precum şi câteva măsuri restrictive în ceea ce priveşte acumularea de noi datorii” a spus Gabriel Zetea.  În acest an, actualii guvernanţii vor continua să aloce fonduri pentru comunităţile locale. Da data aceasta pentru finanţarea lucrărilor de investiţii în infrastructură. „Anul 2014 reprezintă anul investiţiilor. În acest an Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin viceprim-ministrul Liviu Dragnea, va asigura finalizarea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare cu un stadiu fizic de execuţie de cel puţin 60% şi a lucrărilor pe drumurile comunale cu un stadiu fizic de execuţie de peste 70%. Există la această oră peste 3.000 de şantiere deschise  la nivel naţional şi se preconizează finalizarea, până la finalul anului 2014, a cel puţin 2.000 de astfel de şantiere. Maramureşul se numără printre beneficiarii direcţi, cu sume mult mai mari alocate pentru proiectele comunităţilor locale decât în anul 2013. Astfel, în judeţul nostru comunităţile din Ardusat, Botiza, Călineşti, Fărcaşa, Giuleşti, Lăpuş, Săliştea de Sus, Şieu şi Vişeul de Sus vor beneficia de sume necesare pentru finalizarea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare, iar localităţile Bicaz, Rona de Sus, Săpânţa, Sarasău şi Tăuţii Măgherăuş vor beneficia de fonduri pentru finalizarea  lucrărilor pe drumurile comunale” spune Gabriel Zetea. Aşadar, nu va conta partidul politic din care face parte primarul localităţii, ci va conta seriozitatea proiectului pentru comunitatea respectivă. „Guvernul USL demonstrează că, indiferent de culoarea politică a primarilor din aceste localităţi, prioritare sunt nevoile oamenilor. Este pentru prima dată în istoria guvernelor postdecembriste când nu se face discriminare pe criterii politice a finanţării proiectelor de infrastructură din comunităţile maramureşene” a precizat Gabriel Zetea preşedintele PSD Maramureş. Pentru finalizarea acestor lucrări din Maramureş se vor aloca aproximativ 100 miliarde lei vechi, bani asiguraţi integral de Guvernul Ponta.